Vremea de la inceputul acestei luni ne-a facut sa uitam ca iarna urmeaza sa-si faca aparitia cat de curand. Aerul rece va înainta spre noi la sfârșitul săptămânii, iar joi și vineri temperaturile mai scad, dar nu pierd decât vreo 2-3 grade, asa ca nu vom avea motiv de ingrijorare....
Banat, Crisana, Maramures si Transilvania – noapte
Nu prea exista sanse de cer curat, la noapte pentru locuitorii din vestul și centrul țării, unde cel mai probabil, mai ales în zonele mai înalte de relief, va ploua tare. Vorbim mai degraba de ploi de vara în averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Temperaturile minime rămân și in aceasta noapte mari, urmând să atingă 11 grade în Maramures până spre 13 grade la Timișoara și 10 in Sibiu.
Banat, Crisana, Maramures si Transilvania – zi
Peste zi, in tabloul meteo gasim aceleasi nuante de gri. Si chiar daca vântul se agită destul de tare la munte, maximele anunță din nou o zi caldă, cu valori și cu 7..8 grade mai mari decât ar fi in mod normal.
Oltenia si Muntenia - noapte
In sudul tarii urmeaza o noapte cu nori dar si posibilitati de precipitatii....Sunt prognozate 12 grade la Turnu Magurele si la DrobetaTurnu Severin si 11 grade la Pitesti. La munte ploile sunt date ca sigure si mult mai reci.
Oltenia si Muntenia – zi
Maine o zi cu vreme la fel de frumoasa ca si cea de astazi. Nori și peste Oltenia, dar în Muntenia iese soarele, în timp ce vântul va prefera Bărăganul. Cald însă în toată partea de sud a țării, cu valori de 19 grade la Râmnicu Vâlcea, 22 la Turnu Severin și chiar 25 la Giurgiu și Călărași.
Moldova si Dobrogea- noapte
In estul tarii va fi cer variabil fara nici o sansa de ploaie la noapte. Minima la Suceava va avea 2 grade in plus fata de noaptea trecuta: 10 grade sunt prognozate, si la Constanta mai creste putin: 15 grade.
Moldova si Dobrogea – zi
Tot cald și în Moldova,maine, dar și aici norii sunt ceva mai numeroși decât ieri lăsând pe ici pe colo și câte o ploaie la deal si munte. Amiaza reușește însă să adune 24 de grade la Galați și 20 la Suceava.
Bucuresti
Vremea nu dă semne iernatice nici in Capitala prea curand. Pe fondul unui cer mai mult inchis, in zori se aduna 13 grade...De altfel și ziua de maine se anunță caldă, cu nu mai puțin de 24 de grade, e drept, ținute în frâu de un vânticel cam sprinten, care va sufla cu 25-30 de km pe oră.
Incepand de joi putem vorbi de o răcire, dar ușoară, pentru că maximele încă sunt peste norma perioadei. În estul și sud-estul țării, maximele trec de 20 de grade, cu 22 de grade în București, unde ploile vor lipsi și chiar 23 de grade la Slobozia. Se mai răcește totuși în Maramureș, nordul Crișanei și al Transilvaniei, unde amiaza va număra în jur de 15-16 grade. Cât despre ploi, se anunță câteva reprize tot prin jumătatea de vest a țării, unde norii sunt ceva mai compacti.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019