Date companie
 
 
 
 

Meteo 02 Aprilie - 06 Aprilie

RSS Știri
 
 
Data publicării : 2 Aprilie 2017
Categorie : Meteo
 

Vremea in tara

La noapte
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor încadra între -4...-2 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 13...14 grade în Dealurile de Vest. Cu totul izolat în centrul țãrii se va produce brumã, iar pe litoral vor fi condiții de ceațã.

Luni
Vremea se va menține mai caldã decât în mod obișnuit la începutul lunii aprilie în aproape toatã țara, dar în special în regiunile vestice și centrale, astfel cã temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 25 de grade, mai scãzute pe litoral unde se vor înregistra 10...13 grade. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorãri dupã-amiaza în nordul Carpaților Orientali, unde vor fi averse de ploaie și descãrcãri electrice. Începând de seara înnorãrile vor cuprinde sudul și sud-vestul teritoriului, dar numai pe arii restrânse va ploua slab. Pe litoral, în primele ore ale dimineții, dar mai ales în cursul nopții, va fi ceațã. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în sud-vest, în special în zona montanã. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 2 și 12 grade.

Marti
Vremea va deveni în general instabilã, iar valorile termice diurne vor fi mai scãzute decât cele din intervalul precedent în majoritatea zonelor. Cerul va prezenta înnorãri temporar accentuate și vor fi averse însoțite și de descãrcãri electrice în sudul și sud-vestul țãrii, precum și la munte și pe arii mai restrânse în rest. Izolat, cu precãdere în Oltenia și în zona Carpaților Meridionali, cantitãțile de apã vor depãși 15...20 l/mp. Pe crestele montane, la altitudini de peste 1800 m, vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri temporare în cea mai mare parte a țãrii, dar cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 10...11 grade pe litoral și 21 de grade în nord-vestul extrem al teritoriului; minimele termice vor fi cuprinse între 1 și 9 grade. Pe litoral, în primele ore, vor fi condiții de ceațã.

Miercuri
Vremea se va menține în general instabilã, iar regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor climatologic specifice datei. Temporar înnorãrile se vor accentua și va ploua pe arii mai extinse în jumãtatea de vest a țãrii și la munte și local în restul zonelor. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descãrcãri electrice, iar pe arii restrânse cantitãțile de apã pot fi însemnate. Pe creste, la altitudini de peste 1800 m, se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri izolate. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 19 grade, cu cele mai mici valori pe litoral; minimele termice vor fi cuprinse între 1 și 8 grade.

Joi
În vestul, centrul și nordul țãrii, vremea va fi rãcoroasã, cu cer noros și ploi pe arii extinse. În sud și sud-est valorile termice vor fi apropiate de cele normale în prima decadã a lunii aprilie, iar instabilitatea atmosfericã se va manifesta în a doua parte a zilei și la începutul nopții prin înnorãri temporar accentuate și local averse și descãrcãri electrice. În zona montanã precipitațiile vor fi sub formã de lapovițã și ninsoare. Local, cantitãțile de apã vor fi însemnate. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri temporare în toate regiunile. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 19 grade, iar cele minime între -2 și 7 grade. În cursul nopții izolat se va produce brumã.

Vremea in Capitala

La noapte
Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minima va fi de 4...6 grade, mai scãzutã în zona preorãșeneascã, spre 1...2 grade.

Luni
Vremea se va menține mai caldã decât în mod obișnuit în aceastã perioadã din an. Ziua cerul va fi variabil la senin, apoi se va înnora treptat, iar în a doua parte a nopții vor fi condiții sã plouã slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 20...21 de grade, iar cea minimã de 6...8 grade.

Marti
Vremea va deveni în general instabilã. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate și vor fi averse, în general slabe, posibil însoțite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximã, mai scãzutã decât în zilele precedente, va fi de 15...16 grade, iar cea minimã de 6...7 grade.

Miercuri
Cerul va fi temporar noros, favorabil trecãtor ploii slabe, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimã va fi de 6...7 grade.

Joi
Regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor specifice datei. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã-amiaza și la începutul nopții când vor fi averse și descãrcãri electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã va fi de 17...18 grade, iar cea minimã de 5...6 grade.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2