Școala unde a învățat Ion Creangă și care apare des în evocările scriitorului a fost vandalizată. Toate cele patru corpuri ale unității de învățământ din Humulești arată acum ca după război. Elevii din clasele 1-8 au fost trimiși acasă, pentru ca polițiștii să facă verificări. Oamenii legii au fost anunțați de îngrijitorii școlii că au găsit mai multe geamuri sparte la clădirea care fusese modernizată anul trecut. În plus, moblierul era rupt, iar materiale didactice- distruse.
Universitatea ''Valahia'' din Târgoviște este executată silit de propriile cadre didactice, pentru o datorie de 400 de mii de lei. Suma reprezintă o mică parte din restanțele salariale pe care profesorii le au de primit. Instituția a refuzat să le acorde drepturile câștigate în instanță, așa că sindicatul a apelat la un executor judecătoresc. In total, 700 de angajați ai universității ar fi trebuit să primească lefuri mai mari cu 50 la sută, iar banii să le ajungă în buzunare în mai multe tranșe, începând cu 2012. Anul trecut, oamenii ar fi trebuit să primească 5 procente din sumă. Nu s-a întâmplat așa, deși liderii de sindicat susțin că au încercat în nenumărate rânduri să discute cu rectorul instituției de învățământ superior.
Cei mai buni cãțãrãtori pe gheațã din țarã și-au dat întâlnire, în weekend, la cascada Vălul Miresei din județul Cluj, unde s-a desfãșurat "Cupa Rãchițele". Concurenții și-au demonstrat abilitãțile în escaladarea unui perete de gheațã înalt de aproape 30 de metri. În competiție s-au înscris peste 50 de participanți. Cea mai spectaculoasã probã a fost cea de cãțãrare nocturnã, în care concurenții s-au întrecut la lumina reflectoarelor.
VOX "- Cum e concursul? - Fain! Frumos organizat!"
VOX "E în regulã! Vin dupã o accidentare și iau totul ca proces de recuperare."
În competiția cățărătorilor pe gheață, lupta a fost strânsă.
VOX "Îl vedeam pe partener cum o ia înainte și trebuia sã accelerez ritmul!"
Competiția de la Cascada Valul Miresei a ajuns, în acest an, la cea de-a zecea ediție.
Bucureștenii vor beneficia de mijloace de transport în comun mai sigure. Poliția Capitalei va înființa, la primăvară, o nouă secție, specializată în prinderea în flagrant a hoților din autobuze, tramvaie sau metrou. După modelul aplicat în Austria în urmă cu trei ani, acțiunile de control ale noii brigăzi de poliție se vor desfășura în spațiile cu trafic intens și în zonele sensibile din punct de vedere al securității cetățenilor.
O sobă defectă a lăsat fără acoperiș deasupra capului o familie din Sectorul 2 al Capitalei. Incendiul, izbucnit la o casă de pe Șoseaua Petricani, a distrus locuința aproape în întregime. Asta din cauză că oamenii care făceau focul cu lemne nu au avut grijă să curețe și coșul. Când au văzut fumul gros, disperați, ei au sunat la 112. Vecinii au ieșit imediat din case, speriați cã focul ar putea ajunge și la ei.
Celebra flacãrã olimpicã a fost adusã cu avionul, din Atena, la București, și va rămâne în România pe toată perioada desfășurării Festivalului Olimpic al Tineretului European, organizat la Brașov, în perioada 17-22 februarie. De la aeroport, flacãra olimpicã a fost dusã la sediul C.O.S.R., acolo unde a avut loc și ceremonia de aprindere a torței olimpice. Festivalul Olimpic al Tineretului European, ediția de iarnã 2013, se va desfășura...
