Date companie
 
 
 
 

Ultimele Știri Național 24 Plus

RSS Știri
 

 

8 Noiembrie 2010


  • Scurgeri de acid clorhidric într-un tren de marfă care pleca în Serbia în categoria Social - economic

    Scurgeri de acid clorhidric într-un tren de marfă care pleca în Serbia. Garnitura feroviară se afla în gara din comuna timișeană Jebel. Imediat, la fața locului au fost chemate forțe de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat, polițiști, dar și comisari ai Gărzii de Mediu.

  • Un polițist de 22 de ani și-a pierdut viața într-o tragedie rutieră în categoria Social - economic

    Un polițist din Râmnicu Sărat, în vârstă de doar 22 de ani, și-a găsit sfârșitul într-un accident rutier. Omul legii isi petrecuse toata seara intr-un club, impreuna cu un prieten.

  • Spitalul Municipal din Fălticeni, aproape de colaps în categoria Social - economic

    Criza lovește în plin Spitalul Municipal din Fălticeni. Unitatea sanitară nu mai are bani decât pentru internarea unui bolnav pe lună, în noiembrie și decembrie. Mai mult, nici fonduri de salarii nu mai existã. Spitalului îi sunt arondați 150 de mii de oameni și are, în medie, un flux de peste 900 de pacienți lunar.

  • Aglomerație la spitalul de Urgență din Iași în categoria Social - economic

    În ultimele douã zile, bolnavii au umplut saloanele sectiilor de Ortopedie si Terapie Intensivã ale Spitalului ''Sf. Ioan'' din Iasi. La Unitatea de Primire Urgente, pacientii cu traumatisme au fost pusi si în camera de Registraturã, în asteptarea tratamentului. Spitalul a ajuns în situatia de a nu mai putea primi niciun pacient.

  • Cozi pentru ajutoare europene la Constanța în categoria Social - economic

    Constãntenii s-au asezat din nou la cozi interminabile, ca sa-si ia ajutoarele sub formă de alimente, oferite de Uniunea Europeană. De la primele ore ale diminetii, peste cinci sute de persoane cu venituri mici au stat la rând, pentru a primi gratuit mãlai, fãinã si zahãr.

  • Peste un milion de români isi serbeaza ziua numelui, de Sfinții Mihail și Gavriil în categoria Social - economic

    Peste 1.300.000 de români își serbează luni ziua numelui, odată cu Marea Sarbatoare a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Mai mult de 360 de mii de barbati se numesc Mihai, iar aproape 238 de mii- Gabriel.

  • Cfr Cluj - Dinamo 1-0 în categoria Sport

    Chiar daca a pierdut, Dinamo se poate considera norocoasa ca fost invinsa la limita la Cluj, unde gazdele au dominat intalnirea de la un cap la altul. Ardelenii au avut prima ocazie de gol in minutul 4, prin Cadu, care a primit o minge buna de la  Culio, dar lovitura sa de cap a ajuns cu destule emotii in bratele lui Dolha.

  • Creste economisirea in valuta în categoria Social - economic

    Criza economica, taierile de salarii si disponibilizarile au taiat apetitul romanilor pentru economisire. Depozitele în valută rămân totuși pe creștere, cu un plus de 13% (pentru soldul calculat în euro) față de august anul trecut, însă ritmul a încetinit continuu din primăvară. Astfel, la sfârșitul lui august, soldul era echivalentul a 39,5 miliarde de lei (9,3 mld. Euro).

  • Oficial, se retrage! în categoria Sport

    E oficial! Mirel Radoi s-a retras de la Nationala! Fostul stelist se tine de cuvant si refuza convocarea pentru partida amicala cu Italia. Desi si-a anuntat retragerea mediat dupa infrangerea din franta, Lucescu junior a sperat sa il faca sa se razgandeasca. Astfel, printre jucatoriide convocati de selectioner se numara si Mirel Radoi.

 

7 Noiembrie 2010


  • Operatiunea "Iasi in siguranta " în categoria Social - economic

    Politistii ieseni au pus ochii pe cei care incalca legea. In cadrul operatiunii "Iasi in siguranta, 64 de vitezomani s-au ales cu amenzi, circa 20 de soferi au ramas fara permis, iar 11 certificate de înmatriculare au fost suspendate. Oamenii legii au actionat, insa si in alte zone sensibile. In urma raziilor in magazinele de vise, politistii au confiscat aproape 1000 de plicuri cu substante halucinogene interzise.

  • Legea junglei, in relatia dintre o firma si o gradinita din judetul Suceava în categoria Social - economic

    Suparati din cauza ca nu au reusit sa obtina banii pe montajul unei instalatii pe care au livrat-o unei gradinite din localitatea Undesti, judetul Suceava, reprezentantii firmei care a livrat componentele si-a trimis muncitorii ca sa le recupereze. Oamenii, care se aflau în zonã, au alertat Politia si Primãria. Angajatii firmei, care apucasera sa ia cateva componente, au fost prinsi.

  • Doua accidente produse in numai cateva minute in Bistrita în categoria Social - economic

    Doua accidente rutiere produse in numai cateva minute in municipiul Bistrita. Un sofer beat, care circula cu vitezã prin centrul orasului, a intrat cu masina într-un copac. Cei trei ocupanti ai autoturismului au ajuns în stare gravã la Spitalul Judetean. La iesirea din oras, un alt tânãr a intrat cu autoturismul într-o casã. Sositi imediat la locul incidentului, politistii au gãsit asupra tânãrului mai multe plicuri cu substante interzise.

