Date companie
 
 
 
 

Ultimele Știri Național 24 Plus

RSS Știri
 

 

15 August 2012


  • Mii de pensionari din Iași s-au trezit cu popriri pe conturile de pensie în categoria Social - economic

    Coșmar pentru mii de vârstnici din Iași! Ei s-au trezit cu poprire pe pensii pentru că nu și-au putut plăti ratele făcute la Casa de Ajutor Reciproc sau la diferite bănci. Pentru a evita o astfel de situație, alte câteva mii de persoane de vârsta a treia au cerut o refinanțare a creditelor.

  • Aliementele se scumpesc din toamna în categoria Social - economic

    Alimentele s-ar putea scumpi din toamnă cu până la 20 de procente, după majorarea prețurilor la gaze, convenită de Guvern cu FMI. La această măsură se adaugă scumpirea continuă a carburanților, fluctuația cursului valutar, precum și seceta care a redus recoltele. Premierul Victor Ponta dă vina pe fosta Putere pentru creșterea tarifelor la gaze naturale cu 5 la sută pentru populație și cu 10 procente în cazul consumatorilor industriali.

  • "Tablouri de vis", la Palatul Parlamentului în categoria Social - economic

    Una dintre cele mai importante expoziții de artă din ultimul timp și-a deschis porțile în Capitală. Până pe 30 august, Sala ''Constantin Brâncuși'' din Palatul Parlamentului găzduiește un adevarat regal al culorilor, intitulat ''Tablouri de vis''. Expoziția reunește pictori care abordează mai multe stiluri, dar si sculptori si graficieni.

 

14 August 2012


  • Școlile nu sunt pregătite să-i primească pe micuții din clasa pregătitoare în categoria Social - economic

    Școlile din mai multe zone ale țării nu sunt gata să-i primească pe micuții înscriși în clasa pregătitoare. Părinții au văzut deja cu ce provocări se vor confrunta copiii lor, nevoiți să învețe din toamnă în spații improprii. Și asta în condițiile în care numărul școlilor este din ce în ce mai mic, după comasarea multor unități de învățământ. In plus, în școlile care ar trebui să funcționeze, parchetul din sălile de clasă s-a umflat, pereții sunt plini de mucegai...

  • Un bărbat a fost atacat de mai mulți indivizi înarmați cu cuțite, în Capitală în categoria Social - economic

    Incident în apropierea unui restaurant din centrul Capitalei. Un bărbat a fost atacat de mai mulți indivizi, care aveau cuțite asupra lor. Omul a suferit doar câteva zgârieturi, pentru că a reușit să urce într-o mașină și să fugă. Familia bărbatului spune că atacatorii sunt membrii clanului Cămătaru. Mama bărbatului îi acuză pe membrii clanului lui Nuțu Cămătaru că, în urmă cu trei luni, i-ar fi amenințat fiul că-l omoară, dacă nu le dă o sută de mii de euro.

  • Un microbuz a intrat într-un autobuz, pe DN 1, în jud. Sibiu în categoria Social - economic

    Grav accident pe DN1, în județul Sibiu. Șase persoane au ajuns la spital, după ce un autobuz plin cu pasageri a fost lovit în plin de un microbuz, în timp ce staționa la semafor. Microbuzul venea de la Roma și transporta călătorii în județul Vrancea. Potrivit polițiștilor sibieni, vinovat de producerea accidentului a fost șoferul microbuzului. Răniții aduți la spital cu trei ambulanțe au fost stabilizați de medici.

  • Șeful misiunii F.M.I. anunță scumpirea cu 5% a gazelor, din această toamnă în categoria Social - economic

    Vești rele pentru români! Șeful misiunii FMI, Erik der Vrijer, anunță că, din toamna acestui an, prețul gazelor naturale va fi majorat pentru populație cu 5 la sută și cu 10 la sută pentru consumatorii industriali. Anunțul șefului delegației FMI vine după ce, în luna mai, predecesorul său, Jeffrey Franks, declara că prețul gazelor va fi majorat abia din a doua jumătate a anului 2013. De Vrijer a explicat că scumpirea este necesară...

