Taxa de poluare auto, modificată în urmă cu doi ani, este ilegală! Verdictul aparține Curții de Justiție de la Luxemburg, care susține că documentul contravine dreptului Uniunii Europene. Guvernul are în proiect a șaptea modificare a taxei, însă, între timp, șoferii care dau statul în judecată câștigã proces, după proces.
Caz cutremurător, la Mioveni, în județul Argeș! Un bărbat, care căuta fier vechi la o ghenă de gunoi, a găsit, într-un tomberon, un nou născut. Copilul, aflat în stare gravă, a fost transportat de urgență la Spitalul Județean.
Grav accident rutier, pe DN 67 A, în dreptul localității Corcova, din județul Mehedinți! Un copil în vârstă de 9 ani a murit, iar altul de cinci ani a fost grav rãnit, după ce au fost loviți de un autoturism, condus de o tânără, în vârstă de 28 de ani. Victimele au fost transportate la spitalul din Motru, cu o mașină particulară.
Situație paradoxală, la vama Albița, acolo unde polițiștii acuzați de luare de mită nu sunt vizați de concedierile anunțate de Ministerul de Interne. Potrivit legii, aceștia nu pot fi concediați atâta timp cât nu există o decizie definitivă a instanței.
Anchetă în Argeș, după ce un băiețel de numai 3 ani a ajuns în stare gravă la spital, cu răni la cap și în zona feței. Culmea, micuțul a fost bătut crunt chiar de mama sa! Totul s-a întamplat in comuna Cuca. Tatăl copilului spune că acesta era lovit de mamă cu piciorele de când s-a născut si că nevasta lui obișnuia să bea alcool.
Unul dintre bărbații acuzați intr-un dosar de proxenetism nu a ajuns la Tribunalul București, acolo unde magistrații judecau recursul celor șase persoane arestate săptămâna trecută. Rudele suspectului susțin că acesta a fost bătut cât timp a stat în arest. Polițiștii spun insa că, de fapt, barbatul s-a accidentat în timp ce făcea duș.
Doi suspecți au fost reținuți și unul este căutat, după jaful de la Târgoviște, în care o femeie a rămas fără 91 de mii de lei. Oamenii legii i-au retinut pe membrii familiei care a însoțit-o pe victimă la bancă, pentru a ridica banii. Cei doi sunt acuzați de complicitate la tâlharie. Principalul suspect, cel care a atacat victima cu un spray paralizant și a fugit cu geanta cu bani, este căutat de Poliție. Anchetatorii i-au audiat pe cei doi presupuși complici mai multe ore. Femeia este chiar sora agresorului. Avocații susțin că acesta ar fi pus la cale jaful, după ce și-a auzit rudele vorbind despre o femeie care urma să scoată banii pentru a plăti un apartament.
Un tânăr a decedat și alte 7 persoane, între care doi copii, au fost rănite în două accidente rutiere produse in mai putin de o ora, în Constanța. Trei autoturisme și un autobuz au fost avariate. In primul caz, o mașină în care se aflau patru tineri a ajuns sub roțile unui autobuz. Pentru scoaterea șoferului decedat dintre fiarele masinii a fost nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare.
Moarte suspecta intr-un cartier de la periferia orasului Constanta! Un tânãr, în vârstã de 25 de ani, a fost gãsit cu gâtul tãiat, la scurt timp dupã ce a încercat sã-și ucidã fosta iubita. Intreaga tragedie a inceput cand femeia a decis dupa o relatie de un an, sa-si paraseasca iubitul. S-a intalnit cu acesta pentru o ultima discutie, dar sustine ea, a fost atacatã chiar de cel cu care a trãit. Tanara, in varsta de 27 de ani, le-a declarat polițistilor cã s-a speriat, a deschis un geam și a sãrit în gol de la aproape patru metri.
Carnagiu pe o sosea din județul Brașov. Cinci femei si-au pierdut viața, după ce mașina în care se aflau a depășit linia continuă si a intrat într-un tir. Soferul autotrenului a scãpat cu viață.
Scandalurile din fotbalul romanesc au ajuns in atentia DNA! Totul a pornit de la declaratiile privind darea de mita. Pe de o parte, pentru obtinerea licentelor pentru Liga I, iar pe de alta, pentru cistigarea titlului de campioana. Mircea Sandu a spus recent ca Marian Iancu se pregatea sa dea un million si jumatate la Liga si 500 de mii la arbitri, pentru ca Timisoara sa devina campioana.
Primul afro-american care a zburat într-o misiune NASA a venit în România. Astronautul Guion Bluford a vorbit despre cele 688 de ore petrecute în cosmos si despre sansa de a fi selectat dintre 10.000 de aplicanti pentru a participa la o misiune spatialã. În 1983, Bluford a devenit primul astronaut afro-american care a ajuns în spatiu cu ocazia primei lansãri nocturne a unei navete spatiale NASA. A participat la patru misiuni stiintifice la bordul navetelor Challenger si Discovery.
