Rapidul traieste periculos acest final de campionat, desi parea sa-si fi securizat locul de Europa dupa victoria din Ghencea, cu Steaua. Trupa lui Marian Rada a reusit doar in egal cu FCM Tirgu Mures, 1-1, si mai are de tras pentru a-si vedea obiectivul indeplinit.
Substanțele etnobotanice continuă să facă victime, în ciuda faptului că vânzarea acestora a fost interzisă. Un tânăr din Târgu Jiu a ajuns la spital, în stare foarte gravă, după ce a prizat astfel de produse. Medicii au fost șocați atunci când pacientul le-a povestit că a consumat o substanță halucinogenă dintr-un plic pe care scria "îngrășământ de flori".
Dubla fractură de mandibulă nu l-a împiedicat pe un pacient de la Spitalul de Urgență din Reșița să-i agreseze verbal pe medici și pe ceilalți bolnavi. Mai mult, scandalagiul a vandalizat Unitatea de Primiri Urgențe. Bărbatul i-a cerut medicului să-l trimită direct la Spitalul Regional de Urgență din Timișoara, fără să efectueze investigațiile medicale. Chiar dacă ambulanța era pregătită, bărbatului i s-a părut că medicii se mișcă prea încet.
Stare de asediu, pe Lacul Morii, din cartierul bucureștean Crângași. Timp de câteva ore, zona a devenit teatru pentru operațiuni speciale, la care au luat parte combatanți de elită ai Jandarmeriei, specialiști S.M.U.R.D., piloți de la aeroclubul României și de la Agenția Națională de Parașutism, dar și mulți reprezentanți de la cluburi private.
Relatia Romaniei cu F.M.I seamana cu nivelul de alarma antiterorista. Dupa intalnirea de sambata, cu delegatia Fondului Monetar International, președintele Traian Băsescu a declarat că obiectivele noului acord cu FMI sunt de tip "precauție", dar nu vizează o situație dificilă, ci continuarea reformelor, cu asistență financiară internațională.
Shakira a sfidat ploaia și frigul de la București și a dansat în sutien, pentru cei peste 20.000 de fani veniți să o vadă la concertul organizat, sâmbătă seară, în Piața Constituției. Pentru construirea scenei, echipa de producție a folosit echipament importat din Olanda, transportul acestuia și al echipei necesitând 13 camioane de mare tonaj și șase autocare. Artista columbiană a mai concertat în România acum cinci ani, la Timișoara.
Dinamo nu a reusit sa castige meciul de pe teren propriu cu Cfr Cluj, iar lupta pentru Europa League se incinge. Elevii lui Ioan Andone au pierdut, scor 1-2, in fata ardelenilor, in ultimul meci al etapei 31-a.
Tragedie, în comuna Posmusa, județul Bistrița! Un copil de doi ani a murit carbonizat, după ce rulota, în care dormea împreună cu mama și cu fratele său, a luat foc. Familia îndoliată s-a stabilit, anul trecut, în satul bistrițean, însă, din cauza sărăciei locuiește în rulotă. La locul tragediei au ajuns pompierii și echipajul SMURD. Flăcările au distrus rulota, astfel că, în cazul în care autoritățile nu se vor implica în acest caz, familia respectivă va fi nevoită să locuiască sub cerul liber.
Agresat de un coleg, în urmă cu o lună, un elev, în vârstă de 11 ani, din Botoșani, a rămas cu sechele. Părinții acestuia spun că este permanent obosit și amețește brusc, iar de câteva ori a căzut din picioare. Oamenii sunt îngrijorați și fac demersuri la Poliție și la Inspectoratul școlar, pentru a se face dreptate. Potrivit certificatului medico-legal, băiatul a suferit un traumatism cranio-cerebral, contuzie cerebrală și comoție cerebrală.
Caz terifiant, la Ploiești, acolo unde o femeie nu mai are somn, în propria casă, din cauza șerpilor. Doar într-o zi, aceasta a adunat din locuință 20 de reptile, pe care, spune ea, le-a adus chiar nepotul său, care vrea să o dea afară din casă. Bătrâna s-a prezentat la Poliție și, pentru a fi crezută, a adus cu ea unul dintre șerpi. Când a intrat în casă, femeia a văzut că prin toate camerele erau numai șerpi.
Agitație mare, la bursa locurilor de muncă, de la Dărmănești, județul Dâmbovița, acolo unde o firmă de electronice din China vrea să deschidă o fabrică. Astfel, se vor crea peste 2.000 de joburi. Societatea chineză va angaja aproape tot personalul din România. De la manager și contabili, până la ingineri și muncitori calificați. Dacã totul va merge bine, chinezii spun că vor construi la Dărmănești cinci fabrici de produse electrocasnice...
