La 139 de ani de la înființarea primei secții de telegrafiști militari, Muzeul Național "Regele Ferdinand I" din Capitală și-a deschis larg porțile. Spectatorii au avut parte de expoziții, defilări, concursuri de tir și plimbări cu poneii.
Iubitorii de muzică din Brașov sunt în sărbătoare, după ce la poalele Tâmpei s-a dat startul celui mai lung festival organizat în România, Solomon Rocks. Astfel, până pe două septembrie, week-end de week-end, turiștii și localnicii vor avea parte de petreceri în natură, fără a fi obligați să plătească bilet de intrare.
Românii aflați în străinătate pot sta liniștiți, vor avea suficiente secții de votare, cu ocazia referendumului programat pe 29 iulie, promite ministrul de Externe, Andrei Marga. Potrivit șefului diplomației române, lista locurilor în care se va organiza scrutinul va fi gata până marți, iar comunitățile de români de peste hotare pot cere suplimentarea numărului secțiilor în anumite zone.
Descoperire șocantă, pe dealul din localitatea hunedoreană Fintoag! Un localnic a dat peste un bărbat de 29 de ani care zăcea împușcat în față cu o armă artizanală și a sunat imediat la 112. După ce a beneficiat de primele îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență din Deva, rănitul a fost dus cu un elicopter SMURD la Timișoara. Polițiștii iau în calcul două ipoteze: accident de vânătoare sau tentativă de sinucidere.
Tragedie, pe bulevardul din fața Institutului Național de Medicină Legală, acolo unde un șofer, în vârstă de 28 de ani, și-a pierdut viața, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un zid. Pasagerul aflat pe scaunul din dreapta sa a ajuns la spital, în stare gravă.
Zi emoționantă pentru cei peste 2.000 de absolvenți ai Universității Politehnice din București, care au depus jurământul inginerului. Tinerii au jurat că-și vor construi cariera cu cinste și demnitate.
Franța ar putea deschide, în toamnă, piața muncii pentru români și bulgari, potrivit interviului oferit de senatorul francez Aline Archimbaud unui post de radio bulgăresc. Restricțiile sunt în vigoare până pe 1 ianuarie 2014, însă politicianul francez a propus Guvernului de la Paris să voteze ridicarea lor în septembrie sau cel târziu în luna octombrie a acestui an. În 2010, Franța, care se confruntă cu patru milioane de șomeri, a repatriat peste 8.000 de rromi, în România și Bulgaria. Pe de altă parte, cu ocazia recepției oferite de Ziua Naționlă, ambasadorul Franței la București, Philippe Gustin, le-a transmis președintelui interimar, Crin Antonescu, și premierului, Victor Ponta, că firmele din Hexagon, care fac afaceri în România, au nevoie de stabilitate politică.
Stâna de Vale reprezintă refugiul perfect din calea caniculei! Cadrul natural pitoresc, împreună cu originalitatea artei populare, folclorul, și mărețele vestigii ale trecutului, sunt ispite vii, invitații irezistibile la drumeții.
Performantele lui Mircea Lucescu la Sahtior Donetsk i-au impresionat pe cei de la UEFA. "Sahtior o masina de castigat titluri" - este tiltul unui articol publicat in mai multe versiuni pe site-ul Uefa.com.
David Haye l-a facut KO in runda a 5-a pe Dereck Chisora, intr-un meci asteptat cu sufletul la gura. Cei doi au devenit dusmani de moarte, după ce s-au bătut la conferința de presă a partidei pe care Chisora a pierdut-o la Munchen în fața lui Vitali Klitschko.
Președintele interimar al României, Crin Antonescu, le-a dat o replică dură oficialilor europeni, care și-au arătat îngrijorarea față de presupusele atingeri aduse statului de drept și Justiției de noua Putere de la București.
Aflat în mijlocul unei furtuni politice fără precedent, președintele suspendat, Traian Băsescu, nu a fost uitat de camarazii din marină, care l-au vizitat la sediul de campanie, pentru a-și manifesta susținerea în perspectiva referendumului.
