Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului "Alessandrescu-Rusescu" din București a anunțat încheierea proiectului ”Spital-Comunitate”, ce a avut în atenție diminuarea ratei mortalității infantile.
Vernisaj neconvențional la Muzeul Țăranului Român din Capitală. Intitulată "Experimetru", expoziția prezintă trei experimente elaborate în afara perimetrului cotidian de către trei personalități în domeniul arhitecturii, al restaurării și al artelor plastice: Matei Luca Stoian, Graziella Stoian și Nicolae Stoian. Preocupați de găsirea unor noi mijloace de expresie, artiștii mizează cu succes în lucrările lor pe vizual și pe percepția senzorială.
Facilitatea privind amânarea plății facturilor la gaze și electricitate va fi eliminată. O ordonanță de urgență aprobată anul trecut, la începutul pandemiei de coronavirus, le permitea consumatorilor...
Berea i-ar fi putut fi fatală unei femei din Drăgășani, județul Vâlcea. Nu consumul în exces, ci o întâmplare șocantă produsă în această dimineață, întâmplare care a implicat un transport de bere.
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc, astăzi, pe Sfântul Ilie, cel care aduce furtuni cu fulgere și grindină. Potrivit credinței populare, Sfântul Ilie merge pe cer într-un car cu roți de flăcări și lovește diavolii cu biciul de foc.
Bărbatul din Cojasca, suspectat că și-a ucis nepoata ca să se răzbune pe fratele lui, a fost arestat preventiv. Tânărul în vârstă de 25 de ani, de etnie romă, și-ar fi dus nepoata de șase ani la marginea...
Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății anunță începerea consultărilor privind elaborarea unui nou model de contract-cadru, care să reglementeze condițiile acordării asistenței medicale...
Tragedie, pe Siret! Cei doi adolescenți plecați la scăldat și dispăruți, sâmbătă seară, au fost găsiți fără suflare. Băieții, unul de 14 ani, celălalt de 15 ani, au fost căutați începând de duminică dimineață.
Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic a intrat în vigoare, la miezul nopții. Grecia, una dintre destinațiile turistice preferate de români, a trecut din zona verde, în zona galbenă, ca urmare...
Sute de mii de bucăți de înghețată, retrase de pe piața din România, din cauza unui aditiv periculos! Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a anunțat că 10 loturi...
Bilanțul victimelor exploziei de la Rafinăria Petromidia din Năvodari crește! Cel de-al doilea angajat rănit, care a fost transferat în Germania pentru îngrijiri medicale, a decedat sâmbătă seară.
Apel disperat al transportatorilor, către Guvern! Transportatorii cer de urgență exceptarea șoferilor profesioniști români și străini de la măsurile de carantină și de la prezentarea unui test RT-PCR...
Vernisaj, la Galeriile Simeza din centrul Capitalei! Într-un timp greu încercat, în care distanțarea socială a însingurat și izolat artiștii și a ținut publicul departe de galeriile de artă, o expoziție de artă...
Duminica e mai frumoasă, dacă o petreceți urmărind ”Start Show România”, la Național TV. Gazdele emisiunii dumneavoastră preferate, Diana Matei și Adrian Enache, vă invită mâine, de la...
Târgul de Fete de pe Muntele Găina din județul Alba, anulat din cauza vremii nefavorabile! Evenimentul, care ar fi trebuit să aibă loc, în acest weekend, pe Muntele Găina, la o altitudine de...
Mare atenție la carnea de pui! Inspectorii sanitar-veterinari au primit numeroase alerte de salmonella, iar în urma verificărilor s-a constatat că aceasta provenea, în special, de la abatoare din Polonia.
Incident șocant, în piața Charles de Gaulle din București! Un elicopter american Black Hawk cu militari la bord a pierdut brusc din altitudine și a aterizat de urgență chiar în piața Charles de Gaulle.
Fostul lider PSD, Liviu Dragnea, este liber. Magistrații Tribunalului Giurgiu au admis, astăzi, cererea de eliberare condiționată. Decizia Tribunalului Giurgiu este definitivă, astfel că, după îndeplinirea...
Crimă din gelozie, în comuna Baia de Fier din județul Gorj! O fată de 19 ani a fost înjunghiată de fostul iubit, în vârstă de 20 de ani, care nu a putut accepta ideea despărțirii. După miezul nopții, el a prins-o...
Pacienții asigurați care sunt refuzați la analize pe motiv că nu mai sunt fonduri sunt îndemnați să facă reclamații. Recomandarea vine chiar de la șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe...
Val de percheziții coordonate de procurorii D.N.A., astăzi, la sediul sindicatului din Metrorex și în locuințele deținute de liderul sindical Ion Rădoi, într-un dosar privind fapte de corupție.
Femeia incendiată de vecinul student, cu o zi în urmă, la Timișoara, a murit la spital. Femeia, în vârstă de 49 de ani, suferise arsuri de gradul III pe 98% din suprafața corpului.
Bilet comun, Metrorex și S.T.B.! Ministerul Transporturilor a anunțat că, de la 1 august, bucureștenii vor putea utiliza un singur bilet pentru metrou, autobuz și tramvai. Pe biletul care va costa 5 lei vor fi incluse...
Incident grav, în Râmnicu Vâlcea! O dubă plină cu butelii de oxigen, staționată în apropierea unui bloc de locuințe, a luat foc, iar buteliile au explodat. Suflul deflagrației extrem de puternice a provocat distrugerea...
Număr record de percheziții, la membrii unei grupări infracționale specializate în contrabandă cu țigări și spălare de bani! Polițistii si procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat peste 150 de percheziții, în Arad...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019