Cerul va fi noros în vestul și sud-estul țãrii și, pe arii restrânse, în zonele joase va fi ceațã dimineața, posibil asociatã izolat cu burnițã sau fulguialã. Maximele vor fi cuprinse între 0 și 10 grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorãri în vestul, centrul, nordul țãrii, iar noaptea și în estul teritoriului. În zonele joase se va semnala ceațã, posibil asociatã cu burnițã sau fulguialã, care pe arii restrânse va persista, mai ales în regiunile vestice și sudice. Vor fi condiții de polei.
În zonele joase din vestul și centrul țãrii vor fi înnorãri persistente, local se va semnala ceațã, asociatã izolat cu burnițã sau fulguialã și vor fi condiții de polei. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar valorile termice vor fi apropiate sau chiar ușor peste cele normale pentru aceastã datã.
Cerul va fi variabil, cu înnorãri mai persistente pe parcursul zilei local în centrul și sudul extrem al țãrii, iar noaptea în regiunile nordice. Cu totul izolat va fulgui. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 7 grade, local mai coborâte în Transilvania.
Cerul va avea înnorãri temporare. Va ninge slab pe arii restrânse în nordul, nord-estul și centrul țãrii, în special în zonele montane, iar în rest vor fi ninsori izolate. Maximele se vor încadra între -2 și 6 grade.
Vremea va fi ușor mai rece decât în mod obișnuit la aceastã datã. Cerul se va înnora treptat în regiunile vestice, centrale și nordice unde, mai ales în cursul serii și al nopții, local va ninge. În restul teritoriului cerul va fi variabil. Maximele se vor situa între -4 și 4 grade.
erul va fi variabil, cu înnorãri ziua în regiunile estice și sud-estice, unde izolat va mai ninge slab.Temperaturile maxime se vor situa, în general, între -4 și 4 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 și -3 grade, mai scãzute în depresiuni.
Vremea va fi apropiatã de normalul termic al acestei date.Temperaturile maxime se vor situa între -2 și 6 grade, iar cele minime între -10 și 0 grade, posibil mai scãzute doar în depresiuni.
Cerul va fi temporar noros. Vor cãdea precipitații slabe, mai ales sub formã de ninsoare în sud-est, local în est si în centru și izolat în restul teritoriului. Pe litoral precipitațiile vor fi mixte. Vor fi condiții de polei. Maximele se vor încadra între -2 și 6 grade.
Vremea se va menține în general închisã și local vor cãdea precipitații în toate regiunile. În Dobrogea vor predomina ploile, în Muntenia, Oltenia și Moldova se vor semnala precipitații mixte și în rest va ninge. Vor fi condiții de producere a poleiului. Maximele vor fi cuprinse între 0 și 10 grade.
Vremea va fi în general închisã, cu precipitații mai frecvente în regiunile sudice și estice, mai ales în partea a doua a zilei și noaptea.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 8 grade, iar cele minime între -6 și 4 grade, ușor mai ridicate pe litoral.
Vremea se va rãci în toate regiunile, însã valorile termice vor fi ușor peste cele normale ale datei în cea mai mare parte a teritoriului; temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 10 grade, iar cele minime între -10...-12 grade în estul Transilvaniei și 2...3 grade pe litoral.
Vremea se va rãci în regiunile intracarpatice, unde vor fi înnorãri și precipitații, pe arii extinse ziua și locale noaptea.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 15 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -3 și 5 grade.
Vremea se va rãci în regiunile intracarpatice, unde vor fi înnorãri și precipitații, pe arii extinse ziua și locale noaptea.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 15 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -3 și 5 grade.
Vremea se va menține caldã pentru aceastã datã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri și local ploi, ziua în regiunile estice și sud-estice, iar noaptea în cele vestice, nord-vestice și centrale. La munte precipitațiile vor fi mixte. Maximele vor fi cuprinse între 5 și 13 grade.
Vremea va fi predominant închisã, dar mai caldã decât în mod obișnuit pentru aceastã datã. Va ploua în jumãtatea de vest a țãrii, iar la munte precipitațiile vor fi mixte. În zonele joase din regiunile extracarpatice local va mai fi ceațã. Maximele vor fi cuprinse între 6 și 14 grade.
Vremea va fi mai caldã decât în mod obișnuit pentru aceastã datã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 13 grade, ușor mai ridicate în sud-vest, iar cele minime, în general, între 0 și 8 grade.
În cea mai mare parte a țãrii, valorile de temperaturã se vor menține peste mediile climatologice ale datei.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 13 grade, iar cele minime între 0 și 8 grade, ușor mai scãzute în depresiuni.
Vremea va fi mai caldã decât în mod obișnuit pentru aceastã perioadã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 14 grade, cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest. Cerul va fi mai mult noros și local vor fi ploi slabe sau burnițã.
Vremea va fi caldã pentru aceastã datã. Cerul va fi temporar noros și va ploua slab local în sud-vestul, centrul țãrii și izolat în rest. În zona de munte precipitațiile vor fi mixte. Maximele vor fi cuprinse între 3 și 13 grade, mai ridicate în Câmpia Românã spre 15...16 grade.
Vremea se va încãlzi ușor în cea mai mare parte a țãrii. Va ploua pe arii extinse în regiunile vestice, centrale și nordice. Vor fi precipitații mixte în Carpații Occidentali și Orientali, iar local și în Carpații Meridionali. Maximele vor fi cuprinse între 4 și 12 grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorãri spre searã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 10 grade, ușor mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei, iar cele minime se vor situa, în general, între -7 și 3 grade.
Cerul va fi temporar noros iar la munte temporar va ninge.Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 10 grade, iar cele minime între -7 și 2 grade.
Cerul va fi mai mult noros în cursul zilei în regiunile sudice și sud-estice, unde va mai ploua pe arii restrânse. Dupã-amiaza și noaptea înnorãrile se vor accentua în vestul, centrul și nordul țãrii, unde vor fi precipitații mixte ce vor favoriza izolat formarea de polei.
Vremea se va rãci, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 11 grade. În sudul și sud-estul țãrii vor fi înnorãri și temporar va ploua. În restul teritoriului, cerul va fi variabil spre parțial noros și vor fi precipitații slabe, lapovițã și ninsoare, izolat la munte.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019