Preferã sã stea la coadã ore în șir, decât să își facă analize medicale! Mii de bucureșteni se înghesuie, zilnic, sã își schimbe permisele de conducere, deși, în multe cazuri, documentele expiră abia peste ani de zile. De la 19 ianuarie, potrivit noii legi, șoferii vor fi obligați sã-și facã analize medicale, înainte de a-și preschimba permisul. Mulți dintre cei care se calcă în picioare, la ghișeele Serviciului de Înmatriculãri și Permise Auto...
Șase angajați de la două societăți de pe platforma Oltchim au fost răniți în urma unui accident produs pe DN 64, la ieșirea din Râmnicu Vâlcea. Unul dintre autoturisme, în care erau doi muncitori aflați în drum spre combinat, a derapat din cauza gheții, a intrat pe contrasens și a lovit o altă mașină cu 4 angajați, care ieșiseră din tură. Unul dintre răniți a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ceilalți 5 au ajuns la spital.
Eleva găsită, marți-dimineața, în stare de hipotermie gravă, după ce a căzut de la etajul trei al unei vile din Bușteni, a murit, în ciuda eforturilor medicilor de la secția de Terapie Intensivă a Spitalul Orășenesc din Sinaia, de a o salva. Fata, în vârstă de 13 ani, a căzut de la etajul trei al vilei în care era cazată împreună cu alți elevi și a stat mai multe ore în frig. Ea a supraviețuit mai bine de o jumătate de zi, din momentul în care a fost găsită înghețată...
În plină iarnă, strãzile din București aratã deja ca dupã bombardament! Bruma de zãpadã căzută în ultimele sãptãmâni a dus la apariția, în asfalt, a unor cratere ce-i pun în pericol pânã și pe șoferii cu experiențã. Asfaltul de proastã calitate nu face fațã temperaturilor scãzute și nici greutății vehiculelor. Șoferul a scãpat, deocamdatã, cu mașina întreagã, dar nu se știe cât îl ține norocul, că e plin Bucureștiul de gropi.
Sarbatorile de iarna nu s-au incheiat pentru toata lumea! Moldovenii, ucrainienii și rușii sărbătoresc, în 8 ianuarie, Nașterea Domnului, Crăciunul pe rit vechi. Petrecerile au început în Ajun, în seara de 7 ianuarie. Creștinii de dincolo de Prut, care sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi, au venit în România încă din weekend. Împreună cu cei din țară, au umplut hotelurile și pensiunile din stațiunile montane și au încins petrecerea.
Două milioane de Ioni și Ioane și-au sărbătorit ziua numelui. Pe mulți dintre ei, Sfântul Ioan i-a prins la muncă, așa că și-au servit colegii cu prăjituri, bomboane de ciocolată și suc. Unul dintre sărbătoriți, șeful Administrației Piețelor din sectorul doi, și-a servit colegii cu dulciuri, dar le-a făcut și o promisiune. Și în birourile Direcției de Taxe și Impozite s-au găsit sărbătoriți. Nu toți au avut, însă, parte de flori și atenții la birou. Pe unii, ziua numelui i-a prins pe teren.
Un bărbat din localitatea gorjeană Pleșa a ars de viu în propria casă. Din primele verificări, incendiul ar fi izbucnit de la o scânteie sărită din sobă. Până la sosirea pompierilor, vecinii victimei au încercat să stingă focul cu gălețile cu apă, dar în zadar. Un alt incendiu, izbucnit într-o localitatea din Dâmbovița, a făcut scrum o casă în care stăteau două familii. Nimeni nu a fost rănit, dar oamenii au rămas sub cerul liber în plină iarnă. Cel mai probabil, focul ar fi pornit de la o sobă defecta.
Un bărbat de 33 ani din Câmpulung Muscel a ajuns la spital, după ce un prieten l-a împușcat în stomac. Incidentul s-a petrecut în locuința agresorului. După câteva pahare, discuția s-a aprins, iar unul dintre bărbați a scos un pistol cu alice și a tras spre amicul său. Dupa ce si-a dat seama ce a facut, barbatul care a folosit pistolul a chemat imediat ambulanța. Rănitul a intrat în operație, abia după ce medicii au reușit să-i stabilizeze starea.
