Bun gasit si vreme buna, doamnelor si domnilor. Am avut parte ploi, vânt, fenomene electrice si pe arii restrânse cantitatile de apa au depasit 20 l/mp, iar în regiunile montane, la peste 2.000 m altitudine, trecator precipitatiile au fost si sub forma de ninsoare. În concluzie este toamna; vremea a devenit racoroasa, iar intensificarile vântului si umezeala au accentuat senzatia de rece, cu deosebire dimineata. Vestea buna este ca in urmatoarele zile, aria ploilor în restrângere si diminuare se va retrage spre regiunile nordice, iar regimul termic va creste usor, cu deosebire cel diurn, astfel încât valorile maxime si minime ale temperaturii aerului se vor apropia de normele climatologice ale perioadei calendaristice...
[vest si centru] noapte
Ploile care peste zi au tot sâcâit regiunile nordice, se restrag odata cu lasarea intunericului. Ramân ceva mai active pe la munte, dar în rest, cerul numara putini nori. Vantul pare a fi singurul fenomen de luat in seama in aceasta noapte, pentru ca va fi destul de vioi; fapt pentru care si mercurul scade cu mult in termometre....pe Bega vom masura 10 grade in zori...in Satu Mare numai 8 , pe cand la Sibiu doar 6.
[vest si centru]zi
Maine vom simti o încalzire usoara a vremii in vest. În nord si centru însa temperaturile nu vor trece de 20 de grade: cu 18 grade în Siget, si 19...20 la Cluj si Sibiu, în timp ce în Câmpia de vest, mercurul se avânta spre 23 la Timisoara. Frigulet, frigulet, dar placut.
[sud]noapte
O noapte linistita dar rece se anunta si pentru locuitorii din sud. Vantul odata imprastie norii, dar pe cealalta parte... are grija sa ne bage frigul in oase caci minimele raman modeste pentru aceast inceput de septembrie... Pitestiu face opinie separata... 7 grade... iar daca ajungem la Brasov... tremuram bine... nu mai mult de 5 grade.
[sud]zi
Locuitorii de aici au parte de o zi relativ placuta termic, cu 24-25 chiar 26 de grade destul de însorite, care însa vor fi tinute în frâu, la nivel de perceptie, de un vânt destul de aprig.
[est si sud-est]noapte
Moldovenii si Dogrogenii se pot lauda si ei cu aspectul placut al vremii din urmatoarele ore dar si cu frigul din timpul noptii... Peste manastirile bucovinene gasim 5...7 grade, iar pe malul Dunarii 11.
[est si sud-est]zi
Peste zi soarele va fi destul de prezent si aduce unu... doua grade in plus fata de astazi. Galatenii aduna 23 de grade la pranz....la Iasi vor fi cu 2 grade mai putin iar pe litoral la Constanta 25.
[Bucuresti]
Bucurestenii au si ei nevoie de o hainuta de dimineata mai ales, când termometrele vor arata cel mult 8..10 grade. Pâna la prânz însa, se mai încalzeste, asa ca mercurul, încurajat si de stralucirea soarelui, se va avanta spre 25 de grade, dar... atentie... vântul ramene destul de vioi.
Sâmbata cerul va fi temporar noros, va ploua la munte si pe arii restrânse în celelalte regiuni. "Temperatura va fi cuprinsa între 17 si 27 de grade Celsius, o valoare normala pentru aceasta perioada. Dimineata vor fi temperaturi cuprinse între 9 si 19 grade, ceva mai scazute prin depresiuni...Asadar, cum sa nu ne placa toamna? Regina crizantemelor, al ruginiului frunzelor proaspat cazute,.. Profitati... caci curand isi va apleca fruntea spre albul inghetat al iernii ce va sa vina...Numai bine!!!
Ploile torențiale din ultimele 48 de ore au provocat uinundarea unor străzi și pasaje rutiere din București și județul Ilfov. Cele mai mari probleme au fost la pasaju de pe Șoseaua București-Târgoviște, unde nu s-a mai putut circula.
Meteorologii au transmis o avertizare de instabilitate atmosferică, valabilă până mâine, la ora 12:00! Potrivit A.N.M., vremea va fi marcată de instabilitate în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile estice...
Vremea se schimbă radical! Meteorologii anunță că din această după-amiază și până luni seară, în cea mai mare parte a țării vor fi intensificări ale vântului, precipitații mixte și ninsori.
Meteorologii nu au vești bune pentru începutul lunii decembrie! Se anunță vreme rece, ninsori la munte și precipitații mixte în unele regiuni. Duminică, de Ziua Națională, temperaturile vor fi mai scăzute, față de cele...
Vești rele de la meteorologi! După răsfățul de început de octombrie, cu temperaturi de plajă și cer senin, mijlocul săptămânii va fi marcat de frig și ploi. Asta, din cauză că un val de aer polar va traversa România.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019