Vremea in tara
La noapte
Cerul va fi mai mult noros și va ploua în vestul, sud-vestul, local în centrul țãrii și pe arii restrânse în rest. În Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali, cantitãțile de apã vor depãși izolat 15 l/mp. La munte, la altitudini de peste 2000 m, precipitațiile vor fi și sub formã de lapovițã și ninsoare. Vântul va avea unele intensificãri la munte, în sudul Banatului și trecãtor în Oltenia. Temperaturile minime se vor situa, între 0 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 11 grade pe litoral. În regiunile extracarpatice și în depresiunile din estul Transilvaniei, pe spații restrânse se va semnala ceațã, asociatã trecãtor cu burnițã.
Duminica
Vremea va fi în general închisã, iar valorile termice se vor menține peste mediile climatologice ale perioadei. În cursul zilei, ploile vor fi în general slabe și se vor semnala local în vestul, sud-vestul și nordul țãrii și pe arii restrânse în rest. Noaptea aria ploilor va cuprinde toatã țara, iar cantitãțile de apã vor depãși 20...25 l/mp, în zona de munte, cu precãdere a Carpaților Meridionali și Orientali. În special în partea a doua a nopții, la munte ploile se vor transforma în lapovițã și ninsoare, iar spre dimineațã precipitații mixte vor fi posibile și în nord-vestul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri temporare în a doua parte a intervalului. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 grade în estul Transilvaniei și 17 grade în Dobrogea și sud-estul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 2 și 11 grade. Izolat în zonele joase, mai ales dimineața va mai fi ceațã.
Luni
Vremea va intra într-un proces de rãcire, ce se va resimți cu precãdere în jumãtatea de nord-vest. Cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații, în cursul zilei, pe arii extinse în vest, centru și nord, iar noaptea mai ales în sud. În zona Carpaților Orientali, cantitãțile de apã vor depãși izolat 15 l/mp. La munte vor predomina ninsorile, în nord, centru și vest vor fi precipitații mixte, iar în sud și sud-est vor fi sub formã de ploaie și trecãtor lapovițã. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri temporare, îndeosebi în regiunile extracarpatice, unde va depãși la rafalã 55...60 km/h, iar la munte va sufla tare cu peste 80 km/h și trecãtor va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 grade în nordul Moldovei, Maramureș și dealurile Crișanei și 14 grade în Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse, între -4 și 6 grade.
Marti
Vremea va continua sã se rãceascã. Cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații în jumãtatea de sud a țãrii și pe arii mai restrânse în rest. Acestea vor fi predominant sub formã de ninsoare, în regiunile vestice, nordice și centrale, mixte în Oltenia și Muntenia și mai ales sub formã de ploaie în Dobrogea. La munte va ninge. Vântul va sufla moderat și cu unele intensificãri în estul, sud-estul țãrii, precum și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 grad în estul Transilvaniei și 8 grade pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 și 2 grade.
Miercuri
Vremea va deveni rece pentru sfârșitul lunii noiembrie. Cerul va fi mai mult noros în jumãtatea sudicã a țãrii, unde temporar va ninge. În Dobrogea precipitațiile vor fi mixte. În restul teritoriului cerul va deveni variabil și doar izolat în prima parte a zilei va mai ninge slab. Vântul va continua sã prezinte intensificãri în regiunile estice și sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 și 5 grade, iar cele minime, în general, între -10 și -2 grade.
Vremea in Capitala
La noapte
Cerul va fi noros și trecãtor va ploua slab sau va burnița. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 8...9 grade.
Duminica
Vremea va rãmâne mai caldã decât în mod obișnuit pentru a treia decadã a lunii noiembrie. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua, cu precãdere în cursul nopții. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri spre sfârșitul intervalului. Temperatura maximã va fi de 13...15 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 9 grade.
Luni
Vremea va intra într-un proces de rãcire. Cerul va prezenta înnorãri temporare și mai ales în a doua parte a intervalului se vor semnala precipitații sub formã de ploaie și trecãtor lapovițã. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri în cursul zilei. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimã va fi de 2...3 grade.
Marti
Vremea va continua sã se rãceascã. Cerul va fi noros, temporar vor fi precipitații, mixte în cursul zilei și sub formã de ninsoare noaptea. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã va fi de 3...4 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de -1 grad.
Miercuri
Vremea va fi rece pentru aceastã datã. Cerul va fi noros și temporar va ninge. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã va fi de 2...3 grade, iar minima se va situa în jurul valorii de -2 grade.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019