Edilul Capitalei, reclamat la Parchet, în scandalul privind planșeul Unirii! Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului a anunțat depunerea unei sesizări la Parchetul de pe lângă Înalta Curte...
Curtea Constituțională a decis că majorarea pedepsei pentru fugari este constituțională. CCR a respins cu unanimitate de voturi, în ședința de marți, obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte...
Călătorii mai rapide cu trenul, de la Cluj-Napoca la Oradea, din 2026! Tronsonul dintre cele două orașe transilvănene și continuarea lui până la granița cu Ungaria reprezintă prima linie de cale ferată...
Mii de produse purtând însemnele unor mărci de lux, susceptibile a fi contrafăcute, au fost descoperite de polițiștii de frontieră, într-un autovehicul condus de un ucrainean. Conform comunicatului transmis...
Demers pentru salvarea monumentelor din România! Proiectul Ambulanța pentru Monumente presupune intervenții de restaurare a patrimoniului românesc, implicând voluntari și experți în domeniu.
La 86 de ani, profesorul universitar doctor inginer Păun Antonescu, o personalitate de referință în inginerie la Universitatea Politehnica din București, continuă să inspire generații de studenți și să coordoneze lucrări de doctorat. Cu o carieră de peste șase decenii, acesta a educat mii de tineri ingineri, rămânând un exemplu de pasiune și perseverență în domeniul mecanismelor și roboților. Profesorul Antonescu demonstrează că devotamentul pentru educație și știință nu cunoaște vârstă.
28 octombrie, ultima zi pentru depunerea cererilor privind despăgubirile de secetă! Angajații de la direcțiile agricole județene au lucrat inclusiv în weekend, pentru a înregistra noi solicitări din partea producătorilor agricoli afectați.
Sute de blocuri din sectoarele 3, 4 și 6 rămân în perioada următoare fără apă caldă și căldură, din cauza unor lucrări, a anunțat compania Termoenergetica.
A doua ediție a West Side Hallo Fest, organizat pe Insula Lacul Morii din sectorul 6 al Capitalei, a atras o mulțime de vizitatori. Decorurile impresionante, spectacolele, expozițiile, atelierele pentru copii...
Primăria Sectorului 5 al Capitalei, ținta unui atac cibernetic în care hackerii au cerut o răscumpărare în valoare de cinci milioane de dolari! Atacul asupra serverelor instituției a fost semnalat de primarul...
Valea Largă, primul bulevard construit de la zero, în ultimii 35 de ani, în București, a fost inaugurat, sâmbătă, în prezența primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, și a altor oficiali. Până în urmă cu un an, Valea Largă...
Lucrările de semaforizare pe cel mai nou și mai modern bulevard din București, Valea Largă, au fost realizate de Compania Municipală Managementul Traficului București SA , în parteneriat cu Primăria Sector 6.
România se pregătește să treacă la ora de iarnă. În noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 04:00 va deveni ora 03:00, astfel că ziua de 27 octombrie va fi cea mai lungă din acest an, deoarece va avea 25 de ore.
Ziua Armatei Române, 25 octombrie, este sărbătorită în toată țara. Sunt manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operații în care sunt dislocați militarii români...
Semifinala pentru București a concursului Miss Romania The Crown, un concept nou in ceea ce priveste ideea de eleganta si frumusete pentru tinerele care doresc sa se afirme în lumea modeling-ului, și-a desemnat câștigătoarele.
Protest în Piața Victoriei din București, față de ”legislația incoerentă în domeniul pensiilor și salarizării”” Mii de oameni s-au adunat, vineri, în fața sediului Guvernului, pentru a-și manifesta nemulțumirea față de legislația muncii...
Traficant de droguri recidivist, prins în flagrant la Brașov! Un bărbat de 31 de ani a fost prins în timp ce ridica, de la un serviciu de coletărie, un pachet adus din Italia, în care, printre produse alimentare, se aflau circa 500 de grame de cocaină.
Un tir a fost cuprins de flăcări, la Oradea. Tirul, care se afla într-o parcare de pe Șoseaua Borșului, era încărcat cu 30 de tone de brichete de rumeguș.
Festivalul Toamnei a adus multă bucurie și culoare la o școală din sectorul 3 al Capitalei. Într-o atmosferă plină de voie bună, elevii, părinții și cadrele didactice și-au dat mâna pentru a celebra roadele bogate ale acestui anotimp.
Microelectronica se dezvoltă în România. Guvernul a semnat contracte pentru investiții în cipuri, cu finanțare din PNRR cu trei mari companii. Finanțarea acordată se ridică la peste 190 de milioane de euro.
Primarul Sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost învestit, marți, pentru al doilea mandat, în cadrul unei ceremonii la care au participat președintele Senatului, Nicolae Ciucă, și alți oficiali.
A fost semnat primul contract colectiv la nivel de sector în domeniul bancar din România. Conform anunțului transmis de Ministerul Muncii, ”în urma discuțiilor din cadrul Consiliului Național Tripartit...
Orădenii au avut ocazia să participe în acest weekend la un concurs de alergare nocturnă. Este vorba despre "DeLonghi Oradea Night Run" - Semimaraton de noapte. Concurenții au avut la dispoziție...
Referendumul pentru Capitală a primit undă verde. Consiliul General al Municipiului București a votat, luni, cu 47 de voturi favorabile și două voturi împotrivă, pentru organizarea referendumului local propus...
Percheziții, tot în cadrul operațiunii JUPITER, la Primăria Feldru din județul Bistrița-Năsăud! Fostul edil, Grigore Țiolan, este suspectat că ar fi permis unei persoane să studieze arhivele instituției și ar fi semnat...