  • Clienții unei prostituate minore, de pe litoral, posibil infectați cu HIV în categoria Social - economic

    Caz fără precedent în România! Bărbații care au întreținut relații sexuale cu o prostituată minoră pe litoral sunt îndemnați să-și facă analizele, pe motiv că ar putea fi infectați cu HIV. Oamenii legii au intrat pe fir după ce fata, în vârstă de 13 ani, a anuntat ca este sechestrată și forțată să întrețină relații sexuale cu turiștii aflați în căutarea plăcerilor, pe litoral. Procurorii care anchetează cazul se lovesc de doua mari probleme. 

  • Sute de limitatoare de viteză de pe străzile Capitalei, furate sau distruse în categoria Social - economic

    Limitatoarele de viteză montate în Capitală dispar ca prin farmec peste noapte! Unele au fost furate, iar altele distruse, pentru ca șoferii să circule fără teama că vor fi opriți de agenții de la Rutieră. Primăriile de sector au montat sute de limitatoare în jurul școlilor, spitalelor sau în cartierele liniștite. Odată dispărute sau distruse, dispozitivele nu au mai fost înlocuite. Conducătorii auto sunt însă mulțumiți că nu mai trebuie să frâneze atât de des.

 

13 August 2012


  • Polițiștii au reținut un hoț care fura bunuri de la turiștii din Vama Veche în categoria Social - economic

    S-au înmulțit hoții pe litoral! Un turist polonez care se cazase în Vama Veche a rămas fără telefon, dar și fără o borsetă cu acte si bani. Jandarmii au reusit sã-l identifice repede pe hoț imediat. După o perchezitie corporală amănunțită, oamenii legii au descoperit că bărbatul ascunsese telefonul în lenjeria intimă.

  • Federația Asociațiilor de Români din Europa amenință Puterea cu plângeri penale în categoria Social - economic

    Referendumul din 29 iulie provoacă în continuar, polemici pe bătrânul continent. Românii stabiliți în alte țări din Europa au dat un ultimatum Guvernului. Până în data de 15 august, Executivul trebuie să introducă toți cetățenii români din diaspora în listele electorale permanente. În caz contrar, Federația Asociațiilor de Români din Europa va face plângeri penale împotriva Guvernului, premierului Victor Ponta și președintelui interimar, Crin Antonescu.

  • Un adolescent de 15 ani s-a înecat în mare la Eforie Nord în categoria Social - economic

    Marea a mai făcut o victimă. Un adolescent de 15 ani s-a înecat la Eforie Nord, după ce a ignorat avertismentul de furtună. Băiatul venise pe litoral cu familia și câțiva prieteni. Ei au vrut să facă o baie, deși marea era foarte agitată. Salvamarii i-au gonit de lângă mal, dar băieții au intrat în apă într-o zonă nesupravegheată.

  • Un bătrân din Gorj a rămas fără economii: Trei hoți i-au furat 34.000 de lei în categoria Social - economic

    Un bărbat de 77 de ani dintr-o comună gorjeană a fost furat în propria locuință, după ce a acceptat să-i fie călcat pragul de trei necunoscuți. O femeie si doi bărbați de etnie romă au intrat în vorbă cu vârstnicul, pe motiv că achiziționează deșeuri din material plastic. Până când păgubitul să-și dea seama de complot, unul dintre suspecți a intrat în cameră și a furat o ladă, unde bătrânul ținea 34 de mii de lei, bani strânși o viață întreagă.

  • Sistemul de coplata urmeaza sa fie negociat cu asociatiile de pacienti în categoria Social - economic

    Introducerea coplății la serviciile medicale a fost amânată, dar nu și anulată. Potrivit ministrului Sănătății, sistemul coplății urmează să se aplice abia după ce toate condițiile vor fi negociate cu asociațiile de pacienți. Acesta este rezultatul discuțiilor pe care le-au purtat membrii delegației FMI cu oficiali ai ministerului Sănătății.

  • Oamenii legii au aplicat, în doar trei zile, peste 9.000 de amenzi șoferilor și pietonilor din țarã în categoria Social - economic

    Acțiune de amploare a polițiștilor de la rutierã. Mii de agenți au ieșit, vreme de trei zile, pe strãzile și drumurile din toată țara pentru a verifica modul în care atât șoferii, cât și pietonii respectã regulile de circulație. Concluzia? Pietonii sunt la fel de indisciplinați ca șoferii. Peste 4.600 de pietoni au fost sancționați pentru traversarea necorespunzătoare a strazii.