Fostul sef al Serviciului de Informatii si Protectie Internã Constanta, Dan Secãreanu, si alte sapte persoane din dosarul evaziunii fiscale de peste 15 milioane de euro rãmân în arest. Fostul sef al Vãmilor, Viorel Comãnitã, va fi cercetat în libertate, însã cu interdictia de a pãrãsi tara, potrivit deciziilor Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
Fostul șef al Serviciul de Informații și Protecție Internă Ilfov, Mihai Vlad, a fost audiat de procurorii anticorupție, după ce au dat declarații și foștii procurori CSM, Marcel Sâmpetru și George Bălan, care sunt acuzați de trafic de influență. La fel ca și în ziua în care i s-au adus la cunoștință învinuirile, ofițerul serviciului secret al Ministerului de Interne a încercat să scape de presă. Dar de data aceasta nu a mai rupt-o la fugă.
Publicarea rezultatelor finale la examenul de bacalaureat nu a facut fericiti prea multi absolventi de liceu. Dupã solutionarea contestatiilor, rata de promovabilitate a crescut cu numai 1,5%. Oficialii de la Educatie spun cã acestea sunt cele mai rusinoase rezultate din istoria învãtãmântului. Cei mai multi candidati care au depus contestatii s-au trezit cu notele scãzute, nu mãrite, asa cum sperau.
Noua Lege a sănătății le face dreptate pacienților care cad victime ale malpraxisului! Societățile de asigurări ar putea fi obligate să încheie cu medicii și polițe pentru daune morale. Despăgubirile pentru suferință pot fi obținute, în prezent, doar în instanță, fapt care implică ani lungi de procese. Ionuț Lungu se luptă, de cinci ani, prin tribunale pentru despăgubiri, după ce fiul lui a rămas cu sechele, pentru că mama a fost lăsată nesupravegheată în timp ce năștea, iar bebelușul s-a asfixiat din cauza ștrangulării cu cordonul ombilical.
In plina canicula, racoarea din munti este la mare cautare. Sute de turisti se indreapta spre Stana de Vale pentru cateva momente de relaxare intr-un peisaj de basm. Drumetii se bucura de statiunea situata in inima Muntilor Apuseni, in masivul Vladeasa, la 1100 de metri altitudine.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că intervențiile BNR pe piața valutară au provocat supraevaluarea cursului euro-leu. Isărescu a subliniat, însă, că intervențiile Băncii Naționale au respectat o singură regulă, aceea de a păstra un curs echilibrat.
Nici porumbul nu a scăpat de efectele caniculei! O treime din culturile existente în județul Sibiu au fost distruse, iar agricultorii spun că singura șansă de a mai salva ceva o reprezintă câteva zile de ploi continue. O situație similară s-a înregistrat în 2003.
Capcane, în asfalt, la Brăila, acolo unde o stradă întreagă s-a surpat sub greutatea autovehiculelor care o tranzitau! Craterul a fost provocat de un camion încărcat cu 11 tone de făină. La scurt timp, însă, a venit rândul unui autoturism să fie înghițit de carosabil. Localnicii pun totul pe seama lucrărilor de canalizare efectuate în zonă, în ultima perioadă.
Descinderi în forță, la domiciliile traficanților de droguri din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Bihor, Hunedoara și Dolj. Suspecții comercializau stupefiante chiar în căminul unei facultăți din Timișoara. Polițiștii și procuroii DIICOT au reușit să aducă la audieri 30 de persoane.
Teoria formelor fără fond continuă să fie de actualitate în România. Un exemplu grăitor în acest sens îl reprezintă sistemul medical, în care se investesc milioane de euro, însă aparatura zace în secțiile modernizate fără să fie folosită, din cauza lipsei personalului de specialitate. La secția de chirurgie cardiacă de la Spitalul Marie Curie din Capitală s-au investit 3 milioane de euro, însă nu există șanse ca activitatea să înceapă prea curând.
Răscoală cu pietre, în comuna Băneasa, din județul Giurgiu, acolo unde localnicii sunt exasperați de mirosul insuportabil și de lătratul celor două sute de câini pe care o femeie îi găzduiește în propria ogradă. Protestatarii au amenințat că nu renunță până când autoritățile nu mută câinii.
Dinamo si-a intarit lotul cu un mijlocas bulgar. Boris Galcev a semnat un contract cu cainii valabil pe doi ani, cu opțiune de prelungire pe încă un sezon. În contul transferului lui Galcev a fost cedat definitiv la ȚSKA atacantul Michel Platini.
Uniunea Social Liberală vrea să fie sigură că referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu va întruni cvorumul necesar pentru a fi validat de Curtea Constituțională și propune organizarea acestuia pe parcursul a două zile.
Propunerea USL va fi analizată de Parlament, care potrivit liderului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, va avea ultimul cuvânt pe această temă.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019