Date companie
 
 
 
 

Ultimele Știri Național 24 Plus

RSS Știri
 

 

10 Septembrie 2012


  • Incendiu la un magazin de mobilă din București în categoria Social - economic

    Incendiu puternic în Capitală. Un magazin de mobilă a luat foc, iar locatarii blocului în care se află magazinul s-au trezit inundați, după ce țeava de apă care alimenta parterul a fost topită de flăcări. Apa scursă pe unul dintre pereti a dus la producerea unui scurt-circuit la o priză, care a aprins apoi mobila din încăpere.

  • Mii de persoane, la comemorarea a 140 de ani de la moartea lui Avram Iancu, la Țebea în categoria Social - economic

    Peste trei mii de oameni au participat la Țebea, județul Hunedoara, la comemorarea a 140 de ani de la moartea lui Avram Iancu. Au fost depuse coroane, a fost ținutã o slujbã religioasã și nu au lipsit nici discursurile patriotice. La ceremonie au participat membri ai Guvernului și lideri politici.

  • Mămăligă cu brânză și jumări record în categoria Social - economic

    Peste o mie de clujeni au luat parte la un chef uriaș în centrul Clujului. Bucătarii Primăriei au preparat o mămăligă cu brânză și jumări în greutate de 400 de kilograme! Edilul Emil Boc a contribuit și el la pregătirea mămăligii, dar și la împărțirea și gustarea ei.

  • Incendiul de la Cozia, sub control în categoria Social - economic

    La trei zile de la izbucnirea incendiului care a afectat versantul sudic al Masivului Cozia, pompierii vâlceni au continuat să se lupte cu flăcările. Focul a mistuit deja peste 20 de hectare de pădure și pășune din Parcul Național Cozia. Un elicopter al ministerului de Interne a făcut 20 de curse și a aruncat opt mii de saci cu apă și pulbere.

  • O noua zi a Festivalului Calusului, la Stolnici în categoria Social - economic

    Dansul si voia buna au continuat si duminica in comuna argeseana Stolnici. Ultima seara a Festivalului Calusului a adus si mai multe surprize pentru cei peste 400 de spectatori. Cel mai asteptat moment al serii a fost bineinteles renumita trupa de calusari din Stolnici.

  • Un francez, campion pe plaiurile mioritice în categoria Sport

    Raliul Țara Bârsei, penultima etapă a sezonului, a stabilit în mare măsură configurația finală a clasamentelor. Francezul Francois Delecour este noul campion absolut al României după ce Vali Porcișteanu, câștigătorul din 2011, a fost descalificat de arbitrii la finalul unei curse absolut nebune. Macadamul din „triunghiul forestier” Săcele-Azuga-Predeal a produs numai puțin de zece abandonuri. Campionul Vali Porcișteanu a fost protagonistul celor mai dramatice momente. Cu amortizorul față rupt la jumătatea competiției, piteșteanul a reușit să ajungă inextremis la finalul etapei pe un nesperat loc cinci, care îi mai oferea șanse teoretice la titlu în ultima etapă de la Iași. Arbitrii l-au descalificat însă ulterior pentru manevre interzise de regulament. In varsta de 50 de ani, francezul Francois Delecour, fost vicecampion mondial, a devenit astfel în premieră campion al României.

  • Unul dintre protestatarii de la Primăria Sectorului 5 a decedat în categoria Social - economic

    Protest extrem în fața Primăriei Sectorului 5 din Capitală! Doi bărbați au venit în fața instituției înarmați cu sticle cu benzină și cu o butelie de gaz și au amenințat că-și dau foc. Ei erau nemulțumiți că, de un an de zile, nu au fost primiți în audiență de primarul Marian Vanghelie. Pompierii au fost nevoiți să intervină cu furtunul, după ce unul dintre protestatari se stropise cu benzină pe tricou. Celălalt bărbat, în vârstă de 50 de ani, a invocat probleme cardiace. El murit la scurt timp la Spitalul Colțea, după ce a intrat în stop cardio-respirator.

 

9 Septembrie 2012


  • Opt morți, în accidentul produs în Covasna, la trecerea cu calea ferată în categoria Social - economic

    Familiile celor opt persoane decedate în urma accidentului produs, sâmbătă, la trecerea cu calea ferată, din localitatea covăsneană Chilieni, vor primi ajutor din partea Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe. Remorca în care se aflau 17 muncitori a fost lovită de trenul personal Târgu Mureș - Brașov. Victimele se întorceau de la scos de cartofi.

