Atenție, cad arbori! Un astfel de indicator ar trebui montat și în centrul Capitalei, acolo unde un copac putred la interior a cedat și s-a prăbușit peste o ambulanță, care transporta o pacientă. În cadere, bușteanul a mai lovit un autoturism privat, al cărui proprietar este hotărât să acționeze primăria în instanță. Din fericire, însă, nimeni nu a fost rănit.
Aluviunile antrenate de ploile căzute în ultima perioadă și camioanele de mare tonaj au dus la închiderea, pentru o lună, a Transfăgărășanului, care s-a surpat în zona lacului de acumulare Vidraru. În perioada lucrărilor de refacere a carosabilului, turiștii au la dispoziție o variantă ocolitoare, drumul județean 704.
Clasa pregătitoare poate rămâne în istorie doar ca un experiment, dacă actualul guvern decide anularea ei din 2013. Premierul Victor Ponta a precizat că, anul acesta, sistemul a fost păstrat deoarece înscrierile erau în derulare la momentul instalării noului Executiv, iar o decizie de anulare ar fi creat prejudicii.
Bacalaureatul bate la ușă, iar Ministerul Educației se vede nevoit să atribuie fără licitație cinci softuri, în valoare de aproape 300 de mii de euro, necesare bunei desfășurări a acestuia. De vină este tot guvernul anterior, care, potrivit premierului Victor Ponta, nu a organizat la timp licitația.
Plagiatul tinde să devină sport național, dacă este să ne luăm după acuzele pe care și le aduc actorii prezenți pe scena politică românească. După ce social democratul Ioan Mang a demisionat din fruntea Ministerului Educației, ca urmare a acuzațiilor de plagiat, reprezentanții Grupului de Investigații Politice susțin că lucrarea de doctorat a Laurei Codruța Kovesi este "inspirată" din tezele a cel puțin 10 profesori-doctori în drept, postate pe internet. Laura Codruța Kovesi și-a susținut lucrarea de doctorat, intitulată "Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal", în decembrie 2011, la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității de Vest din Timișoara.
Tragedie, la Brașov, acolo unde o fetiță de un an și două luni a murit în somn, înecată cu propriul suc gastric. Medici de profesie, părinții micuței au dorit ca aceasta să respire aer curat de munte și nu au luat-o la București, acolo unde își desfășoară activitatea, ci au lăsat-o la Brașov, în grija unei bone. Decesul copilei a survenit la scurt timp după ce femeia care o îngrijea i-a dat să mănânce și a culcat-o.
Fostul premier al României, Adrian Năstase, a stat zece ore în sala de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a afla dacă magistrații decid suspendarea recursului din dosarul "Trofeul Calității". Avocații politicianului au invocat 12 excepții, însă judecătorii au respins multe dintre acestea, inclusiv pe cea prin care s-a cerut înlocuirea procurorului de ședință al DNA, pe motiv că nu este imparțial.
Incendiu violent, în Parcul Mogoșoaia, acolo unde două căsuțe de agrement s-au făcut scrum, joi noapte. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale pentru a stinge flăcările înalte de trei metri.
Doar șeful statului ar trebui să reprezinte România la Consiliul European, a declarat președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, după ce premierul Victor Ponta și-a exprimat dorința de a participa la reuniunea programată pe 23 mai. Președintele Curții Constituționale a dat exemplul Franței, în acest sens. Replica premierului nu s-a lăsat, însă, așteptată.
Șapte persoane au fost rănite, vineri dimineață, pe Șoseaua de centură a Capitalei, lângă Ștefănești, după ce un TIR a intrat într-un autoturism. Șoferul camionului a fost agresat de unul dintre colegii conducătorului auto aflat la volanul autoturismului.
Zece elevi din comuna vrânceană Garoafa au ajuns la spital, după ce au mâncat bomboanele oferite de un coleg, care își serba ziua de naștere. Zece dintre cei 12 elevi din clasă, printre care și sărbătoritul, au avut grețuri și vărsături, imediat după ce au consumat dulciurile ținute lângă naftalină.
N-am scăpat, încă, de furtuni și de vremea rece! Meteorologii au emis o avertizare de cod galben pentru sud-estul și estul României, valabilă de sâmbătă, de la ora 10.00, până duminică, la ora 21.00. În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică se va acccentua treptat, începând din sud-estul extrem al țării, și va cuprinde jumătatea estică a teritoriului.
Berea cu alcool va fi pusă pe picior de egalitate cu produsele de tip fast-food, în noua Lege a Sănătății, și va fi taxată ca atare. Banii obținuți din taxele suplimentare aplicate acestor produse ar urma să ajungă la fondul pentru sănătate, potrivit ministrului de resort, Vasile Cepoi. Medicii specialiști susțin că alimentația nesănătoasă provoacă din ce în ce mai multe victime.
Carl Froch a pornit razboiul declaratiilor, cu mai putin de 10 zile pana la lupta cu Lucian Bute. Englezul sustine in continuare ca Bute e un pugilist supraevaluat, cu un palmares "umflat".
