Vremea în țară
La noapte
Noapte rece, aproape în toată țara. Cerul va fi mai mult noros și va ploua pe arii relativ extinse în jumãtatea de est a țãrii. În rest, înnorãrile vor fi temporare și ploile se vor semnala izolat. La munte vor mai fi precipitații slabe sub formã de lapovițã sau ninsoare. Vântul va fi slab pânã la moderat, cu intensificãri pe crestele montane. Temperaturile minime se vor încadra între -1 și 9 grade.
Luni
Săptămâna începe cu cer acoperit, ploi și vreme în general răcoroasă. Norii vor acoperi regiunile extracarpatice și vor aduce ploi locale, cu caracter de aversă și izolat însoțite de descãrcãri electrice. Precipitațiile vor fi mai însemnate cantitativ în sud-est. În restul teritoriului, cerul va fi doar temporar noros și ploile se vor semnala pe arii restrânse. În zona înaltã de munte precipitațiile vor mai fi și sub formã de ninsoare, iar vântul va avea unele intensificãri. Pe timpul zilei, termometrele vor indica între 11 și 21 de grade, iar noaptea între 0 și 10 grade.
Marți
Vremea se va menține rãcoroasã pentru aceastã datã, deși, mai ales în vestul țării, temperaturile vor continua să urce. Cerul va fi variabil în nord-vest, dar va prezenta înnorãri în celelalte regiuni. Va ploua pe arii extinse în jumãtatea de est a țãrii și local în rest. Vor fi mai ales averse, izolat mai însemnate cantitativ și însoțite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în est și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 și 23 de grade, iar cele minime se vor situa între 1 și 11 grade.
Miercuri
Sunt așteptate ploi însoțite de descãrcãri electrice în estul, centrul și sudul țãrii. Va ploua pe arii extinse în Dobrogea, Muntenia și Moldova și local în Oltenia și Transilvania. În restul teritoriului, valorile termice se vor situa în jurul celor normale ale datei, cerul va fi variabil, iar ploile vor fi izolate. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în est și la munte. Maximele vor fi cuprinse între 13 și 23 de grade, iar minimele între 2 și 10 grade.
Joi
Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru aceastã perioadã. În jumãtatea de sud-est a țãrii, cerul va fi mai mult noros și va ploua pe arii relativ extinse. În celelalte regiuni, înnorãrile vor fi temporare și ploile, mai ales averse, se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în sud-est și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 15 și 23 de grade, iar cele minime se vor situa între 4 și 12 grade.
Vremea în Capitală
La noapte
Cerul va fi mai mult noros și trecãtor va ploua slab. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 5...6 grade.
Luni
Început de săptămână destul de rece pentru bucureșteni. Cerul va fi mai mult noros și, mai ales în cursul zilei, temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimã va fi de 5...7 grade.
Marți
Vremea se va menține rãcoroasã, deși mercurul va mai urca în termometre. Cerul va fi temporar noros și, mai ales în cursul zilei, vor fi averse, posibil însoțite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 16...17 grade, iar cea minimã de 8...9 grade.
Miercuri
Norii rămân pe cer și temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã va fi de 16...17 grade, iar cea minimã de 8...9 grade.
Joi
Temperaturile vor continua să urce ușor, atingând valori normale pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimã va fi de 9...10 grade.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019