  • Pagubă de 150.000 lei, la depozitul vamal incendiat în categoria Social - economic

    Paguba provocată de inspectorul vamal din București, care a incendiat un depozit ce adăpostea mai multe autoturisme confiscate, se ridică la 150 de mii de lei, fapt pentru care bărbatul ar putea petrece ani grei după gratii. Gestul extrem a fost comis pe fondul supărării și al consumului de alcool.

  • Accident spectaculos, pe o stradă din Capitală în categoria Social - economic

    Cascadorie pe patru roți, pe o arteră din Capitală! Un șofer neatent și foarte grăbit a lovit din spate un autoturism, după care mașina s-a răsturnat și a ajuns pe contrasens, acolo unde a lovit un taximetru. Speriat de întâmplarea nefericită, cascadorul de ocazie a fugit de la locul accidentului.

  • Demonstrații de Ziua Pompierilor, în Parcul Izvor din Capitală în categoria Social - economic

    Atmosferă destinsă, pentru pompierii bucureșteni, care și-au sărbătorit în avans ziua, prin demonstrațiile de îndemânare organizate în Parcul Izvor. Publicul a avut ocazia să-și testeze abilitățile, ba chiar să fie pompieri pentru câteva ore.

  • Proprietarii de autoturisme ARO, din Capitală, au ieșit la paradă în categoria Social - economic

    Construite pentru a se lua de piept cu munții Carpați, bătrânele autoturisme de teren ARO fac și acum victime printre pasionații de mașini de epocă. Mândri, nevoie mare, de vehiculele lor cu tracțiune 4x4, fabricate la Câmpulung Muscel, proprietarii și-au dat întâlnire în Piața George Enescu din Capitală, acolo unde au dat frâu liber sutelor de cai putere. După expoziție, bătrânele doamne s-au încolonat și au plecat către nordul Capitalei.

  • Festivalul Calusului, in comuna Stolnici în categoria Social - economic

    Mare sarbatoare in comuna Stolnici, din judetul Arges! Aici, timp de trei zile, oamenii locului dar si invitati din toate zonele tarii s-au bucurat de festivalul Calusului. Evenimentul, finantat din fonduri europene, promoveaza valorile traditionale romanesti. Călușul se joacă de Rusalii si reprezinta un ritual de trecere de la primăvară la vară, când spiritele morților sunt active. Dansul poate fi conceput ca o formă de comunicare între lumea de-aici, reprezentată de o comunitate socială dată, și o lume „de dincolo”, reprezentată de ființe mitice feminine, denumite iele.

  • Bucureștiul își reia viața de noapte, după sezonul estival în categoria Social - economic

    Viața de noapte din Capitală înflorește, odată cu venirea toamnei. Tinerii care au animat litoralul pe parcursul sezonului estival se reorientează, acum, spre cluburile de fițe bucureștene, care au devenit arhipline.

 

8 Septembrie 2012


  • Detonări controlate, într-un poligon din Bistrița Năsăud în categoria Social - economic

    Atmosferă de bombardament, într-un poligon din Bistrița Năsăud! Geniștii au detonat muniție neexplodată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, descoperită în ultimele 3 luni în diverse zone din județ. Pentru succesul operațiunii, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița Năsăud a folosit peste 10 kilograme de trotil.

  • Un bolnav de cancer, din Buzău, a murit la coadă, la Policlinică în categoria Social - economic

    Tragedie, la Policlinica din Buzău, acolo unde un pacient, în vârstă de 69 de ani, a murit în timp ce aștepta la coadă, pentru a obține medicamentele gratuite, menite să-i curme durerile. Bărbatul era bolnav de cancer, în fază terminală. Medicii au încercat să-l resusciteze, dar în zadar.

  • Copil de 12 ani, din București, mort în cantonament, în Bucegi în categoria Social - economic

    Tragedie, în cantonamentul unor înotători juniori, situat lână cabana Piatra Arsă, din Munții Bucegi! Un copil, în vârstă de 12 ani, din București, a fost găsit fără suflare, la baza clădirii în care era cazat. Ipoteza anchetatorilor este aceea că minorul a încercat să treacă, în timpul nopții, de la o fereastră la alta, însă a alunecat pe o tablă și a căzut de la etajul trei.

  • Acuzatii de malpraxis la 6 luni de la externare în categoria Social - economic

    Medicii Spitalului Colțea din Capitală se confruntă cu un caz mai puțin obișnuit. Un pacient, în vârstă de 24 de ani, operat, în luna martie, de sinuzită, s-a trezit să depună o plângere la poliție, la aproape jumătate de an de la externare. Bărbatul îi acuză pe chirurgi că, în timpul intervenției, i-au scos și câțiva dinți.