Iarna nu vrea să plece din Harghita, acolo unde termometrele înregistrează și în luna mai, -4 grade Celsius, la primele ore ale dimineții. Nu doar la polul frigului din România oamenii se confruntă cu gerul și ninsoarea, ci și la Sinaia, în județul Prahova, acolo unde copiii încă se mai bat cu bulgări de zăpadă. În aceste condiții, narcisele plantate de autoritățile harghitene nu au avut o soartă prea bună.
Traian Băsescu este unul dintre puținii bărbați de stat din istoria României, așa l-a caracterizat președintele UNPR, Gabriel Oprea, pe liderul de la Cotroceni. Oprea a adăugat că Băsescu nu l-a catalogat niciodată drept șeful mafiei personale a lui Adrian Năstase. În toamna anului trecut, Traian Băsescu declara în cadrul unei emisiuni televizate că liderul UNPR Gabriel Oprea este "un om pe care l-a reevaluat"...
Directorul Moldomin Moldova Nouă, Iacob Chișărău, trăiește un adevărat coșmar, după ce a accidentat mortal trei tineri, în vârstă de 20 de ani, și a băgat în spital alte trei persoane. Bărbatul, care ocupă și funcția de vicepreședinte al filialei locale a PD-L, s-a angajat într-o depășire riscantă, pe drumul care leagă Timișoara de Moravița, și a lovit un autoturism care circula regulamentar.
Jurnaliștii au pus din nou mâna pe pistol! O dată pe an, de ziua Serviciului de Protecție și Pază, reporterii, operatorii de imagine și fotografii au șansa de a demonstra că nu se pricep doar la știri, ci și la ochit ținta. La cea de-a 21-a aniversare a SPP, colega noastră Adriana Zaharia a reușit să împuște mai mulți de 10. Impresie bună au făcut și colegii noștri Marius Popescu, Pepino Stanciu și Mădălin Podeanu.
Românii care nu au în conturi sume în euro vor fi nevoiți, în curând, să suporte costuri mai ridicate, în cazul în care doresc să se împrumute de la bănci. Excepție fac cei care își câștigă salariul în euro, dar și cei care vor să își cumpere o locuință. Experții BNR lucrează la proiectul de modificare a sistemului de creditare.
Caz incredibil, la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași, acolo unde o femeie internată ca însoțitor al copilului său de un an și jumătate, a decedat. În vârstă de 23 de ani, tânăra a căzut pe holul spitalului, după ce i s-a făcut rău, iar încercările de resuscitare au eșuat. Rudele îi acuză, însă, pe medici că nu i-au acordat ajutor la timp.
Csibi Barna, tânărul care a spânzurat simbolic păpușa ce îl reprezenta pe Avram Iancu, în centrul orașului Miercurea Ciuc, a fost demis. Decizia luată de Comisia de Disciplină a Direcției Generale a Finanțelor Publice a fost validată, astfel că acesta nu mai este funcționar public.
Polițiștii de frontieră au făcut uz de armă pentru prinderea a trei contrabandiști de țigări observați cu ajutorul aparaturii de termoviziune, la punctul de frontieră cu Ucraina, de la Brodina. Unul dintre contrabandiști, în vârstă de 23 de ani, a fost prins, iar ceilalți doi au reușit să fugă. Ei au lăsat în urmă 13 baxuri de țigări, a căror valoare este estimată la 40 de mii de lei.
Un accident în lant s-a petrecut la marginea Timisoarei, pe drumul spre Arad. O masinã a oprit pentru a ceda trecerea unui motociclist, dar acesta s-a înfipt direct în autoturism. Dupã impact, motocicleta a fost proiectatã într-o altã masinã, care venea de pe contrasens.
"Vor să mă distrugă financiar", a tunat europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, după ce inspectorii de integritate l-au reclamat la Parchetul General, pentru posibile infracțiuni de fals în declarații și evaziune fiscală.
Căzut la datorie în provincia Zabul, din Afganistan, caporalul Lixandru Laurențiu Constantin, din Batalionul 26 Infanterie "Neagoe Basarab", a primit post-mortem gradul de sub-locotenent. În memoria sa, în toate unitățile militare din țară au fost oficiate ceremoniale militare și religioase, iar drapelul a fost coborât în bernă.
Un bãrbat s-a urcat pe un depozit înalt de 25 de metri si a amenintat cã se aruncã, dupã ce a aflat cã a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Dupã aproape cinci ore de amenintãri la înãltime, bãrbatul a acceptat sa coboare, dar a ajuns la spital. El face parte dintre cele opt persoane retinute în urma unui conflict armat dintre douã clanuri din localiate.
Un sucevean, în vârstă de 29 de ani, a fost găsit mort în propriul apartament, după ce s-a intoxicat cu o substanță necunoscută. Potrivit anchetatorilor, acesta era consumator și comerciant de etnobotanice. În jurul cadavrului au fost găsite pliculețe cu diferite substanțe.
Otelul poate spera din nou la titlu. Galatenii sunt pe primul loc dupa victoria de pe teren propriu in fata celor de la Universitatea Craiova, scor 2-1, în primul meci disputat în nocturnă.