Zeci de familii din toată țara și-au adus gemenii în Alba, la Aiud, ca să fie alaturi de Andrada, Alesia si Luna. Mama tripletelor, care au implinit 5 ani, a devenit cunoscută după ce a detronat birocrația autohtonă. Ionela Danciu a câștigat în 2009 procesul cu statul în ceea ce privește acordarea indemnizației suplimentare de 600 de lei pentru fiecare copil născut. De atunci, la inceput de iarnă, femeia organizeaza o petrecere pentru a sărbători Ziua Multipleților.
Moș Nicolae vine mai devreme la copiii din zona Munților Apuseni. Mai mult, se deplasează cu...mocănița! În fiecare an, în luna decembrie, traditia locala cere ca trenuletul sa fie pus în miscare, pentru a anunta începerea sarbatorilor de iarna. Initiativa apartine unui investitor austriac, stabilit lânga municipiul Brad, care a reconditionat mocănița.
Incidentul din Berceni, in urma caruia 7 persoane au ajuns la spital, a fost provocat de explozia unei butelii, sunt de parere anchetatorii dupa primele cercetari. Geamurile locuintei s-au facut tandari, iar usa de la intrare a fost smulsa de suflul deflagratiei.
Are o colectie de peste 15 mii de insigne, dar e nevoit sa renunte la pasiunea sa, după ce a rămas șomer. Situatia financiara precară îl determina pe un colecționar bistrițean să-si vândă valoroasele piese din anul 1848, insigne militare sau olimpice, adunate timp de aproape 3 decenii.
Un bivol alb este noua atracție de la Zoo Bucov, de langa Ploiești. Animalul este destul de rar întânit in gradinile zoologice din România. A fost adus cu câteva zile în urma si tinut într-un padoc. A venit apoi momentul să-și cunoască noii vecini: o lamă și mai mulți ponei.
Blocaj în trafic și nervi pe Autostrada Bucuresti- Pitesti. O soferiță imprudentă a vrut sa treacă de pe o bandă pe alta fără să se asigure si a acroșat un autoturism care circula regulamentar. Nici soferii si nici pasagerii n-au suferit răni care sa necesite internarea, dar pe sensul de mers către Pitești s-a circulat cu mare dificultate timp de aproape o oră.
Capitala a intrat oficial în sezonul de iarnă. Tradiționalele beculețe vor scânteia deasupra strazilor din centrul orasului pe toata durata Sarbatorilor. Cele doua milioane si jumatate de luminițe instalate de Primărie s-au aprins în uralele miilor de bucuresteni care au venit sa vada festivitatea. Cei mai fericiti au fost copiii.
Partidul Social Democrat al Muncitorilor este bântuit de fantomele mineriadelor al căror artizan a fost chiar fondatorul său, Miron Cozma. Ședința de constituire a filialei Timiș a degenerat într-un adevărat scandal, după ce un revoluționar i-a cerut socoteală fostului lider al minerilor din Valea Jiului, pentru atrocitățile comise în anii 1990, 1991 și 1999.
Emoțiile polițistului din comuna Băneasa, județul Constanța, care a fost acuzat că a ucis un bărbat cu un spray paralizant s-au mai risipit, după ce necropsia a scos la iveală faptul că victima suferea de meningită acută. Grigore Lupău, din localitatea Adamclisi, a ajuns la spital în stare de comă, după ce omul legii a folosit un spray paralizant pentru a-l liniști.
Magistrații au emis un mandat de arestare pe o perioadă de 29 de zile, pe numele unui presupus membru al clanului Cămătaru, care a violat și a tâlhărit o femeie ademenită cu promisiunea unui loc de muncă.
Tragedie, în apropierea centurii de vest a Ploieștiului! Un om a murit, iar alți trei au fost grav răniți, după ce două mașini s-au ciocnit violent. În urma impactului, cele două vehicule aproape s-au dezintegrat, fapt pentru care circulația în zonă a fost oprită mai bine de o oră.
Un puternic incendiu a distrus o padure de pin din Mehedinti. Interventia pompierilor a fost extrem de grea, pentru ca flacarile se raspândisera pe o suprafata mare, iar masinile de interventie n-au putut patrunde în zona. Militarii au fost nevoiti sa mearga mai bine de 2 kilometri pe jos pâna la focare.
