Date companie
 
 
 
 

prognoza 6oct-10 oct

RSS Știri
 
 
Data publicării : 6 Octombrie 2014
Categorie : Meteo
 

Vremea in tara

La noapte
Cerul se va înnora, dinspre sud-vest, în cea mai mare parte a țãrii. Va ploua în Banat, Oltenia și Muntenia, local în sudul Transilvaniei și în Dobrogea și izolat în restul teritoriului. Cantitãțile de apã vor depãși pe arii restrânse 15...20 l/mp, cu precãdere în sud-vest. În zona montanã înaltã, la peste 1800 m altitudine, vor fi precipitații mixte. Vântul va avea intensificãri temporare în regiunile sudice și la munte, cu viteze mai mari în sudul Banatului și pe crestele montane, unde rafalele vor depãși 70 km/h. Temperaturile minime, mai ridicate decât în nopțile precedente, se vor încadra între 4 grade în depresiuni și 14 grade pe litoral.

Marti
În sudul, estul și centrul țãrii, vremea va fi rece și în general închisã, cu înnorãri persistente și ploi pe arii extinse. Izolat, mai ales în Subcarpații Getici și de Curburã, se vor cumula cantitãți de apã mai însemnate, de 15...20 l/mp. În vest și nord-vest, cerul va fi parțial noros, va ploua pe arii restrânse, iar valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice ale datei. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri locale. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 grade în Moldova și 19 grade în vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 5 și 13 grade.

Miercuri
Vremea se va ameliora în mare parte din țarã, iar valorile termice diurne vor marca o creștere fațã de ziua precedentã. În sud și est, cerul va avea înnorãri temporare și, mai ales în cursul zilei, va mai ploua slab, local în Oltenia și izolat în sudul Banatului, Muntenia și zona subcarpaticã a Moldovei. În restul teritorului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului, nordul Moldovei, pe litoral și pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 23 de grade, valorile cele mai scãzute urmând a se înregistra în Oltenia și dealurile Munteniei și ale Moldovei. Minimele termice se vor încadra între 5 și 13 grade, mai coborâte în depresiuni, spre 1...2 grade. În zonele joase, la sfârșitul intervalului, izolat se va semnala ceațã.

Joi
Vremea va fi în general frumoasã. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în cursul zilei în nordul Olteniei și al Munteniei și în Dobrogea. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor continua sã creascã ușor în cea mai mare parte a țãrii și vor fi cuprinse între 16 grade pe litoral și 24 de grade în vest și nord-vest. Temperaturile minime se vor încadra între 5 și 13 grade, mai coborâte în depresiunile intramontane, spre 0...2 grade. În zonele joase, dimineața și noaptea, izolat va fi ceațã.

Vineri
Vremea va fi predominant frumoasã și mai caldã decât în mod normal în aceastã perioadã a anului, mai ales în regiunile intracarpatice. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorãri în sud-estul extrem al țãrii. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade pe litoral și 25 de grade, izolat, în vest, nord-vest și centru, iar cele minime, se vor situa între 1...2 grade în depresiuni și 14 grade în Dealurile de Vest. În zonele joase, dimineața și noaptea, izolat va fi ceațã.

 

Vremea in Capitala

La noapte
Cerul va fi noros, va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura minimã va fi de 10...11 grade.

Marti
Vremea va fi închisã și rece, va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã va fi de 13...14 grade, iar cea minimã va fi de 10...11 grade.

Miercuri
Cerul va avea înnorãri temporare, iar în prima parte a zilei vor mai fi condiții de ploaie slabã. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã, în creștere fațã de ziua anterioarã, va fi de 18...19 grade, iar cea minimã va fi de 7...9 grade.

Joi
Vremea va fi predominant frumoasã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va continua sã creascã ușor și va fi de 19...20 de grade, iar cea minimã de 7...9 grade.

Vineri
Vremea va fi frumoasã. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimã va fi de 7...9 grade.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2