  • Liderii PDL cred că prognoza de creștere economică cu 1,2 la sută este una optimistă în categoria Social - economic

    Prognoza de creștere economică cu 1,2 la sută este mult prea optimista. O spune prim-vicepreședintele PDL, Adriean Videanu, dupa întâlnirea cu reprezentantii FMI. In opinia democrat-liberalului, economia nu are cum sa crească în acest an cu mai bine de un procent, pentru că foarte multe programe cu finanțare europeană sunt blocate, iar consumul intern este foarte mic.

 

12 August 2012


  • Accident cu trei răniți, pe DN1, la intrarea în Otopeni în categoria Social - economic

    Carambol, pe Drumul Național 1, la intrarea în orașul Otopeni! Un tânăr aflat la bordul unei mașini de lux nu a adaptat viteza la carosabilul umed, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, acolo unde a lovit trei autoturisme care circulau regulamentar. În urma impactului, trei oameni au fost răniți grav. Printre cei implicați în accident se numără și secretarul de stat Csaba Ferenc Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Oficialul a scăpat, însă, nevătămat.

  • Vila unei cunoscute avocate din Timișoara a fost cuprinsă de flăcări în categoria Social - economic

    Alertă, pe o stradă situată în zona parcului Gheorghe Doja, din Timișoara, acolo unde vila unei cunoscute avocate din oraș a fost cuprinsă de un incendiu violent! Flăcările au izbucnit în zona acoperișului, după care s-au extins la mansardă. Îngroziți, vecinii au ieșit din locuințe și au anunțat pompierii.

  • Doi soți din Otopeni, carbonizați în locuința recent construită în categoria Social - economic

    Doi soți au murit, sâmbătă seară, la Otopeni, în urma unui incendiu devastator, care a mistuit trei locuințe. O altă persoană, rudă cu victimele, a fost transportată la spital, după ce a făcut atac de panică.

  • Pasajul Unirii, închis din nou, din cauza ploii în categoria Social - economic

    Ca la noi, la nimeni! Deși a fost renovat recent, Pasajul Unirii devine impracticabil la cea mai mică ploaie abătută asupra Capitalei. Autoritățile s-au văzut nevoite să întrerupă circulația și duminică dimineață, pentru aproape două ore.

  • Cãldura excesivã a afectat productia de miere de albine în categoria Social - economic

    Seceta prelungitã si temperaturile ridicate din ultimele douã luni au consecinte grave în întreaga tarã. În judetul Bacãu, cãldura excesivã a afectat productia de miere de albine. Apicultorii au reusit sa scoata doar un sfert din cantitatea de miere pe care o faceau în alti ani.

  • "Turnirul Cetăților" a poposit, week-end-ul acesta, la Bran în categoria Social - economic

    Atmosferă medievală la Bran, acolo unde, în acest week-end, s-a desfășurat Festivalul intitulat Turnirul Cetăților. Sutele de turiști prezenți la eveniment au fost întâmpinați cu dansuri medievale, lupte cu săbii și spectacole cu foc. Cei mici au avut și ei parte de surprize: au învățat să modeleze obiecte de ceramică, să confecționeze păpuși tradiționale și să picteze pe lemn sau sticlă. Evenimentul a debutat cu o paradă a cavalerilor și domnițelor, acompaniată de muzica cimpoierilor din Transilvania. Cavalerii au trecut apoi la demonstrații de luptă, pentru a câștiga inimile domnițelor.

  • Negocierile cu FMI, la final în categoria Social - economic

    Salariile bugetarilor vor creste, iar pensionarii vor primi înapoi banii retinuti ilegal pentru CAS. Anuntul a fost fãcut de ministrul de Finante, Florin Georgescu, la finalul discutiilor cu reprezentantii Fondului Monetar International.

  • Taximetriștii din București și din șapte judete, controlați, luni, în trafic în categoria Social - economic

    Atenție, taximetriști! Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române va efectua, luni, controale în trafic, atât în București, cât și în șapte județe ale țării, pentru identificarea celor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum și a celor care, deși sunt autorizați, nu respectă regulile de tarifare și calitatea serviciilor.

 

11 August 2012


  • Pelerinaj la moaștele Sfântului Ierarh Nifon în categoria Social - economic

    Pelerinajul organizat la moaștele Sfântului Ierarh Nifon, de la Catedrala Arhiepiscopală și Mitropolitană din Târgoviște, a atras mii de credincioși din întreaga țară. Slujba de comemorare a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu Înalt Prea Sfinția Sa Nifon Mihăiță, arhiepiscopul și mitropolitul onorific al Târgoviștei.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2