Două femei din Urlați, mamă și fiică, au trecut prin clipe de groază, după ce au fost tâlhărite în propria casă. Femeile, în vârstă de 82, respectiv 51 de ani, au rămas fără banii pe care tocmai îi primiseră pentru vânzarea unui teren: 70.000 de euro. În toiul nopții, hoții au pătruns în apartamentul aflat la parter prin geamul de la bucătărie. Tâlharii, trei bărbați și o femeie, purtau cagule și mănuși și erau înarmați cu răngi.
"Stimați călători, acesta este un exercițiu, nu este o situație reală!". Acesta este mesajul pe care l-au auzit, astăzi, călătorii din Gara de Nord, în timpul exercițiului de testare a modului în care intervin polițiștii în cazul unui apel prin care se transmite o amenințare cu dispozitive explozive.
Greva controlorilor de trafic aerian de la ROMATSA, declarată legală! Decizia magistraților Tribunalului București nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de zece zile. Avocatul Romatsa, care a contestat în instanță...
Cât a fost în vigoare, greva controlorilor de trafic aerian a perturbat sute de zboruri. Legea prevede că, în perioada grevei controlorilor de trafic aerian, sunt asigurate 33,3% din zborurile programate, plus excepțiile, categorie...
Mii de bugetari au protestat față de proiectul legii salarizării! Angajații din administrația publică, cei din agențiile de mediu, grefierii și angajații Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului au ținut...
Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul accidentelor în care au fost implicate două telecabine, la Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, în urma cărora au fost rănite cinci persoane, între care și un copil.
La peste 60 de ore de la declanșare, incendiul care a mistuit arhiva din Dărăști, județul Ilfov, mocnește în continuare, iar pompierii luptă să stingă focarele rămase. La momentul anunțării incendiului la 112, la fața locului...
Panică, anxietate, frică! Sunt stări în care care pot ajunge chiar și oamenii curajoși, atunci când se confruntă cu fenomene naturale impresionante, precum inundații sau cutremure. Este știut, însă, că un om avizat...
Intervenție dramatică a salvamontiștilor din Bistrița-Năsăud! Doi tineri au avut nevoie de ajutor după ce au căzut cu mașina într-o râpă adâncă de 80 de metri, lângă stațiunea Sângeorz-Băi. Unul dintre tineri, de 14 ani, era în stare gravă.
Un șofer de 37 de ani din București a reușit un adevărat record de viteză pe Autostrada A1. El a rulat cu nu mai puțin de 254 de kilometri la oră! Aparatul radar l-a înregistrat pe vitezoman în apropiere de municipiul Deva.
Spiderman de Galați lovește din nou. A spart opt apartamente în numai două luni! Individul, în vârstă de 38 de ani, este cunoscut pentru că escaladează blocurile și intră în apartamentele de la etajele superioare. Acum a fost prins și arestat preventiv pentru 30 de zile.
Sfârșit cutremurător pentru o tânără în vârstă de 22 de ani din localitatea Burzuc, județul Bihor. Aceasta a fost găsită spânzurată, chiar de soțul ei. Din păcate, odată cu tânăra s-a stins din viață și pruncul său nenăscut, pe care femeia îl purta în pântece de opt luni. Nimeni nu știe de ce a recurs la acest gest, mai ales că totul părea să meargă bine în viața acesteia.
Tragedie la Vaslui! Un tânar de 25 de ani a murit după ce a fost prins sub un mal de pamânt în timp ce săpa un puț. La fata locului au intervenit de urgenta pompierii, politistii dar si un elicopter SMURD.
Spargere după spargere în Drobeta-Turnu Severin! Într-o singură noapte, polițiștii au prins în flagrant mai multi hoți în plină acțiune. Oamenii legii au surprins doi bărbați, chiar în timp ce ieșeau dintr-un apartament, pe care l-au jefuit. Ei au văzut că proprietarii nu sunt acasă și au forțat ușa locuinței cu o rangă. Nu ar fi singurul apartament prădat de tâlhari. Potrivit polițiștilor, cei doi bărbați au furat bijuterii din aur, ceasuri și 10.000 de lei.
17 povești scurte și două nuvele. Toate, de excepție, cuprinse în noul volum „Peștele cu aripi”, lansat astăzi la festivalul de carte Bookfest de către jurnalistul și scriitorul român Răsvan Popescu.
Numai în România se poate! Pe o ploaie torențială, cel mai bine este să torni asfalt. Cel puțin asta este părerea unor muncitori din Sfântu Gheorghe, care asfaltau de zor o stradă din municipiu. Un trecător a filmat totul și a trimis imaginile pe adresa de e-mail a redacției Național TV.
Incident grav la o școală din Capitală! Tavanul din holul clădirii s-a prabușit ca și când ar fi fost cutremur. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere. Pe imagini se vede cum tavanul holului de la etajul doi al Școlii Gimnaziale nr 141 s-a făcut praf, iar bucați imense de rigips s-au împrăbușit peste tot. Copiii și profesorii nu se aflau înauntru, pentru ca zilele acestea este Școala Altfel.
Anchetă în localitatea Budeasa din județul Argeș, după ce trei tineri au vandalizat nu mai puțin de 14 mașini. Totul a fost surprins pe camerele de supraveghere din zonă.
Val de accidente cumplite pe șoselele din țară! Trei oameni au murit, după ce o șoferiță a întors pe linia continuă și a fost izbită de o mașină care circula regulamentar. Totul s-a întâmplat în județul Mehedinți.
Record medical! În cadrul Institutului Clinic Fundeni au fost realizate 1.000 de transplanturi cu celule stem. Ultima operație de acest fel a fost efectuată anul acesta, pe 7 aprilie. 1.000 de oameni, care sufereau de leucemie sau alte boli grave ale țesutului sanguin ori ale sistemului imunitar, au primit o șansă la viață în ultimii 16 ani, în cadrul unității medicale. Dragoș Filipescu este unul dintre pacienții care au primit o viață nouă, după ce s-a chinuit mai bine de o lună prin sălile de operație.
Accidente grave în judetul Timiș! Doi copii de doi, respectiv trei ani, au fost la un pas de moarte, după ce autobuzul condus de tatăl lor a ieșit de pe carosabil și a ajuns pe un câmp.
Culoarea pielii, naționalitatea, forma sau religia nu contează! Explicațiile vin de la venerabila Robina Courtin, o călugăriță budistă care a ajuns în România pentru a participa la conferința „Fii propriul tău terapeut”. Robina a vorbit deschis oamenilor prezenți, oferind instrumente de sprijin. Cu o condiție: să fii dispus să te folosești de ele.
A început Bookfest 2017! Pasionații de carte din întreaga țară au parte în aceste zile, la București, de aproximativ 400 de evenimente culturale, printre care lansări de carte, piese de teatru și concerte.
Tragedie în timpul unor lucrări de asfaltare, în comuna Dragomirești, județul Vrancea. Un bărbat a fost strivit de un cilindru compactor, după ce frânele utilajului nu au mai funcționat. Vă avertizăm că imaginile care urmează vă pot afecta emoțional. Bărbatul în vârstă de 43 de ani era într-o căruță pe marginea drumului si privea cum utilajul cu cilindru presează asfaltul.
Natura s-a dezlănțuit la Făcăeni, în județul Ialomița! Timp de o jumătate de oră, comuna a fost măturată de o vijelie cu aspect de tornadă, fenomen înregistrat în Făcăeni și în urmă cu 15 ani. Localnicii povestesc îngroziți cum s-a pornit prăpădul, după o ploaie torențială.