Protest în curtea bisericii din Călugăreni. Enoriașii s-au revoltat din cauza că sunt in pericol sa-si piardă biserica. Sfantul lacas urmează să fie transformat în schit, în urma unei decizii a Episcopiei Giurgiului. Până acum, credincioșii nu au primit niciun răspuns din partea reprezentantilor Episcopiei.
Două vagoane pline cu motorinã s-au ciocnit în triajul CFR din Bacău. Incidentul s-a produs in timpul unor manevre. Unul dintre vagoane s-a fisurat, iar carburantul s-a vãrsat pe calea feratã. Pompierii au intervenit imediat pentru a elimina pericolul unei explozii. Ei au întrerupt si curentul electric care alimenteazã calea feratã.
Romanii care au incalzire pe lemne au primit o veste bună: prețul metrului cub de lemn a rămas la fel ca anul trecut. Pădurarii se tem că, dacă vor scumpi lemnul de foc, se vor trezi cu oamenii dand iama in paduri, in plina iarna.
Dascălii au reluat protestele în fața sediului Ministerului Educației. Liderii celor patru federații sindicale din învățământ amenință că vor manifesta în stradă si in urmatoarele zile, așa cum s-a întâmplat și la sfârșitul săptămânii trecute. Profesorii cer demisia ministrului Educației.
Primăria Bacău oferă un ajutor de 2.500 de lei pentru locuitorii care intenționează să-și monteze centrale termice de apartament. Pot solicita acest sprijin doar locatarii blocurilor în care au rămas cel mult două familii care primesc agent termic de la CET.
Președintele Traian Băsescu susține un nou acord cu Fondul Monetar Internațional. Acesta va fi insa unul 'de precauție', constituind o linie de credit la dispoziție, a declarat seful statului la ProTV. Pe de alta parte, Traian Basescu a mai spus ca ministrul de Externe, Teodor Baconschi ar putea fi candidatul PDL la Președinție. "Exclud un candidat femeie și la președinția partidului, și a României.
Trăiesc în apartamente la bloc, dar se încălzesc cu lemne. Este vorba despre cei aproximativ 11.000 de locuitori ai orașului arădean Lipova, care, după intrarea furnizorului local de căldură în faliment, și-au construit sobe de teracotă.
Scandal de proporții în comuna ilfoveană Glina, acolo unde circa trei sute de oameni au blocat, sâmbătă noapte, principalul drum din localitate și au atacat cu pietre forțele de ordine mobilizate în zonă. Jandarmii au ripostat cu grenade și cu gaze lacrimogene. Localnicii au ieșit în stradă pentru a doua seară consecutiv, revoltați de faptul că autoritățile încearcă să mușamalizeze moartea unui tânăr de 19 ani, bătut și înjunghiat.
Doi adolescenți timișoreni, o fată și un băiat, au ajuns la spital cu arsuri grave, în urma unei explozii produse, duminică dimineață. Casa în care se aflau victimele a fost mistuită de flăcări. Pompierii au demarat o anchetă, pentru a afla dacă scurgerea de gaze a fost provocată de o defecțiune tehnică sau de o improvizație pentru care sunt responsabili proprietarii imobilului.
Președintele PSD, Victor Ponta, a lansat un nou atac dur la adresa șefului statului, despre care spune că a tras o singură țeapă, iar victima a fost poporul român.
Alimentele nu se vor ieftini in perioada imediat urmatoare, spun producatorii. Dupã ce ministrul Agriculturii, Valeriu Tabãrã, a declarat cã preturile vor scãdea inainte de sarbatori, producatorii au tinut sa-l contrazica.
Editia a treia a maratonului international Bucuresti s-a bucurat de un numar record de participanti. La competitie au participat concurenti din peste 50 de tari, de pe patru continente. Competiția din acest an a avut șase probe: maraton, semimaraton, maraton ștafetă, cursa populară, cursa copiilor și cursa persoanelor în scaune cu rotile.
Muzica si dans de exceptie in ultima seara a festivalului dedicat culturii indiene "Namaste" India. Peste o suta de actori si dansatori romani si indieni au incantat publicul intr-o seara cu adevarat speciala. In cele 7 zile ale festivalului au mai avut loc lansari de carte, prezentari de moda, targuri de produse indiene, workshopuri de dans si concerte de muzica indiana clasica.
Selecționata "Stejarii București" a obținut prima victorie din sezonul 2010-2011
Internationalul roman, Gabriel Tamas a plecat cu un punct de pe Old Traford.
Zicu duce trupa de pe Bega pe primul loc in clasament.
În multe școli din țară, profesorii au refuzat să mai predea și au ieșit în stradă. La Timișoara, Arad sau Pitesti , dascălii dascalii protestat fata de umilinta la care sunt supusi, din cauza salariului de mizerie.
S-au dat drept inspectori ai Oficiului pentru Protecția Consumatorului, iar acum riscă o pedeapsă cuprinsă între 3 și 15 ani de închisoare. Este vorba despre fostul director al OPC Dâmbovița și despre o angajată a instituției, aflată în concediu de maternitate, care au cerut cinci sute de lei de la un patron, pentru a nu-l sancționa. Bărbatul nu a primit, însă, nicio chitanță și i-a reclamat la Poliție.
Angajații vămilor și penitenciarelor au aruncat, vineri, 25 de caschete în curtea sediului central al PD-L, din Aleea Modrogan, în semn de protest față de reducerile salariale aplicate de Guvern. Moda aruncării caschetelor în semn de protest a fost lansată de polițiști, pe data de 24 septembrie, la Palatul Cotroceni.
Mai mulți angajați ai Ministerului de Finanțe s-au întâlnit, sâmbătă, cu ministrul Gheorghe Ialomițianu și cu șeful ANAF, Sorin Blejnar, pentru a discuta pe tema stimulentelor. Ministrul de Finanțe i-a invitat la discuții și pe liderii de sindicat. Sindicaliștii Sed Lex au declinat, însă, invitația.
O problema cu care se confrunta aproape toate bancile dupa adoptarea normelor europene, este stabilirea marjei de dobanda la creditele vechi, unde variatia dobanzii nu era legata de un indice monetar: Robor, Euribor sau Libor. Aici ordonanta nu este suficient de precisa, bancile avand astfel posibilitatea sa interpreteze textul in favoarea lor.
Campionul roman Lucian Bute si-a aparat pentru a sasea oara in cariera
centura mondiala
Schimbare de bun augur pentru vasluienii lui Porumboiu,
Rapid a castigat categoric partida de pe teren propriu cu Astra Ploiesti
Social-democrații s-au reunit în Congres Extraordinar, la mai puțin de un an de la ultimul eveniment de acest gen. Ei au adoptat modificările Statutului PSD, au discutat despre depunerea unei moțiuni de cenzură, si au lansat programul alternativ de guvernare.