Un copil in varsta de 5 ani, din comuna Biled, judetul Timis, a ajuns în stare grava la spital dupa ce a fost calcat de un tractor. Cel care l-a ranit din neatentie, este chiar unchiul sau. Tractoristul stivuia niste baloti de paie si nu si-a dat seama ca baiatul a ajuns lânga utilaj. In timpul unei manevre cu tractorul, l-a accidentat grav pe copil, fara ca macar sa îsi dea seama. Tractoristul este cercetat penal pentru vatamare corporala din culpa.
Trei milioane de lei! Atât a cheltuit Guvernul, dupa inundatiile din 2005, in scopul construirii a peste 200 de case, pentru romii sinistrati din satul bacauan Rotunda. Locuintele au fost devastate, insa, chiar de beneficiari, iar pagubele depasesc 100.000 de lei. Dupa ce au furat tot ce s-a putut, romii s-au mutat într-o alta comuna. Totusi, nu au fost exonerati de raspundere, ci sunt chemati în instanta.
Pârjol, la o fermă din Constanța, acolo unde pompierii s-au luptat mai bine de șase ore cu flăcările, după ce un grajd a luat foc. Incendiul a fost provocat de o sobă defectă și s-a extins rapid, din cauza faptului că hambarul era plin cu paie. Peste 700 de oi, cai și vaci au fost salvate, în ultima clipă. Din nefericire, proprietarii fermei trebuie să facă rapid rost de nutreț, pentru că iarna bate la ușă, iar hrana strânsă în timpul verii a fost mistuită de flăcări.
Fermierii din județul Hunedoara riscă să rămână fără pâine pe masă, anul viitor, din cauza secetei prelungite. Plugul nu pătrunde în solul arid, fapt care împiedică semănatul. Reprezentanții Direcției Agricole Hunedoara spun că suprafața de teren însămânțată, în această toamnă, este mai mică cu 60% față de aceeași perioadă a anului trecut, când s-au însămânțat peste 11.000 de hectare. Oamenii spun că nu a mai plouat de mai bine de trei luni, lucru nemaiîntâlnit în ultimii 30 de ani.
Descoperire șocantă, în imediata vecinătate a stației de extracție și pompare a gazului metan din Craiova! Este vorba despre 120 de tone de produse pirotehnice, încadrate în clasa I si IV, pe care oamenii legii le-au confiscat. Proprietarul spațiului de depozitare s-a ales cu dosar penal. Valoarea totală a produselor confiscate depășește 70.000 de euro. Dacă va fi găsit vinovat, patronul în cauză riscă să stea trei luni în spatele gratiilor.
Pensionarii prahoveni sunt îngropați în datorii! Una din zece persoane de vârsta a treia are popriri pe pensie. Printre cei 40.000 de pensionari care figureaza cu împrumuturi, peste 4000 sunt înregistrati cu restante de peste 4 luni. Printre ei, sunt si pensionari cu popriri de la primarii, pentru că nu și-au plătit taxele și impozitele. Pentru pensionarii cu posibilități reduse și popriri, Federația Națională OMENIA are mai multe programe sociale.
Grav accident de munca, în Tulcea! Un muncitor si-a pierdut viata, dupa ce a fost aspirat într-o conducta adanca de circa cinci metri si cu un diametru de 80 de centimetri. Barbatul avea 51 de ani si era lacatus mecanic. Inspectoratul Teritorial de Munca Tulcea si Politia au deschis o ancheta, pentru a stabili care au fost imprejurarile în care s-a produs accidentul. Barbatul era casatorit si avea o fata de 25 de ani.
Sfârșit tragic, pentru un bărbat din Capitală, care s-a adăpostit într-o baracă din curtea unui depozit de confecții și a căzut pradă flăcărilor izbucnite peste noapte. Pompierii s-au chinuit zeci de minute pentru a stinge incendiul violent. Ei au intervenit cu 4 autospeciale cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj de prim-ajutor.
Sătui de facturile la energia electrică și termică, românii pot opta, acum, pentru energia regenerabilă. Cu aproximativ 10 mii de euro, doritorii pot achiziționa o centrală termică ecologică, panourile solare și centrala eoliană care să le asigure independența energetică. Instalațiile respective nu scot fum, păstrează o temperatură constantă și furnizează apă caldă în permanență.
Falsificatorii de profesie și-au băgat mâna până și în produsele alimentare tradiționale, care nu numai că nu respectă rețetele moștenite de la străbuni, dar adaugă în compoziție și o mulțime de chimicale. Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au amendat, în ultimele zile, 300 dintre cei 400 de comercianți de profil controlați.
Campionul Lucian Bute s-a intors acasa cu centura, dupa victoria in fata lui Glen Johnson! Si-a aparat-o pentru a noua oara si nimeni si nimic nu-i mai poate sta acum in cale.
Primarul Clujului, Sorin Apostu, a fost arestat preventiv, pentru o perioadă de 29 de zile, sub acuzația de luare de mită. Apărătorul edilului, Gheorghiță Mateuț, susține, însă, că nu există nicio probă serioasă care să motiveze verdictul judecătorului, ci doar o declarație de învinuit. Omul de afaceri, Călin Stoica, a fost trimis și el după gratii de magistrații Curții de Apel Cluj-Napoca.
Revista Flacăra a împlinit 100 de ani de la prima sa apariție! Fondatorul publicației a fost profesorul Constantin Banu, care a botezat-o "Flacăra" deoarece acest substantiv amintea atât de forța distrugătoare a focului, răzvrătirea țăranilor din 1907 fiind încă vie în memoria tuturor, cât și de virtuțile lui purificatoare. Primul număr al revistei Flacăra a apărut pe 22 octombrie 1911.
