Premiere la finalul proiectului școlar "Sănătatea în bucate". Elevii care au participat la activitățile organizate de Liceul teoretic Atlas din București pentru promovarea unui stil de viață sănătos au fost răsplătiți cu diplome și medalii. Aceștia s-au declarat încântați că au putut afla cât mai multe informații despre riscurile și impactul alimentației asupra sănătății.
Radarul-pistol este eficient în trafic! În doar două luni, aproape șase mii de vitezomani au fost prinși cu aparatul cu laser. Radarul de ultimă generație este mult mai ușor de folosit decât cel de pe bordura mașinii, acesta poate fi direcționat în ambele sensuri, lucru care nu se întâmpla pâna acum cu vechile radare.
Accident mortal în județul Buzău, la ieșirea din localitatea Limpeziș. O femeie a murit, iar fiica și ginerele ei au fost răniti dupa ce s-au răsturnat cu mașina. Primele cercetări arată că bărbatul de 55 de ani ar fi adormit la volan. Autoturismul a ajuns direct în șanț.
Slujbă de pomenire a morților, întreruptă de un incendiu! S-a întâmplat în localitatea argeșeană Valea Danului. Biserica a luat foc chiar iar oamenii au fost evacuati de urgență, iar pompierii au intervent cu șase autospeciale pentru salvarea lacașului de cult.
România este impredictibilă, așa că investițiile străine sunt în scădere! În schimb, economia subterană prosperă, mai ales în anumite sectoare. Elena Oprea și invitații săi au analizat la Miezul Problemei consecințele acestui fenomen.
Numărul îmbolnăvirilor de gripă porcină, în creștere! O femeie de 37 de ani din Craiova este în comă. Cadrele medicale cu confirmat și la ea diagnosticul de gripă porcină.
UE și Turcia au lăsat deoparte tensiunile și au ajuns la o înțelegere pentru controlarea fluxului de refugiați din Marea Egee. Operațiunea, care va consta în mutarea unui număr mare de oameni, va reprezenta o provocare masivă din punct de vedere logistic. Ea deja a fost denunțată ca nepractică și suspectă din punct de vedere legal, relatează presa internațională. Refugiații sirieni care ajung în Grecia vor fi trimiși înapoi în Turcia, iar alții vor fi trimiși din taberele turcești în Europa, într-o înțelegere care riscă să fie copleșită de numărul mare de migranți.
Petrecere pe cinste la Ploiești! Cel mai vechi membru PNL, Mircea Ionescu Quintus a împlinit 99 de ani și a fost sărbatorit de aproape 1.000 de persoane. De la eveniment nu au lipsit nici copreședinții PNL Vasile Blaga și Alina Gorghiu.
Anchetă în cazul sinuciderii unei adolescente din Valea Viilor, județul Sibiu! Cu câteva ore înainte să-și ia zilele, fata a postat un mesaj de adio pe rețeaua de socializare. "Daca eu într-o zi nu voi mai fi, amintește-ți de zilele frumoase, pline de râsete", a scris ea pe pagina sa de facebook. După ce a postat mesajul, adolescenta a mers în pădure și s-a spânzurat.
Incident grav, la o școală generală din comuna Văleni, județul Vaslui! Șapte copii s-au intoxicat cu monoxid de carbon și au fost luați de urgență cu ambulanța și duși la spital. Cel mai probabil, copiii s-au intoxicat de la fumul toxic degajat de sobele din clase după ce au pus pe foc ambalaje de la laptele primit la școală.
Focuri de armă, în miez de noapte, în Capitală! Polițiștii au tras 17 focuri după o mașină care nu a oprit la semnal. S-a întâmplat pe Calea Moșilor, unde un om al legii i-a făcut semn să oprească unui șofer, însă acesta a apăsat pedala de accelerație, moment în care l-a lovit pe omul în uniformă. Chiar dacă a fost lovit, polițistul a plecat în urmărirea mașinii.
Aberații în sistemul de învățământ! Național TV continuă campania prin care se cere anularea ordinului ce îi obligă pe profesori să meargă din casă în casă pentru a face recensământul copiilor care au vârsta corespunzătoare pentru înscrierea în învățământul preuniversitar. Deputatul Andrei Gerea s-a alăturat campaniei Național TV care vizează anularea acestui ordin.
Nici nu a intrat bine în vigoare Legea Antifumat că problemele au și început să apară. În mai multe orașe sancțiunile au curs din prima zi iar patronii de cluburi trăiesc cu frica în sân pentru că dacă nu reușesc să își supravegheze toți clienții riscă să își vadă localul închis, în caz că au trei abateri. Elena Oprea, alături de invitații săi au dezbătut la Miezul Problemei...
Vama Veche ar putea fi transformată într-o tabără specială pentru refugiați! 500 de migranți ar putea fi cazați în această stațiune. În apropiere de granița cu Bulgaria, mai multe echipe de muncitori lucrează de zor la reabilitarea unei foste unități militare, unde ar ajunge refugiații. În maximum două săptămâni ar trebui ca lucrările de reabilitare să fie gata. Locuitorii sunt revoltați.