A scãpat miraculos cu viațã, dupã ce a plonjat cu mașina în apele Mureșului! Este vorba de un tânăr șofer, care a pierdut controlul volanului, în timp ce rula cu mașina pe Drumul Național 7. Conducătorul auto se grãbea sã ajungã acasã, în municipiul Hunedoara. Mai avea de parcurs 40 de kilometri, când, într-o curbã periculoasã, la intrarea în localitatea Vețel, mașina a derapat, a distrus mai mulți parapeți de pe marginea drumului și a plonjat în râul Mureș.
Gropile din asfaltul șoselelor le dau bătăi de cap oamenilor. Nu numai mașinile au de suferit de pe urma gropilor din asfalt, ci și pereții caselor aflate pe marginea drumului. Este cazul localnicilor din comuna bihoreană Oșorhei. Oamenii se plâng că trepidațiile produse de tirurile care rulează pe șoseaua plină de gropi le-au crăpat pereții caselor. Oamenii au făcut multe sesizări la Primărie, însă, din lipsa fondurilor, autoritățile locale...
Un ofițer de poliție din Tulcea este cercetat de colegii săi, după ce a fost prins beat la volan în timpul unei razii și nu a oprit în trafic la semnalele agenților. Mai multe echipaje ale Poliției Rutiere, Jandarmeriei și Trupelor Speciale de Intervenții au plecat în urmărirea șoferului vitezoman. În cursa lui nebună, polițistul de 47 de ani a acroșat o altă mașină și a fost la un pas să lovească doi jandarmi.
Acuzații grave la adresa medicilor de la Spitalul Filantropia, din Craiova! Rudele unei tinere mămici îi acuzã pe doctorii Spitalului Filantropia de malpraxis. Tânãra femeie, în vârstă 26 de ani, a nãscut prin cezarianã, un copil perfect sãnãtos, în urmã cu douã sãptãmâni, la maternitatea din Craiova. Potrivit rudelor, femeia a început să se simtă rău la două zile după ce a născut. La patru zile de la cezarianã, femeia...
Vrem o independență mai clară a justiției și dorim ca politicienii români să dea un exemplu și să se retragă atunci când există semne de întrebare sau condamnări cu privire la acuzații de corupție! Este declarația președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, făcută la Bruxelles, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o împreună cu premierul Victor Ponta. Conferința a urmat unei întâlniri între cei doi oficiali...
Premieră istorică pentru automobilismul autohton în acest weekend. Echipajele Marco Tempestini / Dorin Pulpea și Simone Tempestini / Sergiu Itu au ajuns cu bine la finiș în Raliul Letoniei. A fost pentru prima dată când tată și fiu concurează împreună în Campionatul European de raliuri. Duelul între cei doi piloți Napoca Rally Academy a fost unul foarte spectaculos. Seniorul Tempestini a ocupat la final locul 11 la clasa ERC Production Cup, devansându-și în clasament băiatul, în vârstă de 18 ani, cu doar patru secunde. Gruparea clujeană a devenit astfel prima echipă românească care punctează într-un competiție internațională.
A murit strivit de propria mașină, în timp ce încerca să o repare! Este vorba despre un bucureștean, în vârstă de 31 de ani, care își dusese autoturismul în Service-ul unor cunoștințe, din Sectorul 5 al Capitalei.
Soartă crudă pentru doi minori și bunicul lor, care au fost spulberați pe un trotuar din Bragadiru, județul Ilfov, de un autoturism înmatriculat în Bulgaria. Minorii aveau șapte, respectiv 6 anișori.
Metode originale de aplicare a legii, în comuna doljeană Țuglui, acolo unde șeful de post a băgat în spital doi bătrâni, care au refuzat să semneze un proces verbal, în calitate de martori. Incidentul a avut loc imediat după ce polițistul a oprit în trafic un moped, condus de un tânăr care nu deținea permis. Omul legii i-a întocmit proces verbal, însă avea nevoie și de un martor, așa că l-a rugat pe un bătrân, în vârstă de 75 de ani, să semneze documentul. Acesta a refuzat și, după ce a fost imobilizat, s-ar fi ales cu mâna fracturată. O femeie de 73 de ani a intervenit în apărarea consăteanului agresat, dar a fost împinsă de polițist și, în cădere, s-ar fi lovit la cap de o piatră.
