Ziua Eroilor, sărbătorită de românii din toate colțurile țării! Cu o semnificație aparte pentru poporul român, această zi este dedicată militarilor căzuți la datorie, în lupta pentru libertate, credință, dreptate...
Clujul își lasă amprenta asupra vizitatorilor săi! Un profesor spaniol, care a lucrat în orașul transilvănean, a ales un pseudonim inedit pentru cartea sa de povestiri, lansată la Institutul Cervantes din București.
Joacă, distracție și multă veselie! De asta au avut parte copiii care au sărbătorit 1 Iunie în parcul din Bragadiru. Special pentru cei mici, au fost organizate spectacole de teatru, concursuri de dansuri...
Activități sportive pentru copii, cu prilejul zilei de 1 Iunie, la Clubul Sportiv din Chitila! Ca în fiecare an, Primăria Chitila pune în practică acțiuni menite să-i determine pe cei mici...
Curtea Operei Comice din Capitală s-a transformat într-un adevărat parc de distracții, de Ziua Copilului. Printre altele, cei mici au avut ocazia să devină pompieri pentru o zi, să facă un tur...
Regal de cântec popular, în județul Constanța! Pe scena Casei de Cultură din comuna Cumpăna au evoluat, astăzi, 32 de artiști, în cadrul celei de-a XV-a ediții a Festivalului-Concurs Național de Folclor...
Lansare oficială a proiectului ”Pactul Pentru Fiscalitate”, la Biblioteca Centrală Universitară din Capitală! Un exercițiu de comunicare menit să aducă la aceeași masă decidenții politici, mediul de afaceri, mediul academic și societatea civilă, precum și ONG-urile.
Schimbări majore în sistemul de învățământ! Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat că se renunță la mediile semestriale și la obligativitatea tezelor, iar cadrele didactice vor avea mult mai multă autonomie la evaluare.
Dispută pe tema bugetarilor, între purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, și ministrul de Finanțe, Adrian Câciu. Controversa a pornit de la afirmațiile ministrului de Finanțe, care a susținut că nu se poate spune că un angajat din sistemul privat susține salariile unui anumit număr de angajați din sistemul bugetar.
Furtuna a făcut prăpăd, noaptea trecută, în Capitală! 47 de copaci au fost doborâți la pământ și 30 de mașini au fost avariate, potrivit bilanțului final transmis de reprezentanții ISU București-Ilfov. Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a declarat că Sectorul 6 a fost cel mai afectat.
Tragedie fără margini în localitatea Valea Cânepii, județul Brăila! Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a murit după ce a rămas blocat în fântână.
Concurs muzical, organizat de Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște! Ajunsă la cea de-a 25-a ediție, competiția W. A. Mozart este un proiect ce îi ajută pe elevi să își demonstreze talentul artistic.
Zi plină de emoții la Școala Gimnazială nr. 59, din Sectorul 6 al Capitalei! Unitatea de învățământ celebrează 40 de ani de activitate în slujba educației și de dăruire față de elevi. Pentru a marca această zi importantă, alături de actualele cadre didactice au fost prezenți și foștii dascăli care au predat în unitatea de învățământ. Pe parcursul celor 40 de ani de activitate, din 1982, 511 angajați au trecut pragul unității, reprezentând personal didactic, nedidactic și auxiliar.
Cinci milioane de tone de alimente sunt aruncate, anual în țara noastră, în timp ce peste 150.000 de copii merg în fiecare seară flămânzi la culcare! Cu aceste argument vine inițiatorul Legii privind diminuarea risipei alimentare, deputatul Florin-Alexandru Alexe, care, în prezent, dorește reformarea cadrului legislativ. El afirmă că legea inițială, adoptată în legislatura 2012-2016, a reprezentat primul pas către asumarea luptei împotriva risipei alimentare de către societatea românească. Acum însă, este nevoie de o nouă lege, capabilă să răspundă provocărilor prezentului.
Premii mai mari pentru olimpici! Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că Guvernul a adoptat patru măsuri privind recunoașterea și susținerea performanței elevilor români.
Toate autobuzele, tramvaiele și troleibuzele din Capitală urmează să fie dotate cu validatoare smart! Potrivit unui comunicat al Societății de Transport București, procesul de montare a noilor validatoare, care a început de astăzi, vizează 700 de vehicule.
Parcul Politehnicii din Sectorul 6 al Capitalei se deschide din data de 2 iunie, după aproape doi ani. Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 și Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica au semnat un protocol în baza căruia se redă cetățenilor o adevărată oază de verdeață.
Nou protest al dascălilor! Profesorii au mers în fața Guvernului pentru a atrage atenția asupra obligativității soluționării problemelor salariale cu care se confruntă de foarte mult timp.
Românii victime ale oprimării comuniste, deportați în Câmpia Bărăganului, în 1951 și 1952, au fost comemorați la Câmpani, în județul Bihor. Supraviețuitorii și urmașii deportaților, împreună...
Cruzime fără margini, a unui localnic din județul Neamț! Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Alexandru cel Bun, a fost reținut de polițiștii care care s-au autosesizat, în urma...
A început programul "Litoralul pentru Toți"! Federația Patronatelor din Turismul Românesc a anunțat că începând de astăzi și până pe 19 iunie, turiștii pot petrece un sejur pe litoralul românesc la prețuri mai reduse, specifice perioadei de extra-sezon.
După o pauză de doi ani ca urmare a restricțiilor sanitare, Parohia Brâncuși din sectorul 6 al Capitalei reia tradiția serilor culturale. Reprezentațiile se desfășoară atât în interiorul bisericii cât și pe esplanada lăcașului de cult. Vineri, în prima seară a acestui important eveniment cultural au urcat pe scenă Corul Evia, care a interpretat piese atât din zona eclezială, cât și din sfera folclorului românesc.
Nereguli grave, descoperite de inspectorii Protecției Consumatorului la unul dintre bacurile care asigură legătura între județele Galați și Tulcea!
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat o premieră la Bursa Locurilor de Muncă. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități a organizat standuri la care prezintă proiectul pentru achiziționarea de tehnologii asistive, persoanelor cu dizabilități care vor să se angajeze.
Percheziții de amploare, într-un dosar care vizează nereguli la o crescătorie de păsări din județul Giurgiu! Autoritățile bănuiesc că la ferma respectivă au fost eliberate certificate de sănătate false...
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019