Legea-anti fumat a intrat în vigoare! Fumătorii nu își mai pot aprinde țigara în restaurant, în bar, în club sau în orice spațiu public delimitat de doi pereți și care are acoperiș, însă cu două exceptii: închisorile și locurile special amenajate din zonele de tranzit ale aeroporturilor. Guvernul a publicat ghidul anti-fumat, care explică modul de aplicare a legii și prevede o întreagă lista de sancțiuni. De exemplu: angajatorii își pot sancționa salariații.
Scene de groază în județul Ialomița! Călătorii din trenul Constanța-București s-au speriat foarte tare atunci când locomotiva a oprit brusc, după ce a izbit în plin o turmă de oi.
Crimă oribilă la Timișoara. O femeie a fost înjunghiată mortal de concubinul ei. Femeia în vârstă de 40 de ani a fost găsită în casă, fără suflare, cu gâtul tăiat. Cei doi locuiau într-o garsonieră dintr-un cartier de vile și aveau fiecare câte doi copii, care nu stăteau cu ei. Agresorul a dispărut. La puțin timp după ce și-a ucis iubita, si-a sunat fratele i-a spus că regretă tot ceea ce a făcut și l-a rugat să aibă grijă de cei doi copii ai lui. Apoi i-a spus că a ajuns deja în judetul Bistrita Năsăud și vrea să-și pună capăt zilelor. Polițiștii au intrat imediat în alertă și au pornit în căutarea lui. Vecinii celor doi sunt uluiți de tot ceea ce s-a întâmplat și spun că aceștia erau extrem de discreți. Mai mult, în seara crimei nu au auzit nimic suspect.
Tragic accident de muncă la Drobeta-Turnu Severin! Un bărbat de 50 de ani și-a găsit sfârșitul sub un mal de pământ, care s-a surpat peste el și peste alți doi colegi. Cei trei muncitori săpau la un șanț pentru canalizare, adânc de trei metri. Malul, care nu era asigurat, a căzut peste ei. Pompierii s-au străduit o oră și jumătate să-i scoată la suprafață pe cei trei muncitori. Doi dintre ei au fost salvați. Pentru al treilea, acoperit în întregime de pământ, nu s-a mai putut face nimic.
Saloane de masaj, paravan pentru prostituție. Polițiștii din Arges au făcut 6 percheziții și au dus 19 oameni la audieri într-un dosar de proxenetism. Trei patroni de saloane de masaj din Arges sunt vizați de ancheta polițistilor. Angajatele lor întrețineau relații sexuale cu clienții atât în saloane, cât si în patru apartamente si hoteluri din Pitesti.
Clipe de groază, în trafic! Un preot din Brăila, venit în București ca să-și facă analize medicale, a avut parte de o supriză de coșmar! Mașina pe care o conducea a luat foc în timp ce se afla în trafic, chiar în apropiere de Palatul Victoria. Omul bisericii a reușit să iasă din autoturism înainte ca flăcărilă să-l cuprindă cu totul. Un alt șofer, care a văzut scena, a sunat la 112...
Apa menajeră, mai scumpă decât apa potabilă! O astfel de situație există la Mediaș, unde prețul unui metru cub de apă care ajunge la canalizare este cu 20 de bani mai mare decât cel al unui metru cub de apă care curge la robinetele din baie și bucătărie. În plus, locatarii sunt obligați să plătească o cantitate de apă uzată egală cu aceea pe care o consumă.
Guvernatorul B.N.R. trage un semnal de alarmă! Mugur Isărescu a declarat, marți, la Forumul "Strategia de dezvoltare a României, regionalizare și convergența la euro", că în ultimele două decenii nu a văzut atâtea pericole la adresa stabilității economice și financiare a României câte vede acum. El îi avertizează pe români că s-au culcat pe o ureche și că...
Scene dramatice la ieșirea din Târgu Jiu! Un șofer a intrat cu automobilul în depășire fără să se asigure și s-a ciocnit frontal cu un autotren. Martorii au sunat imediat la 112 și au cerut ajutor. Medicii s-au chinuit aproape o oră, în plină stradă, să-l resusciteze pe omul care intrase în stop cardio-respirator, dar, din păcate, nu au reușit. Oamenii spun că șoferul în vârstă...
Caz înfiorător în Galați! O femeie a născut acasă doi copii și apoi, ca să scape de ei, i-a băgat în frigider. După câteva ore a murit și ea. Vă avertizăm că informațiile care urmeaza vă pot afecta emoțional. Femeia în vârstă de 40 de ani, de etnie romă, și-a ascuns sarcina luni de zile, iar când i-a venit sorocul, a născut acasă, neasistată de nimeni.
Încă un tânăr de 21 de ani din clubul Colectiv a pierdut lupta cu viața! A murit astăzi la Spitalul Floreasca din Capitală. El era ultima victimă de la Colectiv internată într-un spital din România.