  • România, penalizată de CE, cu 4 milioane de euro în categoria Social - economic

    Ca și când efectele crizei economice nu ar fi fost suficient de dure, România a mai primit o lovitură, din partea Comisiei Europene, care ne-a aplicat o amendă aspră, de aproape 4 milioane de euro. Motivul? Guvernul a încălcat legislația comunitară, prin neplata la timp a subvențiilor către agricultori. Penalizarea vizează plățile aferente anului 2008, plăți care trebuiau efectuate între luna decembrie 2008 și luna iunie 2009. Fiecare zi de întârziere a fost sancționată de executivul de la Bruxelles cu amenzi cuprinse între 5% și 10%.

  • Timișorenii petrec la Festivalul "Bega Bulevard" în categoria Social - economic

    Atmosferă de mare sărbătoare, la Timișoara, acolo unde se află în desfășurare festivalul Bega Bulevard. Atât localnicii, cât și turiștii vor avea parte de concerte, spectacole de teatru și demonstrații de navigație.

  • Pe 8 septembrie, creștinii sărbătoresc Nașterea Sfintei Fecioare Maria în categoria Social - economic

    Peste 2 milioane de români își aniversează, astăzi, onomastica, marea majoritate fiind femei. Creștinii sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului, eveniment vestit lui Ioachim, din seminția lui Iuda, și Anei, fiica preotului Matthan, de către arhanghelul Gavriil. În credința populară, Sfânta Maria Mică reprezintă hotarul astronomic dintre vară și toamnă, momentul în care se dă startul lucrărilor agricole de toamnă și momentul în care noul anotimp începe să își intre în drepturi. Este o zi specială pentru om, dar și pentru toată suflarea pământului.

 

7 Septembrie 2012


  • Accident mortal pe centura Capitalei în categoria Social - economic

    Accident foarte grav de circulație, vineri-dimineață, pe Șoseaua de Centurã a Capitalei. Un om a murit și alți trei au fost rãniți, după ce un autoturism a intrat, cu toată viteza, într-o mașină care transporta medicamente. Potrivit anchetatorilor, accidentul ar fi fost cauzat de neglijența unuia dintre șoferi. A fost nevoie de intervenția echipelor de descarcerare, pentru a-l scoate pe unul dintre răniți din carcasa care îl ținea prizonier.

  • Crin Antonescu și Victor Ponta se solidarizează cu Liviu Dragnea, urmărit penal în dosarul referendumului în categoria Politic

    Liderii USL fac zid în jurul lui Liviu Dragnea, urmărit penal în dosarul referendumului. Copreședinții USL, Victor Ponta și Crin Antonescu, au declarat că sunt solidari cu Liviu Dragnea și se autodenuntã la Directia Nationalã Anticoruptie. Ei sustin cã sunt vinovati, la fel ca Liviu Dragnea, cã au îndemnat oamenii sã îsi exercite dreptul de vot la referendum. Premierul Ponta sustine cã lui Dragnea i s-a făcut dosar politic. 

  • Tensiuni în PNL, din cauza rezultatelor la referendum în categoria Social - economic

    Tensiuni, în ședința PNL dedicată evaluării rezultatelor referendumului din 29 iulie. Deputatul Ludovic Orban a susținut că liberalii au pierdut întotdeauna pe mâna PSD, începând de la prima suspendare a lui Traian Băsescu din 2007. Potrivit site-ului gandul.info, Orban ar fi spus că PNL a tras suficient la căruța PSD și că ideea suspendării lui Traian Băsescu a aparținut Partidului Social Democrat și nu a fost asumată, prin vot, de Delegația Pemanentă a PNL.

  • Incendiile au cuprins Vârful Pietrosu, din Munții Călimani, și o porțiune din Munții Gurghiu în categoria Social - economic

    Flacările mistuie pădurile în Muntii Cãlimani si în Muntii Gurghiu. Sute de pompieri, ajutati de voluntari, se luptã cu flãcãrile încã de miercuri searã. Misiunea lor este îngreunată de panta abruptă și de vântul care răspândește cu repeziciune focul. Autoritãtile au solicitat si un elicopter al Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Administratiei și Internelor. În Muntii Cãlimani, incendiul a izbucnit la cota 2.100, în partea sudicã a Vârfului Pietrosu.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2