Premierul Emil Boc a fost reconfirmat în funcția de președinte al Partidului Democrat Liberal, după ce a obținut 868 de voturi în confruntarea cu Vasile Blaga, care a beneficiat de 499 de sufragii. Chiar dacă numele său nu a fost ștampilat decât de 24 dintre delegații prezenți la Convenția PDL, desfășurată la Palatul Parlamentului, Theodor Paleologu a câștigat inimile tuturor colegilor de partid.
Nu doar președintele Traian Băsescu a lăcrimat la Convenția PDL, ci și femeile de serviciu, care au avut sarcina de a curăța sala în urma alegerii noului președinte al principalului partid de guvernământ. Cei peste 1.300 de delegați veniți la Palatul Parlamentului au lăsat în urmă un decor dezolant.
Nemulțumiți de măsurile luate de Executiv, rezerviștii din principalele orașe ale țării au protestat în ziua în care principalul partid de guvernământ și-a ales noul lider, în speranța că astfel revendicările lor vor fi în sfârșit auzite. Mitingul din Capitală a fost organizat în Parcul Izvor, la doi pași de Palatul Parlamentului, locul care a găzduit alegerile interne din PDL.
Costă o avere și atrag toate privirile, chiar dacă nu sunt dotate cu aer condiționat, comenzi pe volan, geamuri electrice sau cutie de viteze hidramată. Este vorba despre vedetele expoziției de mașini de epocă organizate, week-end-ul acesta, la Galați.
Inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, proiectul intitulat "Noaptea Muzeelor" s-a bucurat de un succes deosebit și la cea de-a șaptea ediție. Muzeele din Capitala României s-au dovedit, și anul acesta, neîncăpătoare, motiv pentru care organizatorii au instituit măsuri speciale de ordine și siguranță.
Pârjol, la sediul unei societăți româno-franceze din Gheorgheni, județul Harghita. Flăcările dezlănțuite au mistuit un atelier, cu tot cu utilaje, și clădirea administrativă, în care se afla și locuința patronului. Doi angajați și doi pompieri au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Decedat în urmă cu cinci ziele, în timpul unei misiuni desfășurate în Afganistan, sublocotenentul Cătălin Marinescu a fost înhumat, cu onoruri militare, în cimitirul Ungureni din municipiul Craiova.
Nisipul de pe litoral a strălucit din nou, după mai multe zile mohorâte, iar turiștii au luat cu asalt plajele, pentru a se bucura de soare și de o baie în apele mării. Operatorii din turism practică prețuri reduse la cazare până pe data de 15 iunie.
Nu mâncăm, dar ne purtăm! Vechea zicală românească se potrivește de minune locuitorilor comunei mehedințene Burila Mare, care nu beneficiază de drumuri asfaltate și nici de presiune la cișmea, însă vor avea teren de fotbal cu nocturnă, pistă de atletism și o piscină. După ce a primit de la Guvern investiția de 470.000 de lei, primarul a trecut de la PSD la PD-L.
Polițiștii le-au declarat război hoților de buzunare, astfel că, în doar două săptămâni, au căzut în plasă nu mai puțin de 200 de tâlhari. Cei mai mulți dintre aceștia sunt cercetați în libertate.
Cimitirul Bellu a fost introdus de Primăria Capitalei în Ruta Europeană a Cimitirelor Semnificative. Inițiativa celor care administrează Urbea lui Bucur are drept scop transformarea spațiului în care își doarme somnul Mihai Eminescu în obiectiv turistic.
Răzbunare în stil mafiot, la Constanța, acolo unde mașina de lux deținută de un membru al grupării interlope 'Frații' s-a făcut scrum, după ce persoane necunoscute au aruncat pe banchetă un cocktail Molotov.
Parcul central din Miercurea Ciuc a fost învăluit, vineri seară, în lumina caldă a miilor de lumânări aprinse cu ocazia "Festivalului luminii", organizat de cercetașii din Harghita. Aceștia au vrut să le amintească oamenilor de frumusețea lucrurilor mărunte.
Prezent la Congresul PDL, desfășurat la Palatul Parlamentului, președintele Traian Băsescu i-a încurajat pe democrat-liberali să continue reformele dure, dar necesare pe care și le-au asumat. Liderul de la Cotroceni a adăugat că PDL este partidul care a făcut cel mai mult bine României, chiar dacă membrii săi nu au avut capacitatea de a explica măsurile luate.
Finala campionatului Otelul - Timisoara ar putea sa nu decida totusi campioana. Conform Gazetei Sporturilor, meciului Pandurii - Oțelul se va juca, iar in acest caz galatenii nu mai pot conta pe cele 3 puncte cistigate la masa verde.
Prezenți în calitate de invitați la Convenția PDL, de la Palatul Parlamentului, liderii celorlalte două formațiuni aflate la guvernare, UDMR și UNPR, sunt convinși că principalul partid de guvernământ va ieși întărit după alegerile interne.
Inaugurarea Centurii ocolitoare a Clujului ar putea fi amânată, din cauza protestului declanșat de proprietarii de terenurilor expropriate. Oamenii au blocat lucrările și sunt hotărâți să nu se dea la o parte până când vor primi banii de la Direcția de Drumuri și Poduri. Inaugurarea fusese programată peste două săptămâni.
Incendiu violent, la o fabrică de confecții din Rădăuți! Flăcările au fost provocate de un scurtcircuit produs la un tablou de comandă și control și au cuprins o hală în cu o suprafața de circa 300 de metri pătrați, în care se aflau depozitate materiale textile.
Trei hoți au fost prinsi de politisti în Târgoviște, dupa ce au fost recunoscuti datorita imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.
Cruzime fără margini în cazul unui constănțean care care și-a bătut câinele cu sălbăticie, după care l-a aruncat în stradă. Scena de groază s-a petrecut într-un cartier situat în centrul municipiului Constanța.
Misiune riscanta pentru pompierii din judetul Bihor! În timp ce incercau sa scoata doi muncitori rămasi captivi într-un turn de apă din localitatea Sânnicolau Roman, patru pompieri au fost pe punctul de a se intoxica. Bărbații vroiau sa vopseasca interiorul constructiei, dar au inhalat vapori toxici emanati de vopsea și nu au mai putut iesi.
Grav accident de muncă, pe șantierul Autostrăzii București-Ploiești, în dreptul kilometrului 23, din județul Ilfov! Doi muncitori au fost striviți de o grindă, iar pompierii și cele două echipaje SMURD care au ajuns la fața locului au constatat că una dintre victime nu mai prezenta semne vitale.
E oficial, România a ieșit din recesiunea economică! Institutul Național de Statistică a dat publicității date estimative care indică o creștere economică de 0,6%, în primul trimestru din 2011.
Partidul Democrat-Liberal este in fierbere! Premierul Emil Boc, actual președinte al formatiunii politice, secretarul general Vasile Blaga și deputatul Theodor Paleologu se confrunta sambata, la Convenția Națională a partidului pentru șefia democrat-liberalilor. De asemenea, delegații democrat-liberali trebuie sa aleaga cele 30 de funcții din Biroul Permanent National și membrii Comisiei de Integritate, Statut și Litigii și ai Comisiei Revizie și Control.
Otelul si Timisoara se intilnesc in etapa a 33-a, in finala campionatului.