Suspectate de evaziune fiscală, opt societăți comerciale, patronate de cetățeni chinezi, au fost verificate de polițiștii bucureșteni, care estimează un prejudiciu de peste 300.000 de euro, adus bugetului de stat.
Crimă oribilă într-o localitate din județul Timiș! Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, și-a înjunghiat iubita, de 19 ani, cu care avea un copil de doi ani. Deși trăiau împreună de multă vreme, nimeni nu-și amintește să se fi certat vreodată. Se pare că fata ar fi încercat să fugă din casă, iar barbatul a înjunghiat-o. Trupul neînsuflețit a fost descoperit de un unchi al criminalului.
"Cine se amăgește cu ideea că propagandistic vom păcăli Comisia Europeana sau statele membre are o poziție împotriva interesului național!". Declarația aparține președintelui Traian Băsescu. Liderul de la Cotroceni a susținut, duminică, o conferință de presă, în care și-a afirmat poziția cu privire la ultimul raport MCV emis de Comisia Europeană la adresa României.
Șoferii care obișnuiesc să urce la volan sub influența drogurilor au acum un adversar de temut! Este vorba despre un dispozitiv foarte sensibil la stupefiante, pe care Poliția Rutieră l-a testat, în premieră, vineri noapte, pe străzile Capitalei.
Experiența de tristă amintire ocazionată de tentativa de privatizare a Oltchim Râmnicu Vâlcea nu se va repeta în cazul CFR Marfă, spun autoritățile statului, care s-au angajat în fața FMI ca, până la jumătatea lunii mai să selecteze investitorii potriviți pentru preluarea companiei feroviare. Investitorii strategici interesați să preia pachetul majoritar de acțiuni vor trebui să plătească o garanție de participare la licitație de zece milioane de euro. Privatizarea operatorului de marfă trebuie făcută până pe 20 iunie.
Ieșeanca intrată în comă după operația de mărire a sânilor a murit, sâmbătă dimineață, la Spitalul Sfântul Spiridon. Medicii au făcut și o descoperire șocantă: femeia era însărcinată, cu al șaptelea copil! Pacienta, în vârstă de 30 de ani, a făcut stop cardio-respirator, în urma operației estetice la care a fost supusă într-o clinică privată. Era vorba despre al treilea implant de silicoane, la același medic.
Captură impresionantă de mercur, în Gara din Deva! Polițiștii au reușit să prindă în flagrant un hunedorean, care încerca să vândă 10 kg de mercur, contra sumei de 5.500 de euro. Bărbatul este cercetat penal pentru deținere fără drept și trafic de substanțe toxice.
Imagini dezolante pentru șoferii care circulă pe Drumul European 85! În urma topirii zăpezilor, carosabilul arată ca după bombardament, din cauza craterelor provocate de substanțele împrăștiate de sărărițe. Conducătorii auto se plâng că deși plătesc roviniete, își rup mașinile în trafic.
Sfârșit tragic pentru doi bătrâni, soț și soție, din județul Ialomița! La întoarcerea de la un priveghi, aceștia au fost spulberați de mașina condusă de un italian, în timp ce traversau strada prin loc nepermis. Martorii spun că bolidul care le-a curmat viața circula cu viteză excesivă.
Explozie într-un bloc din Tulcea. Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri pe față și pe mâini, după ce butelia din apartamentul în care locuia a explodat. Vecinii spun cã bãrbatul ar fi vrut sã se sinucidã, pentru cã a fost pãrãsit mai întâi de soție, apoi de amantă. Acesta a fost dus de urgență la Spitalul Județean și este în afara oricãrui pericol.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019