Operația la care a fost supus, marți, președintele de onoare al clubului Steaua, Helmuth Duckadam, la Spitalul Floreasca, a durat aproape nouă ore și s-a încheiat cu succes. Echipa de medici, condusă de profesorul Șerban Brădișteanu, i-a salvat fostului sportiv viața și brațul drept. Intervenția chirurgicală a vizat eliminarea unui anevrism arterial localizat în zona umărului drept. În timpul intervenției, medicii au găsit și două stenturi, de la operații mai vechi.
Un incendiu puternic a făcut scrum un depozit de materiale sanitare din Popești Leordeni. Șapte echipaje de pompieri s-au luptat ore întregi cu flăcările ce cuprinseseră întreaga clădire, care acoperă peste o mie de metri pătrați. Un angajat al unei firme din apropiere a fost cel care a vãzut flãcãrile și a sunat de urgențã la 112. Din fericire, în momentul izbucnirii incendiului, în depozit nu se afla nicio persoanã.
Dezastrul fondurilor europene lovește în micii întreprinzători. Antreprenorii spun că, de șase luni, nu au primit finanțările din cadrul POSDRU pentru resurse umane, în valoare de peste 200 de milioane de euro. Asta în condițiile în care finanțarea proprie a proiectelor în desfășurare era asigurată din bani împrumutați de la bănci, pentru întreprinzătorii și-au pus gaj casele. Oamenii spun că Guvernul este vinovat de această situație...
Toată planeta este interesată să cumpere combinatul Oltchim! Cel puțin așa a declarat Dan Diaconescu, proaspăt revenit în țară, după deplasarea în străinătate. Diaconescu le-a spus jurnaliștilor care îl așteptau la Aeroportul Otopeni că a plecat prin Europa în căutarea unor noi piețe de desfacere pentru salvarea combinatului Oltchim. În timp ce Dan Diaconescu lua pulsul planetei în cazul Oltchim, la Ministerul Economiei...
Pericol în cartierul bucureștean Drumul Taberei! Muncitorii care lucrează la noua magistralã de metrou au spart o țeavã de alimentare cu gaze, în zona Rãzoare. Imediat s-a dat alarma! Gazele au fost oprite, iar circulația a fost restricționatã timp de aproape o oră. In 14 septembrie, un incident asemănător, produs tot în șantierul metroului, dar la stația Romacierilor, s-a soldat cu o explozie, urmată de un incendiu...
Cinci oameni au fost răniți într-un accident provocat de un șofer care nu a acordat prioritate altui autoturism și l-a izbit în plin. Accidentul a avut loc în jurul orei 3, dimineața, pe Șoseaua Olteniței, din Capitalã. Șoferul vinovat nu a ținut cont de indicatorul "cedeazã trecerea", și a intrat în plin într-un alt autoturism, care circula regulamentar. Impactul a fost atât de puternic, încât mașina lovită a ricoșat în douã autoturisme parcate.
Premierul Victor Ponta a acuzat guvernarea PDL pentru dezastrul economic în care a ajuns combinatul Oltchim. El a declarat, marți, într-o conferințã de presã organizată la Ministerul Economiei, cã va sesiza Direcția Națională Anticorupție și alte instituții ale statului referitor la situația combinatului vâlcean. Premierul a explicat și graba cu care Guvernul a organizat licitația de vânzare a combinatului.
Urșii au băgat spaima în locuitorii din județul Dâmbovița și continuă să atace. Doua noi atacuri ale ursilor au avut loc, la început de săptămână, unul în comuna Moroeni și un altul în comuna Bezead. Animalele au intrat în gospodăriile unor localnici si au ucis doi vitei. Atacul s-a produs sub ochii gospodarului, care a văzut când ursul a scos vițelul din grajd și l-a mâncat. Omului spune că i-a fost frică să intervină.