Aventură periculoasă, pentru trei minore, care au încercat să fugă din Centrul Social și primire minori "Casa Soarelui", din Târgoviște! Două dintre acestea au ajuns la spital, după ce au sărit pe fereastră de la etajul 1 al clădirii. O a treia adolescentă n-a pățit nimic și a reușit să se facă nevăzută. Fetele, cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani, fuseseră aduse la centru, de polițiști, după ce familiile le-au dat dispărute de acasă.
La malul marii, comerciantii incearca sa-i atraga pe cumparatori cu brazi din Peninsula Scandinava. Amatorii de brazi argintii nu lipsesc. Totusi, oamenii sunt speriati de preturi: cel mai ieftin pom costa 70 lei, iar suportul metalic, în forma de saniuta sau stea, înca 80! Cei mai impunatori brazi au cinci metri înaltime si costa 650 de lei. Cetina lor are o poleiala argintie naturala, care îi scoate în evidenta.
Cristian Balaj va arbitra derby-ul Dinamo – Steaua, programat, luni, de la ora 20.30, în etapa a 16-a, pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare. Balaj va fi ajutat la cele două linii de Aurel Onița, din Constanța și Eduard Dumitrescu, în timp ce rezervă va fi Cătălin Popa, ambii din Pitești.
Situație inedită la Reșița, acolo unde pacienții Spitalului Județean de Urgență se plâng de zgomotele sâcâitoare făcute de clopotele unei biserici. Lăcașul de cult se află la mai puțin de 100 de metri de ferestrele saloanelor, iar clopotele sunt trase din sfert în sfert de oră, de dimineața până seara.
Profesorul Mircea Oprean este pe cale să recupereze bunurile care au aparținut soției sale, Zoia Ceaușescu. Hainele de blană, ceasurile și lenjeria intimă confiscate de procurori fiicei foștilor dictatori ar putea fi returnate moștenitorilor pe data de 3 februarie, atunci când magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au fixat noul termen în proces.
Premierul Emil Boc este nevinovat, în cazul membrilor PDL care comit acte de corupție, susține deputatul democrat-liberal Cezar Preda, care spune că vina aparține celor care îi numesc în funcții. Reacția lui Cezar Preda vine după scandalul în care a fost implicată șefa Secretariatului General al Guvernului, Daniela Andreescu. Presa a relatat că rudele sale au fost angajate și au închiriat spații de la R.A.A.P.P.S., instituția pe care Andreescu o conducea.
Luna decembrie a adus cu sine și primele cazuri de gripă confirmate oficial. Două tinere însărcinate, din Constanța, au primit diagnosticul în aceeași zi. Nu este, însă, vorba despre o formă nouă și agresivă a virusului, spun medicii, așa că pacientele se vor însănatosi cu tratamentul obișnuit. Vestea cea mai bună este că boala nu va împiedica evoluția normală a celor două sarcini.
O eleva în clasa a 8-a a ajuns la spital dupa ce a fost batuta cu salbaticie de patru adolescente cu vârste între 15 si 16 ani. Fetele s-au suparat pe colega lor, pentru ca aceasta ar fi flirtat cu prietenul uneia dintre ele. Ea a fost luata la bataie chiar pe trotuarul din fata scolii.
Un copil de sase ani din judetul Iasi se zbate între viata si moarte, dupa ce a fost lovit cu copita de un cal. Baiatul a ajuns la spital cu leziuni grave la cap. Medicii spun ca baiatul a intrat si în soc hipotermic, iar când a fost adus la spital avea temperatura corpului extrem de scazuta.
Nationala de handbal a Romaniei debuteaza azi la Campionatul Mondial din Brazilia! Elevele lui Radu Voina vor da piept cu vicecampioana Africii, Tunisia, echipa care nu are nicio sansa sa le incurce pe tricolore.
Sănatatea costă! Pe lânga asigurarile medicale obișnuite, de anul viitor, vom plăti suplimentar pentru orice vizită la doctor. Singurele îngrijiri care rămân gratuite sunt cele în cazuri de extremă urgență.
Timișorenii au fost și ei impresionați de luminițele instalate în centrul orașului, iar surpriza a fost cu atât mai mare cu cât în noaptea de 1 spre 2 decembrie a nins ca în povești.
Nationala de handbal feminin a Romaniei va debuta maine la Campionatul Mondial din Brazilia. "Tricolorele" vor participa pentru a 20-a oara la un Mondial, record absolut in handbalul feminin. Romania face parte din grupa C: alaturi de reprezentativele din Franta, Brazilia, Tunisia, Cuba si Japonia.