  • Legea Educatiei pune in pericol coalitia de guvernare în categoria Politic

    Legea Educatiei clatina coalitia de guvernare. Liderul UDMR, Marko Bela, a declarat la Târgu Mureș, înainte de începerea ședinței Consiliului Permanent, că nu are nicio recomandare pentru participanții la Consiliu, privind ieșirea sau rămânerea la guvernare. El s-a declarat, însă, îngrijorat de blocarea Legii Educației, prin decizia CCR, spunând că în acest moment există o "criză a Coaliției".

  • Antonescu pune tunurile pe PSD în categoria Politic

    Atac dur lansat de presedintele PNL, Crin Antonescu, asupra Partidului Social Democrat si a liderului formatiunii, Victor Ponta. La ședința Ligii Aleșilor Locali ai PNL, liberalul a acuzat Partidul Social Demorcat că l-a adus pe Traian Băsescu la putere. In ceea ce-l priveste pe Victor Ponta, liderul liberal l-a învinuit că n-a areușit să prindă niciun infractor în calitate de procuror.

  • Adrian Paunescu, omagiat in tara în categoria Social - economic

    Trecerea in vesnicie a poetului Adrian Paunescu a provocat un urias val de durere, pentru pierderea sa, dar i-a indemnat pe oameni sa-si exprime recunostinta pentru opera extraordinara, pe care o lasa posteritatii. Poetul a fost omagiat, zilele acestea, în mai multe localități din tara. Craiovenii au aprins lumanari si au depus flori, la altarele amenjate în fața clubului Universitatea și la Primărie. Oltenii din Tg. Jiu s-au strâns în centrul orașului, unde au aprins lumânări și au ascultat inregistrari cu maestrul recitand, dar si cântece pe versurile sale.

  • Localnicii din Bârca au participat la ceremonia de inmormantare a poetului Adrian Paunescu în categoria Social - economic

    Oamenii din Bârca l-au insotit pe Adrian Paunescu, pe ultimul drum. Ei au plecat duminica, dis-de -dimineata, cu autocarul, ca sa ajunga la timp la înmormântarea poetului. Oamenii din Bârca, ramasi acasa, au aprins lumânări la casa unde a copilărit poetul si s-au rugat pentru odihna sufletului marelui disparut.

  • Film cu Nicolas Cage, turnat in Castelul Corvinilor în categoria Social - economic

    La Castelul Corvinilor din Hunedoara se fac ultimele pregătiri, înainte de începerea filmărilor la ultima peliculă a actorului Nicholas Cage. Echipa de scenografi a început deja montarea decorurilor, însă totul e ținut secret.  Echipa lui Nicholas Cage este formată din două sute de persoane. Pentru scenele înregistrate în Hunedoara au fost aleși 20 de figuranți din zonă. O oră de filmare în Castelul Corvinilor costă 1.000 de lei.

  • Poetul Adrian Paunescu a fost inmormantat la Cimitirul Bellu în categoria Social - economic

    Romanii si-au luat adio de la Adrian Paunescu. Marele poet a fost inmormantat cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu, pee Aleea Scriitorilor. Ultima zi pe pamant a poetului a fost aceea a lacrimilor, rugaciunilor si a cuvintelor de despartire. Poetul a fost inmormantat pe Aleea Scriitorilor, din Cimitirul Bellu, in prezenta a sute de oameni. Pentru toti romanii, insa, de acum, viata este mai saraca in poezie.

  • Timisoara - Vaslui, meciul facut praf de baiatu' lu' tata în categoria Sport

    Timisoara a invins Vasluiul cu 2-1, la captul unui meci modest, influentat insa de greselile de arbitraj ale lui Marius Avram,

  • Pandurii - Tirgu Mures, un meci cu trei penalty-uri si o eliminare în categoria Sport

    Pandurii au invins categoric cu 4-1, pe FCM Tirgu Mures, in meciul jucat la Turnu Severin.

 

6 Noiembrie 2010


  • Un autobuz a lovit doua masini, in centrul orasului Constanta în categoria Social - economic

    Grav accident rutier, într-o intersectie din centrul orasului Constanta. Un autobuz a intrat in plin in douã autoturisme. În urma coliziunii, o persoana a ajuns la spital, iar masinile au fost grav avariate. Calatorii din autobuz au scapat nevatamati. Anchetatorii incearca acum sa stabileasca imprejurarile in care s-a produs accidentul, in conditiile in care toti soferii implicati se declara nevinovati.

  • Trei tentative de jaf in numai 24 de ore în categoria Social - economic

    Trei tentative de jaf in numai 24 de ore la sediile unor bãnci, în localitãti diferite. La Mangalia, un bãrbat a amenintat cu pistolul casierã, apoi s-a speriat si a fugit. Dupã câteva ore, tot în Mangalia, angajatul unei case de schimb valutar a fost înjunghiat, în apropierea locului de muncã. La Somcuta Mare, în Maramures, trei bãrbati mascati au intrat într-o bancã. Trei indivizi mascati au intrat si într-o bancã din Bocsa, judetul Sãlaj.

  • Un individ, suspectat ca ar fi jefuit o banca, a fost prins în categoria Social - economic

    Principalul suspect al jafului de la o bancã din Timisoara, din 29 octombrie, a fost prins. În locuinta tânãrului de 25 de ani, originar din Sibiu, suspectat cã ar fi furat 16.000 de euro, s-au gãsit bani, dar si cagule si leviere. Politistii l-au retinut, vineri seara, pe tânãr cu ajutorul ofiterilor SRI.

  • Otelul Galati este de neoprit - a batut si la Craiova! în categoria Sport

    Otelul Galati este de neoprit ! A batut si la Craiova

  • Vremuri grele pentru tata Jean - Bistrita a luat-o la vale! în categoria Sport

    Bistrita schimba antrenorul, dar rezultatele ba

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2