Peste o sută de politisti si jandarmi au descins la mai multe locuinte, sedii comerciale si puncte de lucru din vestul tãrii, pentru a anihila o retea de evazionisti fiscali, care comercializau carne si produse din carne. Oamenii legii din Arad, Caraș-Severin și Timiș au fãcut 27 de perchezitii domiciliare în 4 orase. Ei au ridicat documente si o jumatate de tonă de carne alteratã, care urma sã ajungã în galantare, sub formã de preparate, în special afumate.
13 case din Copșa Mica sunt afectate de o alunecare de teren, cauzată de ploile torentiale din ultima perioadă. De duminicã și pânã acum, mai multe anexe gospodãrești din localitatea sibiană au fost inghitite de pamant, iar în curți s-au format adevãrate cratere. Cu toate acestea, oamenii refuzã sã meargã la adãpostul amenajat pentru ei de autoritãți. Dacã alunecarea de teren va lua amploare, autoritãțile vor recurge la evacuare forțatã.
Deținutul care a reușit să evadeze marți de la un punct de lucru extern al Penitenciarului Baia Mare a fost prins de forțele de ordine la nici 24 de ore de la fuga sa! Barbatul condamnat pentru furt calificat a profitat de neatentia paznicilor si a reușit să se facă nevăzut de la manastirea la care lucra. El a fost retinut miercuri, la mică distanță de locul evadării. Barbatul urma să fie propus pentru eliberare condiționată în 1 iulie 2012.
Zece adulti si un copil s-au rãtãcit în Muntii Mehedinti. Turistii au plecat in drumetie, din Bãile Herculane cãtre Masivul Domogled, dar, la intoarcerea spre statiune s-au ratacit. Desi aveau un GPS la ei, nu au mai stiut sã se întoarcã. Au sunat la 112 si au alertat Serviciul Salvamont Caras Severin. Ajunseserã într-o zonã pe care oamenii locului o stiu ca fiind periculoasã.
Premiantă de 12 ani, olimpică națională la limba italiană, dar...picată la examenul de bacalaureat! Vorbim despre Elena Dogaru, o absolventă a Colegiului Național "Alexandru Ioan Cuza" din Focșani, care a avut aproape media 10 la matematică in ultimul an de liceu. Culmea, însă, a picat examenul de maturitate chiar la această materie, desi s-a pregătit intens să dea la medicină în Iași.
Cadrele didactice din Maramureș s-au jucat cu inima unui olimpic la fizică! Rezultatele la examenul de bacalaureat au arătat că tânărul Armin Brezovszky a obținut nota... 2,20 la materia sa preferată! Absolventul Colegiului "Gheorghe Șincai" din Baia Mare a rămas cu gura căscată: era declarat respins! Toate notele afișate au fost verificate, iar rezultatele finale au făcut, in sfarsit, dreptate.
Două persoane au murit si mai multe au fost rănite, în urma unor grave accidente rutiere. In județul Hunedoara, un TIR a lovit violent un automobil, în care se aflau trei adulți și un copil de doi ani. Un alt accident mortal s-a produs în Caraș-Severin. Un șofer a decedat, după ce s-a izbit violent de un cap de pod, între Timișoara și Reșița. In centrul Capitalei, din cauza vitezei excesive, un barbat a intrat cu mașina in bordura unei fântâni arteziene.
Jaf cu focuri de arma la Targoviste! O femeie care tocmai scosese aproape un miliard de lei vechi dintr-o banca a fost jefuita de un individ! Mai exact este vorba de 91.000 de lei, adică peste 20 de mii de euro. Alături de victimă se aflau doi prieteni de familie, o femeie si un barbat, care se pare că ar fi fost în complicitate cu autorul jafului. După ce au plecat de la unitatea bancară, soferul autoturismului a invocat că trebuie să oprească la un magazin auto pentru a cumpăra piese pentru mașină.
Lucian Bute vrea sa faca show in lupta cu francezul Jean Paul Mendy! Campion mondial IBF la categoria supermijlocie, Bute este optimist inaintea partidei Mendy
Un bãrbat în stare gravã, cu picioarele cangrenate, a fost salvat dintr-un canton pãrãsit din Masivul Bucegi, aflat la peste doua mii de metri altitudine. Bucuresteanul spune cã se afla acolo de 10 zile. Salvamontistii cred cã bãrbatul a vrut sã-si punã capãt zilelor, de teamã cã-i vor fi amputate ambele picioare.
În cel puțin 28 de licee din țară, nici un elev nu a reușit să ia bacalaureatul. Mulți dintre absolvenții clasei a 12-a n-au luat peste 5 nici măcar la una dintre discipline.
Anchetă la Grupul Școlar Industrial "Ion Bănescu" din Mangalia, după ce s-au descoperit bani într-o toaletă a liceului, în plin examen de bacalaureat. Este vorba despre 450 de lei, găsiți în timp ce elevii sustineau proba la fizică. Polițiștii au luat deja amprente și au început verificările, pentru a stabili dacă se poate vorbi de o tentativă de fraudă.
Bucurestenii s-au inghesuit astazi sa il vada la lucru pe Lucian Bute, care mai are doar cateva zile pana la meciul cu francezul Jean Paul Mendy.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019