Greu de crezut, dar seceta de anul acesta a avut și efecte benefice. Viței de vie i-a priit canicula și culesul strugurilor a început mult mai devreme decât anul trecut. Proprietarii viilor spun că producțiile depășesc toate așteptările. Este cea mai bună recoltă, din 2000 încoace. Pe dealurile Recașului, culegatorii muncesc din zori și până-n noapte. În Timiș, 80 la sută din cantitatea de struguri a fost deja culeasă.
Terapie prin artă, pentru pacienții Spitalului de Recuperare din Cluj-Napoca. Pacienții urmează cursuri de teatru, sub îndrumarea unei echipe de tineri artisti. Este o metodă neconvențională, mai puțin cunoscută în România, menită să-i ajute pe bolnavi să iasă din rutină și monotonia zilelor petrecute în spital. Potrivit inițiatorilor proiectului, pacientii Spitalului de Recuperare din Cluj vor juca în mai multe spectacole de teatru si în filme de scurt-metraj...
Au ajuns să-și dorească să fie șomeri. Vorbim despre angajații de la CET Brăila, care au ajuns la disperare, după ce nu și-au primit salariile de trei luni. Cei 370 de angajați se roagă să devină șomeri. Sătui de promisiuni privind virarea salariilor, oamenii s-au adunat, luni, în fața sediului societății de termoficare și au protestat timp de mai multe ore. Oamenii spun cã vor recurge la gesturi extreme.
C.F.R. Călători a organizat o acțiune de control printre pasagerii care circulă pe ruta Târgoviște-București. În urma raziei, circa 250 de călători din douã trenuri au fost prinși fãrã bilet și dați jos în gara Sãbãreni. Ei au avut de ales între a cumpăra bilete cu suprataxã, pentru a-și continua drumul, sau a primi amendă. La acțiune au participat polițiști și jandarmi. Oamenii în uniformă nu s-au lãsat impresionați de explicațiile cãlãtorilor prinși fără bilet.
Mai multe persoane, suspectate că ar fi implicate într-o retea de traficanți de autoturisme, au fost ridicate de polițisti și duse la Serviciul Furturi Auto Ilfov, pentru audieri. Printre suspecți se numără și Viorel Bãnuțiu, fost candidat la Primãria Ghimpați. Potrivit anchetatorilor, suspecții cumpãrau masini de lux în leasing, pe care ulterior le reînmatriculau cu documente false și le vindeau unor cumpărători de bună-credință, pentru a li se pierde urma.
Grădina zoologică din Târgu-Mureș are un nou locatar, elefănțica Tania. Ea este singurul elefant indian existent în România. Deși a ajuns numai de câteva zile în țară, elefănțica a reușit sã devinã punctul de atracție al grãdinii zoologice. Cei mai încântați au fost copiii, care nu mai vroiau să plece din padocul creat pentru noul oaspete.
Caz incredibil in Capitalã. Un sofer care mergea cu masina pe linia de tramvai pe bulevardul Marasesti s-a trezit cu o bucatã de sinã în picior. Echipajul de Descarcerare al ISU a avut nevoie de aproape 30 de minute ca sã-l elibereze pe bãrbat dintre fiarele masinii. Victima, care încã avea în picior bucata de metal, a fost preluatã apoi de un echipaj SMURD si transportatã la Spitalul Floreasca din Capitalã.
A aterizat cu parapanta direct in varful unui copac. Este patania unui tanar turist din Poiana Brasov care a fost readus cu greu cu picioarele pe pãmânt de pompieri si salvamontisti.
Operația pe cord la care a fost supus fostul antrenor al echipei naționale de fotbal, Emerich Jenei, s-a încheiat cu succes. Intervenția chirurgicală a durat mai bine de patru ore. Fostul antrenor a fost mutat la Terapie Intensivă, unde va sta câteva zile, pentru a fi supravegheat de medici.
