Date companie
 
 
 
 

Prognoza 1-5 decembrie

RSS Știri
 
 
Data publicării : 1 Decembrie 2011
Categorie : Meteo
 

Vremea în țară

La noapte

Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în sud-estul țãrii. Pe arii restrânse, în zonele joase îndeosebi din vestul, centrul și sudul teritoriului, se va produce ceațã, asociatã cu depunere de chiciurã sau burnițã. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla în general slab. Temperaturile minime se vor situa între -10 și 0 grade, mai coborâte în depresiuni, dar și ușor mai ridicate pe litoral.

Vineri

Cerul va fi variabil, cu înnorãri noaptea în regiunile intracarpatice, unde pe arii restrânse, vor fi precipitații slabe, mai ales ploi și burnițe, ce vor favoriza producerea de polei. Vântul va sufla slab pânã la moderat, cu intensificãri pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 1 și 11 grade, iar cele minime între -6 și 4 grade, mai coborâte în depresiuni, dar și mai ridicate în Câmpia de Vest. Dimineața și noaptea, în zonele joase, cu precãdere din est și sud, va fi ceațã, asociatã izolat cu depunere de chiciurã.

Sâmbătă

Vremea va fi caldã în majoritatea regiunilor. Cerul va avea înnorãri în vestul, nord-vestul și nordul țãrii unde, mai ales noaptea, local va ploua. Trecãtor, în nordul Carpaților Orientali precipitațiile vor fi și sub formã de lapovițã. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar în zonele joase, dimineața și noaptea local se va semnala ceațã. Vântul va sufla slab pânã la moderat, cu unele intensificãri în Câmpia de Vest și pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 14 grade, iar cele minime între -4 și 6 grade.

Duminică

Vremea va fi mai caldã decât în mod obișnuit pentru aceastã datã. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul și nordul țãrii, unde local va ploua. La munte vor cãdea precipitații mixte. În restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare, iar ploile vor fi izolate. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri la munte, în regiunile vestice și sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 16 grade, iar cele minime între -2 și 8 grade. Dimineața pe arii restrânse va mai fi ceațã.

Luni

Vremea se va menține mai caldã decât în mod obișnuit pentru aceastã datã. Cerul va fi mai mult noros în vestul, nordul și centrul țãrii unde va ploua. În restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe arii mai restrânse, îndeosebi în a doua parte a intervalului. La munte vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificãri în majoritatea regiunilor, iar la munte va fi tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 8 și 16 grade, iar cele minime între 0 și 10 grade.


Vremea în Capitală

La noapte

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimã va fi de -5...-3 grade. Spre dimineațã vor fi condiții de ceațã.

Vineri

Cerul va fi variabil și vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã va fi de 8 ... 10 grade, iar cea minimã va fi de -3 ... -1 grad. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceațã.

Sâmbătă

Vremea va fi caldã. Cerul va fi variabil și vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 10 ...11 grade, iar cea minimã va fi de -1...2 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceațã.

Duminică

Vremea va fi mai caldã decât în mod obișnuit pentru aceastã datã. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 12 ... 14 grade, iar cea minimã de 3 ...4 grade. Dimineața vor fi condiții de ceațã.

Luni

Vremea se va menține mai caldã decât în mod obișnuit pentru aceastã datã. Cerul va prezenta înnorãri temporare și îndeosebi în cursul nopții va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã va fi de 14 ...15 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 5 grade.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2