Date companie
 
 
 
 

prognoza 31 iul -4 aug

RSS Știri
 
 
Data publicării : 31 Iulie 2014
Categorie : Meteo
 

Vremea in tara

La noapte
În regiunile sud-vestice vremea va fi în general instabilã, cerul va avea înnorãri temporar accentuate și pe arii relativ extinse vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, însoțite de descãrcãri electrice și intensificãri de scurtã duratã ale vântului. În Banat și Oltenia, cantitãțile de apã vor depãși pe arii restrânse 20 l/mp, iar în județele Caraș - Severin, Mehedinți și Dolj, izolat 30 l/mp. Vor fi condiții de grindinã. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar manifestãri asociate instabilitãții atmosferice se vor semnala doar cu totul izolat la începutul nopții. Temperaturile minime se vor încadra între 12 și 22 de grade, mai scãzute în depresiuni, pânã spre 8 grade în estul Transilvaniei, dar și ușor mai ridicate în Delta Dunãrii.

Vineri
Vremea va fi cãlduroasã și se va ameliora sub aspectul precipitațiilor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri și pe arii restrânse, averse însoțite de descãrcãri electrice, mai ales dupã-amiaza, în Banat, Crișana, Oltenia, precum și la munte și doar cu totul izolat în rest. Vor fi condiții de grindinã. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 de grade în depresiuni, în sudul litoralului și în Subcarpații Getici și 34 de grade în estul teritoriului, unde și indicele de disconfort termic va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80. Minimele termice vor fi cuprinse între 12 și 22 de grade, ușor mai mari pe litoral, dar mai scãzute în depresiuni.

Sambata
Vremea va fi cãlduroasã, izolat canicularã în orele dupã-amiezii la câmpie, cu temperaturi maxime cuprinse, în general, între 29 și 35 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri mai ales dupã-amiaza și seara, când vor fi averse, însoțite de descãrcãri electrice, pe arii restrânse în Moldova, Transilvania, Muntenia, precum și în zonele de munte și doar izolat în rest. Vor fi condiții de grindinã și pentru cantitãți însemnate de apã. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în regiunile sud-estice și de scurtã duratã în timpul averselor. Temperaturile minime se vor situa între 10 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 24 de grade pe litoral.

Duminica
Vremea se va menține cãlduroasã, izolat canicularã în zonele de câmpie, îndeosebi din est și sud-est. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri ziua, la deal și la munte, iar noaptea îndeosebi în vestul teritoriului, unde pe arii restrânse se vor semnala averse, însoțite de descãrcãri electrice și intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Vor fi condiții de grindinã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 35 de grade, iar cele minime se vor încadra între 14 și 25 de grade, mai scãzute în depresiunile intramontane.

Luni
Vremea va fi în continuare cãlduroasã, izolat canicularã în orele amiezii în regiunile sudice și de sud-est. În vestul și nord-vestul țãrii, precum și în zona montanã, temporar înnorãrile vor fi accentuate și local se vor semnala averse, descãrcãri electrice și intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Pe arii restrânse, cantitãțile de apã cumulate vor fi însemnate și vor fi consemnate cãderi de grindinã. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar manifestãrile specifice instabilitãții atmosferice își vor face apariția doar izolat mai ales dupã-amiaza și seara. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 36 de grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între 13 și 23 de grade.

 

Vremea in Capitala    

La noapte
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimã va fi de 17...19 grade.

Vineri
Vremea va fi cãlduroasã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 32...33 de grade, iar cea minimã de 18...20 grade.

Sambata
Vremea se va menține cãlduroasã. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza și seara, dar condițiile pentru averse și descãrcãri electrice vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 33...34 de grade, iar ce minimã de 18...20 de grade.

Duminica
Vremea va fi cãlduroasã, canicularã dupã-amiaza, când se va înregistra o temperaturã de 34...35 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri seara și la începutul nopții, însã probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusã. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimã se va situa în jurul valorii de 19 grade.

Luni
Vremea cãlduroasã, canicularã în orele dupã-amiezii. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri spre searã când vor fi posibile ploi de scurtã duratã, însoțite de descãrcãri electrice și de intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimã va fi de 19...20 de grade.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2