Vremea in tara
La noapte
Cerul va fi noros în vestul, centrul și nordul țãrii, unde vor fi precipitații sub formã de ploaie, lapovițã și ninsoare și condiții de polei. În zona montanã vor fi precipitații mai ales sub formã de ninsoare. Izolat cantitãțile de apã vor depãși 15 l/mp. În restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare, izolat va ploua, iar spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceațã. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri la munte. Temperaturile minime se vor situa, în general, între -7 și 2 grade.
Joi
Cerul va fi temporar noros. Vor fi precipitații mai ales sub formã de lapovițã și ninsoare local în nordul și în centrul țãrii și predominant sub formã de ploaie pe arii mai restrânse în restul teritoriului. La munte temporar va ninge. Vor fi condiții de polei. Vântul va fi moderat, cu intensificãri locale, iar în zona montanã înaltã va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 10 grade, iar cele minime între -7 și 2 grade.
Vineri
Cerul va fi variabil, cu înnorãri în vestul și nord-vestul țãrii, unde mai ales în a doua parte a intervalului pe arii restrânse vor cãdea precipitații slabe, predominant sub formã de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri în zona montanã înaltã și în regiunile vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 10 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -7 și 3 grade.
Sambata
Vremea se va încãlzi ușor în cea mai mare parte a țãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în vestul, centrul și nordul țãrii unde temporar va ploua. În zona de munte precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri în zona montanã înaltã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 13 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -3 și 6 grade.
Duminica
Cerul va fi temporar noros. Va ploua local în vestul, nordul și centrul țãrii și doar izolat în restul teritoriului. În zona de munte precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab pânã la moderat, cu intensificãri în zona montanã înaltã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 14 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -6 și 4 grade.
Vremea in Capitala
La noapte
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimã va fi de -2...0 grade.
Joi
Cerul va fi temporar noros, iar ziua vor mai fi condiții de ploaie slabã. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri temporare în prima parte a intervalului. Temperatura maximã va fi de 7...8 grade, iar cea minimã de -3...-1 grad.
Vineri
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimã va fi de -2...0 grade.
Sambata
Vremea se va încãlzi ușor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 9...10 grade, iar cea minimã de 2...3 grade.
Duminica
Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri noaptea când vor fi condiții sã plouã slab. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 13 grade, iar cea minimã va fi de 3...4 grade.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019