Vremea in tara
La noapte
Deși valorile termice vor marca o creștere, vremea se va menține rece pentru începutul lunii februarie îndeosebi în regiunile extracarpatice. Va fi ger, local în centru și est și izolat în sud. Cerul va fi temporar noros și, pe spații restrânse, în sud și în est vor fi fulguieli. Vântul va prezenta intensificãri temporare în sud-vestul, nord-estul țãrii, la munte și pe arii restrânse în celelalte zone. Temperaturile minime se vor încadra între -12 și 1 grad, mai scãzute în depresiuni spre -20 de grade. Izolat va fi ceațã asociatã cu chiciurã.
Duminica
În sudul, centrul și estul țãrii vremea va fi rece, geroasã dimineața și noaptea în Transilvania și nordul Moldovei. În sudul și sud-estul teritoriului cerul va fi mai mult noros și local va mai ninge slab. În sudul Dobrogei, izolat, precipitațiile vor fi și sub formã de ploaie slabã sau lapovițã și se poate depune polei. În celelalte regiuni cerul va fi variabil. Vântul va avea intensificãri temporare în sud-vest, sud, în zona montanã, pe litoral și pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 grade în depresiuni și 9 grade în Maramureș, iar cele minime se vor încadra între -12 și 0 grade, mai coborâte în depresiuni pânã la -22 de grade. În zonele joase pe arii restrânse se va semnala ceațã, asociatã și cu depunere de chiciurã.
Luni
Vremea se va menține rece pentru aceastã datã în regiunile extracarpatice și parțial în centrul țãrii, geroasã noaptea în cea mai mare parte a Moldovei și a Transilvaniei precum și în Subcarpații Getici, în timp ce în restul teritoriului va fi apropiatã de normalul termic și chiar ușor mai caldã. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în sud și sud-est unde, cu totul izolat va mai fulgui. Vântul va mai avea unele intensificãri mai ales în regiunile sudice, sud-estice și la munte, îndeosebi în timpul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între -6 grade în depresiuni și 8 grade în Dealurile de Vest și în Maramureș, iar cele minime se vor situa între -22 de grade în estul Transilvaniei și -1 grade pe litoral. Pe arii restrânse în zonele joase, cu precãdere dimineața și noaptea, va fi ceațã asociatã cu chiciurã.
Marti
Valorile termice diurne vor fi apropiate de normalul termic al perioadei în regiunile intracarpatice și se vor menține mai scãzute decât mediile climatologice în sudul și estul țãrii, iar noaptea vremea va fi rece, geroasã local în centrul, estul și sudul țãrii și izolat în rest. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între -7 grade în depresiuni și 8 grade în nord-vest, iar cele minime vor avea valori de la -20 de grade în estul Transilvaniei, pâna la -1 grad în Dealurile de Vest și pe litoral. Cerul va fi variabil cu unele înnorãri în sudul și estul teritoriului, unde izolat vor mai fi fulguieli trecãtoare. În zonele joase de relief, îndeosebi dimineața și noaptea, local se va semnala ceațã, asociatã cu depunere de chiciurã. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri izolate în sudul Banatului și la munte.
Miercuri
Regimul termic va fi apropiat de cel normal în aceastã perioadã în cea mai mare parte a țãrii. În zonele joase de relief vor fi nori stratiformi și ceațã, asociatã cu chiciurã, îndeosebi dimineața și noaptea. În rest, cerul va fi variabil. Cu totul izolat, în sudul țãrii va fulgui. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și 8 grade, mai scãzute în depresiuni și în zonele cu ceațã persistentã, iar cele minime se vor încadra între -17 grade în estul Transilvaniei și 1 grad pe litoral.
Vremea in Capitala
La noapte
Deși valorile termice vor marca o creștere, vremea se va menține rece pentru aceastã perioadã. Cerul va fi mai mult noros și trecãtor va fulgui. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimã va fi de -7...-5 grade. Vor fi condiții de ceațã asociatã cu depunere de chiciurã.
Duminica
Vremea se menține rece pentru aceastã perioadã. Cerul va fi noros și trecãtor va fulgui. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificãri. Temperatura maximã va fi de -1...0 grade, iar cea minimã de -5...-4 grade.
Luni
Vremea rãmâne rece pentru aceastã datã, astfel cã temperatura maximã va fi de -1...0 grade, iar cea minimã de -6...-5 grade. Cerul va avea înnorãri, dar condițiile de fulguialã sunt reduse. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri trecãtoare în cursul zilei.
Marti
Vremea se va menține rece. Cerul va fi temporar noros, iar noaptea este posibil sã se formeze ceațã. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de -2...0 grade, iar cea minimã de -8...-7 grade, mai scãzutã la periferie, spre -10 grade.
Miercuri
Cerul va fi temporar noros, iar dimineața și noaptea va fi ceațã. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de -1...0 grade, iar cea minimã de -6...-4 grade.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019