Date companie
 
 
 
 

Prognoza 19-20 Ianuarie

RSS Știri
 
 
Data publicării : 19 Ianuarie 2011
Categorie : Meteo
 

Începând de la noapte, dintr-un sistem noros ce evoluează dinspre nord-vest, prin centrul continentului, vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și de ninsoare, iar acolo unde temperatura va ajunge ușor negativă, din precipitațiile lichide se va forma polei. Acest prim pasaj noros va traversa relativ repede spațiul geografic românesc; precipitațiile nu vor fi însemnate cantitativ; prezența norilor peste stratul de ceată va conduce la burnițe și fulguieli, însă către sfârșit de săptămână mai vin și alți nori, cu mai multe precipitații și cu un aer mai rece, îndeosebi în zonele extracarpatice, și se va intensifica vântul. Asadar vremea primavarateca cedeaza usor in fata anotimpului iernatic, insa sa vedem pentru cat timp. 

Banat, Crisana, Maramures si Transilvania - noapte

La aceasta ora în regiunile vestice, nordice și centrale au inceput sa cada precipitații mixte, iar la munte ninge. Vântul sufla în general slab. Temperaturile minime vor fi cuprinse între munus 5 grade și zero grade.

Banat, Crisana, Maramures si Transilvania - zi

Maine vremea continuă să fie la fel de închisă, mohorâtă mai ales în vestul, nordul și centrul țării, unde norii groși aduc in continuare precipitații mixte: de la ploi până la ninsori spre seara in nordul Transilvaniei. Vremea începe totuși să se răcească. Chiar si in aceste conditii valorile termice raman pozitive...cu 2 grade la Cluj si 4..5 la Timisoara. Munții incep si ei sa imbrace mantia alba de nea.

Oltenia si Muntenia - noapte

Vreme urâtă se anunță și în sud. Ceața este primul fenomen de care ne vom lovi la noapte, urmata de burnita, dar dimineata reușește deocamdată să ne aducă valori de la zero grade.

Oltenia si Muntenia - zi

Ceața si burnita persistă, iar în zonele sudice ale României va mai fi prezentă chiar și mâine, motiv pentru care valorile termice maxime vor fi relativ modeste, deși teoretic temperatura ar trebui să mai crească în acest interval de timp. Cel mai cald va di la Drobeta unde maxima va inregistra 6 grade. Amiaza vine si ea cu 4 grade la Turnu Magurele si 5 la Pitesti si Brasov.

Moldova si Dobrogea - noapte

In Moldova si Dobrogea, vremea va fi la fel de posaca ca in toata tara, ceata si burnita se mentin pe tot parcursul noptii. Singurul lucru bun sunt temperaturile care nu scad sub minus un grad in nord. La Constanta 4 grade cel mult.

Moldova si Dobrogea - zi

Maine in partea de est si sud-est nu e nici prea cald, nici prea frig, iar ceata si norii mentin la sol o temperatura care sa ii multumeasca pe cei care abia asteapta venirea primaverii. Maximele sunt cu 2-3 grade mai scazute decat la inceputul saptamanii, dar se mentin peste mediile climatologice specifice acestei perioade a anului. Sunt prognozate 5 grade la Iasi si Suceava...6 in Buzau.

Bucuresti

În Capitală vremea ne va aduce zero grade in zori si tot 3-4 grade la amiază, ca si astazi dar soarele tot nu se arată, ba dimpotrivă, vorbim de nori mulți și burniță.

Vineri simțim si mai mult răcirea vremii, cu maxime de la minus 2 la cel mult 8 grade, iar norii vor acoperi p toate regiunile țării. Iarna revine de această dată în vest, nord și centru cu ninsori, în timp ce în sud și sud-est, unde e ceva mai cald, predomină ploile. 



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2