O ceartă, iscată între doi oameni ai străzii din Capitală, s-a transformat într-o tragedie. Unul dintre bărbații fără adăpost l-a înjunghiat pe celălalt în plină stradă, lângă o școală din cartierul Băneasa. Rănit grav, omul nu a mai putut fi salvat. Medici ajunși la fața locului i-au acordat rănitului primele îngrijiri, după care l-au transportat la Spitalul de Urgență Floreasca. Agresorul a fugit de la locul faptei, dar a fost prins ulterior de politisti...
Vremea rea face ravagii in zona Moldovei! Din cauza nămeților și a viscolului, mai multe sectoare, de pe șapte drumuri naționale, au fost închise. Cele mai mari probleme sunt în județele Vaslui, Bacău, Botoșani, Vrancea și Iași. Situația este dificilă și pe drumurile județene. Circa 60 dintre acestea, situate în județele Botosani, Iasi, Vrancea și Vaslui, au fost închise circulației. Pe unele porțiuni, stratul de zăpadă măsoară chiar și trei metri.
Se caută un vinovat pentru faptul că taxele și impozitele locale ar putea crește, din cauză că nu a fost emis la timp un act normativ. Guvernul a arătat, mai întâi, înspre Traian Bãsescu. După ce președintele l-a atenționat pe Victor Ponta sã nu arunce vinovãția pe alte instituții decât Guvern, premierul a reacționat recunoscând cã, de fapt, Traian Băsescu nu a greșit cu nimic. A continuat, însă, aruncând vina pe Emil Boc.
Între timp, edilii se plâng cã, deși premierul Victor Ponta a declarat cã fiecare primar hotãrãște dacã majoreazã sau nu impozitele și taxele locale, nu existã o hotãrâre oficialã în acest sens. Unii nu au stat, însă, prea mult pe gânduri, și au majorat taxele și impozitele. Chiar și așa, la Bacãu și la Focșani, unde taxele au crescut cu 16%, oamenii s-au înghesuit sã plãteascã. La unele direcții a fost nevoie de intervenția...
Aglomerație la serviciile de permise auto din țară! În Arad și Deva, sute de oameni s-au așezat la coadã cu noaptea în cap ca sã fie siguri cã reușeșc sã-și preschimbe permisele înainte de 19 ianuarie. Dupã aceastã datã, șoferii care trebuie să-și preschimbe permisul vor fi obligați sã-și facã și analizele medicale, ceea ce ar însemna cheltuieli mai mari. În tot județul Arad existã un singur loc de depunere a actelor pentru permisele auto.
O elevă în vârstă de 13 ani se zbate între viață și moarte, după ce a căzut de la etajul 3 al unei vile din Bușteni. Fata, care este din București, se afla într-o tabără, împreună cu alți elevi. Colegii au găsit-o marți-dimineață, în fața vilei, în stare foarte gravă, și au sunat la 112. Fata, aflată în comă, a fost transportată la Centrul de Urgență de la Spitalul din Sinaia. Potrivit medicilor, ea ar fi suferit și un stop cardiac.
Peste o sută de actori și cântăreți s-au întâlnit în Capitală pentru a-i sărbători pe aceia dintre ei care poartă numele Sfântului Ion. Petrecerea nu a fost lipsită de probleme. Mai exact, Mircea Albulescu a ajuns la spitalul Floreasca, după ce a acuzat un puseu de tensiune arterială. Cunoscutul actor plecase de la întâlnire pentru că nu se simțea bine și, în zona Academiei de Studii Economice, a sunat la 112 pentru a solicita o ambulanță.
