Incendiu, la primele ore ale diminetii, la acoperisul unei case din spatele Spitalului Coltea din Capitalã. Imobilul se afla în vecinãtatea unui hotel, însã nu a existat pericol de extindere a focului.
Meteorologii au avut dreptate. La final de martie, iarna s-a intors in nordul si centrul Moldovei. La Iași, lapovița a fost urmata de ninsoare.
Numărul medicilor români care au ales să lucreze într-un spital din străinătate s-a dublat anul trecut față de 2009. Tocmai de aceea, târgurile de joburi pentru doctori sunt la mare căutare. Aproape 20 de agenții de recrutare caută acum personal medical pentru clinici și spitale din Germania, Franța, Austria, Elveția, Marea Britanie sau Belgia.
Companiile multinationale au pus la bãtaie în Timisoara peste o sutã de locuri de muncã bine plãtite pentru studenti. Printre cele mai cãutate meserii sunt cele de programator, inginer, electronist si economist.
Aparate medicale de aproape 600 de mii de euro zac nefolosite la Spitalul ''Victor Babeș'' din Timișoara. La Secția de Terapie Intensivă nu există decât trei asistente, care nu sunt instruite să întrebuințeze aparatura.
Maraton teatral pentru o cauză nobilă la Timișoara. Tradiția începută în 2003 de studenții din Banat, de a celebra Ziua Mondială a Teatrului printr-o serie de specatcole care durează 24 de ore a continuat si-n acest an. Scopul editiei 2011 a maratonului cultural a fost unul umanitar- salvarea vieții unui copil.
Aproape 90 de ciobănești carpatini din țară și de peste hotare s-au întrecut la Bistrița, la un concurs de frumusețe canină. Propritetarii s-au mândrit cu exemplarele lor canine, cu varste cuprinse intre patru luni si 9 ani. Unii au bătut drum lung în speranța că vor câștiga.
Aproape 150 de profesori din Suceava si Botosani, afiliati la Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant, au pichetat timp de 7 ore sediul Ministerul Educației. Cadrele didactice sunt nemulțumite, pentru că nu și-au primit salariile pe luna februarie.
Însoțiți de acordurile unei fanfare, aproximativ 400 de timișoreni au mărșăluit, sâmbătă, prin tot orașul, împotriva avortului.
Autoritățile caută soluții pentru a rezolva problemele dascălilor din Botoșani și Suceava, susține ministrul Educației, Daniel Funeriu. Pentru că nu și-au mai primit salariile aferente lunii februarie, profesorii din mai multe școli nu au mai intrat la cursuri, în ultimele două săptămâni.
Programată pentru sfârșitul acestei luni, inaugurarea Pasajului Basarab ar putea fi amânată, pentru a permite montarea senzorilor de prevenire a cutremurelor. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a primit scrisoarea prin care era informat despre necesitatea montării unor astfel de dispozitive, în urmă cu două săptămâni.
România are prea mulți polițiști! Aceasta este concluzia întâlnirii pe care ministrul de Interne, Traian Igaș, a avut-o, la Olănești, cu prefecții din toată țara. În consecință, Ministerul Administrației si Internelor va fi restructurat, până la sfârșitul anului.
Prețurile mari din piețe îi împiedică pe români să țină post. Comercianții de la marginea drumului spun că vânzările merg prost, iar cei din piețe sunt conștienți că prețurile mari le țin produsele pe tarabe zile în șir.
Tramvaiul deraiat, la Iași, a mai avut probleme la sistemele de frânare, în trecut. Aceste informații au ieșit la iveală după ce anchetatorii au stabilit că vina aparține vatmanului.
România a stins, sâmbătă seară, luminile, pentru 60 de minute, pentru a marca Ora Pãmântului, campanie menită să atragă atenția asupra modificărilor climatice cauzate de stilul de viață modern. În București, Palatul Parlamentului, Ateneul Român, dar și alte clădiri importante au rămas în beznă, pentru o oră.
Romania a pierdut în Bosnia, cu 1-2, si a ratat practic calificarea la Euro 2012. Razvan Lucescu a inceput partida de la Zenica cu Adrian Mutu, dar fara căpitanul Cristi Chivu, care nu a fost nici măcar pe foaia de rezerve.
Rafinăria Arpechim Pitești își va închide porțile, după 36 de ani de funcționare neîntreruptă. Decizia aparține noului proprietar al companiei și lasă fără locuri de muncă 700 de salariați.
Vestigii arheologice cu vechimea de trei secole, descoperite în Piața Universității din Capitală! Cele patru schelete aparțin unor ofițeri ruși din secolul al XIX-lea și au ieșit la iveală în timpul lucrărilor efectuate la o parcare subterană. Potrivit specialiștilor, cimitirul de mahala se întinde și sub bulevardul Elisabeta, iar pentru conservarea urmelor arheologice, întreaga zonă ar trebui să sufere modificări.
Acoperișurile a două case din satul argeșean Oești au fost mistuite de un incendiu violent, generat de coșul unei centrale termice. Până la venirea pompierilor, proprietarii, ajutați de vecini, au scos tot ce au putut din locuințe.
Prezent la ședința Consiliului European de la Bruxelles, președintele Traian Băsescu a anunțat că Centrala nucleară de la Cernavodă va fi supusă unor teste de stres. Măsura în cauză vizează, însă, toate reactoarele nucleare din Uniunea Europeană.
Bunavestire a fost sarbatorita si de bolnavii de lepra de la Tichilesti. Pentru cele 19 suflete care sufera de aceasta cumplita maladie, credinta in Dumnezeu a ramas simgura alinare.
Liderul CNSLR Frăția, Marius Petcu, va fi cercetat în libertate, pentru luare de mită. Magistrații Curții de Apel București au respins cererea de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Simpozionul "Dascali eficienti pentru elevi europeni" a ajuns la a V-a editie. Pentru cadrele didactice din Scoala nr. 175 "SFANTUL NICOLAE", acesta reprezinta o traditie si o posibilitate pentru realizarea unor colaborari si parteneriate externe prin schimburi de experienta.
România dă ceasul înainte! Sâmbătă noapte, ora 03.00 va deveni ora 04.00, astfel că ziua de 27 martie va avea doar 23 de ore și va fi cea mai scurtă din an.
Romania joaca astazi, la Zenica, un meci capital in preliminariile pentru Euro 2012. Tricolorii nu isi permit niciun pas gresit cu Bosnia si sunt obligati sa obtina toate cele trei puncte puse in joc pentru a ramane in cartile pentru calificare.