Un adolescent de 16 ani, elev la Colegiului Tehnic "Decebal" din Drobeta Turnu Severin, a fost lovit cu scaunul în cap de un coleg, în timpul orei de biologie. Adolescentul a lesinat si a fost transportat de urgenta la spital. Conducerea scolii a dispus o anchetã. Nu este, insa, singurul caz de violenta in scoala, inregistrat zilele acestea. Un elev din Vaslui a fost lovit cu o rangã în cap, de un coleg. Potrivit medicilor, baiatul are o fracturã de craniu...
Saltul euro este speculat de proprietarii caselor de schimb valutar, care nu mai afiseazã cursul pe panourile din exterior, ci doar pe un afis lipit deasupra ghiseului. Intrebati de ce nu mai afiseaza cursul valutar pe panourile exterioare, ei au explicat ca se schimba prea des cursul valutar. Asta desi legea spune clar cã cifrele privind cursul de schimb trebuie afisate mai întâi afarã. Oamenii se feresc în aceste zile...
România respinge ratificarea tratatului ACTA, în forma actualã. Anuntul a fost fãcut de premierul Victor Ponta, invitat la festivalul RoNewMedia, cel mai important eveniment din domeniul IT organizat în România. România se alãturã astfel mai multor state, printre care Germania, Cehia si Polonia, care au sistat ratificarea. Tratatul Comercial împotriva Produselor Contrafãcute a fost initial propus de guvernul nipon.
Nici nu a preluat bine functia de ministru interimar al Educatiei, cã a si primit sarcini. Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului interimar sã constituie un comandament, care sã pregãteascã examenul de Bacalaureat. Ponta a aratat, totodatã, cã trebuie reparatã si "bãtaia de joc" a Guvernului Boc, care a tãiat finantarea destinatã profesorilor responsabili de acest examen. Rãspunsul opozitiei a venit rapid.
Elevul de 14 ani care a murit la Filiași după ce a fost îmbrâncit de un coleg de clasă și-a pierdut viața din cauza unui stop cardio-respirator, provocat de o lovitură în abdomen. Este concluzia medicilor legiști din Dolj, care au aflat de la anchetatori că victima ar fi consumat etnobotanice. Colegii le-au spus dascălilor că minorul ar fi venit la școală într-o stare euforică. Atât prietenii, cât și părinții susțin că elevul...
Cinci cazuri de boala Lyme au fost confirmate la Brasov. Oamenii au mers la doctor dupã ce au fost muscati de cãpuse. Printre cei internati la Spitalul de Boli Infectioase se aflã si doi copii, unul de doi ani si altul de sapte ani. În cazul unor pacienti a fost nevoie de interventii chirurgicale pentru a îndepãrta insectele din piele. In cazul celor la care a fost depistata boala Lyme, cauzata de muscatura de capusa infectata cu borellia...
Serban Ionescu poate pleca la tratament în Germania. Guvernul Romaniei a suplimentat bugetul Ministerului Sãnãtãtii cu 88.000 lei, pentru tratarea în strãinãtate a actorului diagnosticat cu boreliozã. Banii au fost acordati din Fondul de Rezervã. Executivul a început deja discutii cu reprezentantii unei clinici specializate pe acest tip de boala, din Germania, pentru asigurarea tratamentului.
Un baietel in varsta de cinci ani si surioara lui, de opt ani, din localitatea Podul Iloaiei, judetul Iasi, au ajuns la spital, dupã ce au fost bãtuti crunt de tatãl lor, care era beat. Bãiatul cel mic are dublã fracturã la una dintre mâini, iar fetita are contuzii abdominale. Anchetatorii spun cã bãrbatul i-a luat la bãtaie din cauza ca micutii au cerut de mâncare. De doi ani, mama celor doi minori este plecatã la munca în Italia, iar tatãl lucreaza cu ziua.
Trei hectare de pădure se taie ilegal în țara noastră în fiecare oră! Este concluzia stupefiantă a unui studiu făcut de Greenpeace. Raportul mai arată că, de 11 ani încoace, în România au dispărut peste 280 de mii de hectare de pădure. Cele mai afectate județe sunt Harghita, Argeș, Maramureș, Suceava și Cluj. În localitatea harghiteană Vlăhița, aproape jumătate din păduri sunt puse la pământ pentru simplul motiv că nu au fost niciodatã administrate.
Situatia actorului Serban Ionescu, grav bolnav dupa ce a fost muscat de o capusa, este in atentia Guvernului. Premierul Victor Ponta spune ca deja cauta solutii pentru finantarea tratarii actorului intr-un spital din Viena. Starea de sanatate a actorului in varsta de 61 de ani, care este tintuit la pat de borelioza de circa sase luni, dupa ce, in urma cu un an de zile, a fost muscat de o cãpusã, este din ce în ce mai gravã.
Meteorologii au avut din nou dreptate. Ploile torențiale, însoțite si de grindină, au făcut ravagii în mai multe județe. Canalele n-au mai făcut față cantităților mari de apă, așa că zeci de străzi au fost inundate în Dâmbovița. Mai multe mașini au fost avariate, după ce tabla de pe acoperișul unui bloc a fost smulsă de vânt. Ruperi de nori și în Iași, unde furtuna a paralizat traficul rutier, iar canalizările din zonele centrale s-au înfundat din cauza puhoiului.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019