Grav accident rutier, pe DN 22 D, în județul Tulcea, acolo unde doi tineri au murit, iar alți doi au suferit traumatisme importante, după ce mașina în care se aflau s-a rostogolit mai bine de patru sute de metri pe câmp.
Patru persoane au văzut moartea cu ochii, pe Drumul Național 1, la limita dintre județele Alba și Sibiu, după ce șoferul mașinii în care se aflau s-a înscris într-o depășire riscantă. Vehiculul a fost lovit de un autotren aflat pe contrasens, după care a ricoșat într-un alt TIR.
Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a luat parte la ceremonia desfășurată la sediul Statului Major din București, cu ocazia plecării în teatrele de operații din Afganistan a convoiului format din 1.800 de militari români. Este vorba despre două batalioane de manevră și un element de comandă, care vor participa la misiunea de menținere a păcii în zona Zabul.
Descinderi în forță, la palatele romilor din Strehaia, pentru arestarea a trei persoane suspectate că au prejudiciat statul cu peste 200.000 de lei. După cinci ore de percheziții, doi dintre fugari au fost duși la audieri.
Misiune dificilă pentru cei 40 de pompieri bistrițeni mobilizați cu cinci autospeciale pentru stingerea incendiului violent izbucnit la un atelier de tâmplărie din zona industrială a orașului. În clădire se aflau 25 de muncitori, care au fost evacuați în siguranță. Din primele verificări a rezultat că flăcările au fost provocate de scurtcircuit produs la un ventilator.
Spiritul ecologist a pătruns și în domeniul pompelor funebre, care promovează tehnologia de ultimă generație, pentru a proteja natura și după moarte. Producătorii au scos pe piață sicriul biodegradabil din crengi de salcie, coșciugul cu capac frigorific și dricul electric, menit să elimine poluarea produsă pe ultimul drum de vehiculele clasice.
Inițiativă inedită, la Primăria Sectorului 1 din Capitală. Prostituatele care își desfășoară activitatea în zonă își vor achita amenzile prin muncă în folosul comunității. Concret, de săptămâna viitoare, acestea vor îngriji câinii maidanezi. Șoferii indisciplinați, cerșetorii și persoanele care tulbură liniștea și ordinea publică vor avea parte de aceeași soartă.
Politistii de la Investigarea Fraudelor au verificat 15 service-uri auto din Capitală. Dupã ce mai multi oameni s-au plâns de calitatea îndoielnicã a serviciilor, oamenii legii au început o anchetã de amploare. Ei au stabilit cã firmele de asigurãri preferã sã cumpere piese la un pret cât mai mic, chiar dacã unele dintre ele sunt contrafãcute.
Accidente grave pe trecerile de pietoni din țară! La Slatina, o femeie in varsta de 35 de ani a murit, după ce a fost lovită în plin pe zebră de un TIR și târâtã 40 de metri pe carosabil. Victima a încercat să traverseze strada în fugã, dar șoferul autocamionului nu a observat-o la timp. Conducatorul auto a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice si s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă.
Un bãrbat de 88 de ani din Târgu Mureș a fost cãlcat de un autobuz chiar cand se pregătea sã coboare in statie. Bãtrânul riscã acum sã rãmânã fãrã picioare. Politistii nu exclud posibilitatea ca vina sã-i apartinã soferului.
Căutările pe lacul Razelm-Sinoe din județul Tulcea au fost încheiate joi, după ce au fost găsite ultimele două victime ale accidentului produs la sfârșitul săptămânii trecute. Scafandrii au descoperit trupul neînsufletit al unei femei de 31 de ani si cadavrul unui tânăr de 25 de ani, care s-au înecat duminică după-amiază. Poliția Deltei a anuntat că s-a găsit și barca în care se aflau cele 5 persoane și care s-a răsturnat din cauza valurilor mari, intre Lunca si Gura Portiței. Primele doua victime descoperite au fost un baiat de 26 de ani si o minoră.
Florentina Cârstea, asistenta de la Maternitatea Giulesti, acuzatã de moartea a sase bebelusi în incendiul din vara trecutã, s-a reîntors la muncã. De mai bine de douã sãptãmâni, femeia si-a reluat activitatea în cadrul sectiei de Terapie Intensivã.
Echipa de fotbal Recolta Dănceu, care evoluează in Liga a IV-a intr-un sat din Mehedinți, nu se va mai confrunta anul viitor cu rivalii de la Blahnița Pătulele pe stadionul actual. Jucătorii se vor muta pe un teren de fotbal de o sută de mii de euro, construit cu bani proveniti de la Guvern. Problema cea mai mare în sat o reprezintã, însã, alimentarea cu apa.
