Vremea în țară
La noapte
În sudul și sud-estul țãrii și în zona Carpaților Orientali și Meridionali va ninge, local abundent, iar stratul de zãpadã depus va fi consistent. Vântul va sufla tare în Muntenia, Dobrogea, sudul Olteniei și al Moldovei, dar și la munte, cu viteze la rafalã de 80...90 km/h, viscolind, spulberând și troienind zãpada și determinand diminuarea severã a vizibilitãții, chiar sub 50 m. În restul teritoriului ninsorile se vor semnala izolat, iar vântul va fi slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între -10 și 0 grade.
Joi
Vremea va continua sã se rãceascã în toate regiunile, iar ninsorile se vor menține în sudul și în estul țãrii. În Muntenia, Dobrogea, sudul Olteniei și al Moldovei, dar și în Carpații Orientali și Meridionali local ninsorile vor fi abundente, iar rafalele de vânt vor atinge 80...90 km/h, viscolind, spulberând și troienind zãpada și determinând diminuarea severã a vizibilitãții, chiar sub 50 m. În restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare și doar pe arii restrânse vor fi ninsori slabe. Temperaturile maxime se vor încadra între -8 și 0 grade, ușor mai ridicate în vest. Noaptea va fi ger în regiunile estice, nordice și centrale, iar la scara întregii țãri temperaturile minime vor fi cuprinse în general între -16 și -6 grade.
Vineri
Vremea va fi deosebit de rece, geroasã noaptea în majoritatea regiunilor. Cerul va fi mai mult noros în sud-estul țãrii, unde, mai ales ziua, va mai ninge local, iar vântul va avea intensificãri. În restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare și doar izolat va fulgui. Temperaturile maxime se vor încadra între -10 și 0 grade, ușor mai ridicate în vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -19 și -9 grade. Dimineața vor fi condiții de ceațã, asociatã cu depunere de chiciurã.
Sâmbătă
Vremea va fi deosebit de rece, geroasã mai ales noaptea și dimineața în cea mai mare parte a țãrii. Cerul va fi temporar noros, pe arii restrânse, mai ales în regiunile sudice, va mai fulgui, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în Dobrogea și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între -11 și -1 grad, ușor mai ridicate în vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -19 și -9 grade. Dimineața și noaptea va fi ceațã local în zonele joase, asociatã cu depunere de chiciurã.
Duminică
Vremea se va menține deosebit de rece, geroasã mai ales noaptea și dimineața în cea mai mare parte a țãrii. Cerul va fi variabil în nordul și centrul țãrii și temporar noros în rest unde izolat va fulgui. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificãri pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -10 și 0 grade, iar cele minime între -20 și -10, mai coborâte în depresiuni și ușor mai ridicate în vest. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceațã asociatã cu depunere de chiciurã.
Vremea în Capitală
La noapte
Temporar va ninge viscolit, cu rafale de vânt de 60...70 km/h, stratul nou depus va fi consistent, iar vizibilitatea foarte redusã. Temperatura minimã se va situa în jurul valorii de -6 grade.
Joi
Vremea va continua sã se rãceascã, va ninge abundent și viscolit, în special pe parcursul zilei. Rafalele de vânt vor atinge 70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând diminuarea severã a vizibilitãții. Temperatura maximã va fi de -5...-4 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de -8 grade.
Vineri
Vremea va fi deosebit de rece, geroasã noaptea. Cerul va fi mai mult noros și temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, vor mai fi condiții de fulguialã. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de -6 grade, iar cea minimã va fi de -13...-11 grade. Spre dimineațã vor fi condiții de ceațã asociatã cu depunere de chiciurã.
Sâmbătă
Vremea va fi deosebit de rece, geroasã mai ales noaptea și dimineața. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de -9 grade, iar cea minimã va fi de -16...-15 grade. Dimineața vor fi condiții de ceațã asociatã cu depunere de chiciurã.
Duminică
Vremea va fi geroasã, mai ales noaptea și dimineața. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de -10...-8 grade, iar cea minimã de -15...-13 grade.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019