Inspectorii A.N.A.F. au confiscat peste 7 mii de cauciucuri de iarnă scoase la vânzare, fără acte de proveniență, în două service-uri din Capitală. Patronii vulcanizărilor în cauză s-au ales și cu amenzi în cuantum de 20.000 de lei. Situate în cartierele Colentina, respectiv Vitan, cele două service-uri obișnuiau să aducă anvelope noi și second hand de la o firmă fantomă din Germania. Prejudiciul adus statului de cele două firme se ridică la aproximativ 180.000 de euro.
A ucis un pieton, lovindu-l în plin cu masina, a oprit câtiva metri mai încolo, a verificat daca autoturismul i-a fost avariat si a plecat, fara sa-i pese daca victima mai traieste sau nu. S-a întâmplat joi-seara, în localitatea Chitila, aproape de Bucuresti. Scena a fost surprinsa de camerele de supraveghere. Politistii ilfoveni spun ca victima, un barbat de 59 de ani, a traversat neregulamentar. În imaginile de pe camerele de supraveghere din zona a fost surprins momentul de dupa impact.
Parintii din Neamt rafuza vaccinarea obligatorie a copiilor, pe motiv ca imunizarile ar putea avea efecte adverse. Degeaba îi avertizeaza medicii ca astfel nu-i ocrotesc pe cei mici si ca, dimpotriva, îi expun unor riscuri extrem de grave. Pana acum, medicii din Neamt s-au confruntat cu peste 200 de astfel de cazuri. Chiar daca, potrivit legislatiei, sugarii trebuie imunizati împotriva unor boli grave...
În câteva zile, peste o suta de mii de vâlceni ar putea ramâne fara caldura si apa calda, dupa ce Societatea Nationala a Lignitului Oltenia a sistat livrarea de materie prima catre CET Govora. Motivul sistarii: CET Govora are datorii de 630 de miliarde lei. Presedintele Consiliului Judetean Valcea, Ion Calea, a declarat ca solutiile pentru iesirea din aceasta situatie ar fi la indemana Guvernului.
Spirit întreprinzător, un polițist dâmbovițean s-a gândit cum să facă un ban în plus pe lângă salariu, așa că le-a cerut taxă de protecție hoților de țiței, pentru a-i lăsa să acționeze în voie. După câteva luni, în care s-a aflat în ambele părți ale baricadei, omul legii a fost arestat. Lucrătorii Direcției Generale Anticorupție au stabilit că polițistul Secției 10 Petrești a primit, de la mai multe persoane, suma de 4000 de lei.
Membrii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și ai Federației Educației Naționale vor picheta zilnic, de marți, 15 noiembrie, sediul ministerului de resort, între orele 11 și 14.00. Nemulțumiți de înghețarea salariilor bugetarilor în 2012, aproape o sută de profesori au făcut o ''repetiție'' pentru pichetele de săptămâna viitoare cu un protest scurt și spontan, tot în fața sediului ministerului Educației.
Cristi Tanase este mai motivat ca niciodata! Dupa ce a salvat Steaua in ultimele doua meciuri cu 3 goluri superbe, el vrea sa repete faza si la nationala sub comanda lui Victor Piturca. Prima ocazie? In amicalul contra Belgiei.
Lansare de carte cu ștaif in Capitală. Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, și-a lansat volumul „Societatea vie. Proiect Romania 2020". Pe lista invitaților s-au numarat ministrul de Interne Traian Igaș, fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu, ex-ministrul Integrării Europene, prof. univ. dr. Emil Ene Dinga, precum și Valeriu Stoica, moderator al evenimentului. Cartea democrat-liberalului este format din două părți.
Oamenii sunt bombardați zilnic de foarte multe informații! În urma unui studiu al Institutului Român pentru Evaluare si Strategie, s-a constatat că televizorul, internetul si presa scrisă ofera zi de zi o cantitate uriasă de informații care le condiționează consumul. De aceea, specialiștii ne recomandă să fim selectivi cu știrile primite, mai ales că industria mondenului a început să câștige tot mai mult spațiu printre telespectatori.
Accident grav, în judetul Suceava! Doi oameni au murit si alti patru au fost raniti, dupa ce masina în care se aflau, o dacie-papuc, a intrat într-un tir. Tragedia s-a produs la iesire din Gura Humorului, spre Suceava. Oamenii lucrau la o firma de constructii si se întorceau de la serviciu. Dacia-papuc a fost lovita în plin de autotren. Un om a murit pe loc, altul mai târziu la spital, iar alti patru au fost grav raniti. In prezent sunt internati la Spitalul Judetean Suceava.
Președintele Consiliului Judetean Maramureș a ajuns și el în atenția DNA. Mircea Man este anchetat pentru complicitate la cumpărare de influență. Man, care e si liderul filialei judetene a PDL, este învinuit de procurori ca ar fi intervenit pe lânga secretarului general al partidului, Ioan Oltean, pentru numirea unei persoane în functia de director. Este vorba despre sefia Directiei Apelor Someș-Tisa din Cluj.
Taximetristii bacauani au iesit în strada, pentru a-si apara dreptul de a practica maseria! Ei sunt nemultumiti de un proiect de lege, care prevede ca un dispecerat poate functiona doar daca are cel putin 50 de masini autorizate. Potrivit aceluiasi proiect, toti taximetristii trebuie sa aiba "cazier de conduita profesionala", ce ar putea fi eliberat de asociatia profesionala a taximetristilor.