Coliziune între un motociclist și mașina condusă de un procuror. Impactul s-a produs chiar în fața Inspectoratului Județean de Poliție Constanța. Motociclistul a ajuns în comă la spital. Martorii spun că s-a dezechilibrat și a căzut, iar motorul s-a izbit violent de mașina procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
Preturile la energie electricã si la gaze ar trebui liberalizate. Potrivit presedintelui Traian Bãsescu, trebuie luatã o decizie cât mai repede în acest sens.
Romania are nevoie de stabilitate politica, nu de guverne provizorii. Declaratia ii apartine presedintelui Traian Basescu, care a raspuns astfel întrebãrilor legate de oportunitatea înlocuirii premierului Emil Boc. Presedintele a criticat si adoptarea tacit a legii privind predarea Istoriei si Geografiei în limba românã pentru minoritãti.
Adrian Mititelu a mai primit o palma: i se pregateste iesirea definitiva din fotbal! Acuzatiile pe banda rulanta aduse presedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, il vor costa scump pe seful Craiovei, care, sanctionat de mai toate comisiile LPF, este la un pas sa devina persona non grata.
Un parlamentar PD-L din Hunedoara este pe cale sa bata recordul la contracte incheiate cu statul. Deputatul Viorel Arion a reușit să deruleze nu mai puțin de 265 de contracte cu diverse instituții. El a reusit o astfel de performanta prin cele trei firme la care este acționar. Printre firmele cu care deputatul are contracte se numără Electrocentrale Deva, Minvest Deva, Casa Județeană de Pensii și Asigurări Sociale, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, AJOFM.
Moștenitorul tronului Marii Britanii își continuă vizita în Romania. Marti-seara, prințul Charles a rămas în casa din Valea Zalandului, județul Covasna. Tot marti, el a fost vizitat de contesa Kalnoki. Ca și zilele trecute, prințul a ales să mănânce produse tradiționale romanesti, preparate in casa. Prințul Charles ar urma să rămână în țara noastră până vineri.
Un șofer de tir a murit strivit de o bară de limitare a gabaritului, care a căzut peste cabină. Bara, de peste o tonă, era montată sub un pod de cale ferată pe sub care șoferul a încercat să treacă. Accidentul s-a produs, marti-seara, în Comănești, judetul Bacau.
Aproape o ora a durat interventia pompierilor, până au reușit să-l scoată pe șofer din cabina distrusă. Oamenii legii ancheteaza cazul, pentru a stabili imprejurarile in care s-a produs tragedia.
Ioan Andone s-a resemnat: Dinamo nu mai are sanse la podium, dar vrea sa prinda macar locul 4. Pana atunci, cainii mai au un hop de trecut: meciul cu Poli Timisoara din ultima etapa a campionatului.
15 bolnavi au rămas într-un spital sucevean, desființat la 1 aprilie. După ce Spitalul de Boli Cronice din Solca, județul Suceava, s-a desființat, o parte dintre pacienți au rămas în vechea unitate sanitară pentru că nu au avut unde să plece. Oamenii isi duc zilele din pomana primita de la localnici și de la cadrele medicale care mai trec pe la ei. Cei 15 bolnavi cu probleme pulmonare spun că nu au nici rude, nici locuințe. Acum, ei așteaptă ca fosta unitate medicală să fie transformată în azil de bătrâni.
Prezență-surpriză la Judecătoria sectorului 5! Președintele Traian Băsescu s-a prezentat miercuri în fața magistraților, pentru a fi audiat în procesul intentat deputatului PSD Mugureal Surupăceanu. Șeful statului îi cere parlamentarului plata unor daune morale în valoare de un leu, pentru declarațiile lui Surupăceanu legate de comercializarea produselor etnobotanice. Deputatul afirmase că Președinția si Guvernul favorizează consumul de droguri ușoare...
Dublă tragedie în vestul țării. O tanăra de 17 ani si bebelusul pe care urma sa-l nască au murit la Maternitatea din Arad. Minora a ajuns la spital cu tensiune foarte mare și a fost supusă urgent unei operații de cezariană. Tânãra se afla la prima sarcină și mai avea două luni până la naștere. Starea ei s-a agravat însă brusc, iar pãrinții au dus-o imediat la spital.
Teribil accident de muncă la o fabrică de prelucrare a materialelor plastice din Târgu-Mureș. Un muncitor a murit strivit într-un malaxor, după ce șeful său a pornit din greșeală aparatul. Trei angajați ai fabricii au inceput să repare moara de tocat PET-uri. Unul dintre ei, un băiat de 22 de ani, se afla înãuntru, când șeful de turã a pornit din greșealã instalația.