In timp ce la Bucuresti continua polemicile pe tema privatizarii, la Râmnicu Vîlcea, combinatul este pazit de politie. Mai multe echipaje patruleaza în zona pentru prevenirea furturilor. De asemenea, mascatii stau de paza pâna când se va face predarea de gestiune catre noul actionar. Managerul Oltchim de la Râmnicu-Vâlcea nu exclude posibilitatea altor controale în urmatoarea perioada la combinat, dupa ce, zilele trecute, s-a efectuat un control de catre Ministerul Economiei si de inspectorii ANAF.
Circ la Ministerul Economiei, dupa ce contractul pentru privatizarea Oltchim nu a fost semnat. În timp ce premierul Victor Ponta le atrage atenția colegilor săi că preluarea Oltchim de către Dan Diaconescu a făcut parte dintr-un plan al lui Adriean Videanu și a PDL-ului de a ascunde fraude uriașe, Diaconescu acuză autoritățile că nu au completat contractul de vânzare-cumpărare a acțiunilor.
Cearta pe Educatie continua. In timp ce democrat-liberalii se pregatesc de o motiune simplă pe tema educației la adresa Guvernului USL, premierul Victor Ponta, spune că în rândurile democrat-liberalilor 's-a instaurat un fel de amnezie colectivă' în ceea ce privește 'răul' pe care aceștia l-au făcut în sistemul de educație românesc. Democrat liberalii cer demisia premierului Victor Ponta și a ministrului Ecaterina Andronescu, dar și renunțarea la bacalaureatul profesional și mutarea clasei pregătitoare de la școală la grădiniță. În plus, opoziția a solicitat și retragerea de către ministrul Educației a titlului de doctor deținut de premierul Victor Ponta și emiterea unei interdicții de a mai activa pentru cel puțin cinci ani în învățământul universitar.
Medicii de familie au intrat în vizorul ministrului Sănătății, Vasile Cepoi, care îi amenință cu eliminarea din sistem, dacă nu respectă condițiile impuse cu privire la cardul electronic de sănătate și nu învață să utilizeze computerul. Scandalul a avut loc la Târgu Mureș, după ce medicii au sărit la gâtul ministrului pe motiv că a fost redusă coplata.
Armata română este pe cale să achiziționeze mai multe avioane F16, la mâna a doua, din Portugalia. După analiza ofertei înaintate de statul portughez, echipa de specialiști a Ministerului Apărării a concluzionat că aeronavele corespund tuturor normelor tehnice și pot fi utilizate încă 20 de ani.
Atmosferă incendiara, în Piața Constituției, din Capitală, acolo unde artistul canadian Leonard Cohen a înghenuncheat pe scenă, impresionat de căldura cu care a fost primit de cei 15.000 de fani prezenți la concert. Deși spectacolul era programat pe durata a trei ore, muzicianul nu a putut refuza bisurile cerute de fani și a prelungit show-ul cu încă o oră de muzică live.
Perchezitii la locuinta bãrbatului ucis miercuri de urs. Politistii dâmboviteni au cãutat dovezi care sã le confirme ipoteza potrivit cãreia acesta era de fapt braconier. Oamenii legii nu au plecat cu mâna goalã. Ei au ridicat de la locuinta bãrbatului din Moroeni o capacanã care ar fi putut fi folositã la prinderea animalelor sãlbatice, mai multe piei de animale si câteva coarne de cerb si caprioarã. Bãrbatul a fost ucis miercuri de urs în livada sa din comuna Moroeni, unde amplasase o capcanã. Alti doi consãteni sunt suspectati de braconaj. Ei vor fi cercetati în stare de libertate.
Grav accident de circulatie, pe drumul dintre Oradea si Satu Mare, în dreptul localitãtii Ianca. Douã persoane se aflã în stare gravã la Spitalul Judetean din Oradea, iar alte nouã persoane au fost usor rãnite. Totul s-a întâmplat dupã ce un autoturism a intrat pe contrasens si s-a ciocnit frontal cu un microbuz de transport în comun.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019