Taxele și impozitele locale ar putea crește cu mai mult de 16 procente în toată țara, dacă Executivul nu va emite un act normativ prin care primăriile să decidă dacă majorează sau nu birurile către stat. Potrivit Codului Fiscal, o dată la 3 ani, Guvernul trebuie să indexeze taxele cu rata cumulată a inflației, iar în perioada 2010-2012 aceasta a fost de 16,05 la sută. Premierul Victor Ponta a anunțat că în 2013 fiecare autoritate locală va putea hotârî dacă modifică sau nu valoarea taxelor. Nu există, însă, o hotărâre oficială care să susțină declarațiile șefului Executivului. Primarii sunt acum într-un impas: legislația actuală îi obligă să crească taxele, chiar dacă nu vor!
Incendiu violent în Capitală. Mai multe familii au rămas sub cerul liber în plină iarnă, după ce locuințele lor au luat foc. Potrivit pompierilor, incendiul a pornit de la acoperișul uneia dintre case, iar flăcările s-au extins rapid și la locuințele învecinate.
Accident mortal pe Drumul Național 1, între Sibiu și Făgăraș. Un consilier local din Avrig, în vârstă de 33 de ani, și-a pierdut viața, după ce mașina în care se afla a fost lovită de un TIR. Șoferul autocamionului a încercat să evite un alt autoturism, care a derapat pe carosabilul acoperit cu zăpadă.
O mansardă a unui bloc din cartierul brașovean Tractorul s-a făcut scrum, în urma unui incendiu de proporții. Locatarii spun că focul a fost declanșat, cel mai probabil, de oamenii străzii, care și-au găsit adăpost în podul nelocuit.
In fiecare an, la 7 ianuarie, românii îl prăznuiesc pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre profeți. Se încheie, astfel, perioada Sărbătorilor de iarnă, începută pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae. Aproape două milioane de români, dintre care peste un milion patru sute de mii de bărbați, poartă numele celui care l-a botezat pe Hristos in Iordan. In satul Târnova din județul Caraș-Severin, aproape trei sferturi dintre localnici poartă numele de Ion, adică peste 700 din totalul celor o mie de bărbați. Ca să fie timp pentru sărbătorirea fiecăruia dintre ei, petrecerea începe imediat după Revelion și se încheie pe 7 ianuarie. Tradiția cere ca toți sărbătoriții să fie urați, așa încât pe ulițele satului este o agitație continuă.
Guvernanții le-au dat replica edililor care au acuzat Executivul de inconsecvență în privința majorării taxelor și impozitelor locale. Premierul Victor Ponta l-a atacat pe primarul de Cluj-Napoca, Emil Boc. Fostul prim-ministru declarase că lipsa unui act normativ pe acest subiect dovedește lipsă de respect față de cei care-și plătesc taxele la timp.
Piețele sunt aproape pustii în prima săptămână a anului. Doar câțiva comercianți mai îndrăznesc să-și expună pe tarabe fructele și legumele înghețate. Comercianții băcăuani spun că oamenii au rămas fără bani după Sărbători, iar cei care mai au câte ceva de cheltuit preferă să meargă în marile magazine din oraș.
Panică într-un autobuz din Constanța, după ce unul dintre călători, înarmat cu un cuțit și un satâr, a devenit violent fără motiv. Pasagerii spun că individul pãrea pus pe scandal încă de când a urcat în autobuz. Omul s-a luat la ceartã cu trei persoane și, pentru că acestea l-au ignorat, a început să le înjure. Un alt călător a observat că bărbatul avea în buzunar armele albe și a încercat să-l imobilizeze.
În multe zone din țară, obiceiurile din ajunul Bobotezei sunt ținute cu sfințenie. Un ritual care a rezistat trecerii timpului vine din Moldova, mai exact din județul Neamț. An de an, oamenii din comuna Brusturi modelează o cruce de gheață, care este sfințită în ziua marii sărbători. Astfel, localnicii merg la un iaz, să caute locul unde este cea mai groasă gheață, pentru a tăia crucea.
Creștinii ortodocși și catolici din întreaga țară au prăznuit, duminică, Botezul Domnului sau Boboteaza, cum i se spune în popor acestei penultime sărbători religioase de iarnă. În Capitală, Patriarhul Daniel a oficiat o slujbă specială de sfințire a apei, după care agheasma a fost împărțită miilor de credincioși care au asistat la slujbă.