Vremea in tara
La noapte
Cerul va avea înnorãri temporar accentuate și vor fi averse și descãrcãri electrice, local, în sudul, estul, centrul țãrii și doar izolat posibil în celelalte regiuni. Punctiform, mai ales în zonele de deal și de munte, cantitãțile de apã vor depãși 15...20 l/mp. În zona montanã înaltã precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri la munte și pe arii restrânse în restul teritoriului. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 5 și 13 grade.
Marti
Vremea va fi în general instabilã și va deveni rece pentru aceastã datã. În sudul, centrul și estul țãrii vor fi înnorãri temporar accentuate, pe arii relativ extinse se vor semnala averse și descãrcãri electrice și izolat va cãdea grindinã. Cantitãțile de apã vor depãși local 15...20 l/mp și izolat 30...40 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros, iar ploile vor fi izolate. În zona montanã, mai ales seara și noaptea, vor fi și precipitații sub formã de lapovițã și ninsoare. Vântul va avea intensificãri temporare în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în nordul Moldovei și estul Transilvaniei și 20 de grade în Lunca Dunãrii, iar cele minime se vor situa, în general, între 0 și 10 grade. Spre sfârșitul intervalului în Crișana, Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei, local, se va produce brumã.
Miercuri
Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țãrii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiuni și 18 grade în Oltenia, iar cele minime, în general între -3 și 7 grade. Cerul va fi temporar noros și mai ales în prima parte a zilei va ploua în Muntenia și pe arii restrânse în Oltenia, Dobrogea, Transilvania și Moldova. La munte, local, vor fi precipitații mai ales sub formã de lapovițã și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în zona montanã, iar pe parcursul zilei, pe arii restrânse și în celelalte regiuni. Noaptea se va produce brumã, local în nordul și centrul țãrii, precum și în zonele deluroase din rest. Izolat vor fi condiții de grindinã.
Joi
Vremea se va încãlzi semnificativ fațã de ziua anterioarã, iar valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei. Ziua cerul va fi variabil și doar izolat vor fi ploi de scurtã duratã la munte. Seara și noaptea nebulozitatea se va accentua treptat și vor fi averse și descãrcãri electrice în regiunile vestice, nordice și centrale, dar posibil, izolat, și în restul teriroriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri la munte, în special pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 și 23 de grade, iar cele minime, în general, între 4 și 14 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceațã.
Vineri
Cerul va avea înnorãri temporar accentuate și vor fi averse, descãrcãri electrice și intensificãri de scurtã duratã ale vântului în jumãtatea nordicã a teritoriului și la munte și izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 27 de grade, iar cele minime între 5 și 15 grade. Izolat, dimineața și noaptea, vor fi condiții de ceațã.
Vremea in Capitala
La noapte
Cerul va avea înnorãri temporar accentuate și vor fi averse, posibil însoțite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimã se va situa în jurul valorii de 11 grade.
Marti
Vremea va fi în general instabilã și mai rece decât în mod normal la aceastã datã. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate și vor fi averse și descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 16...17 grade, iar cea minimã de 8...9 grade.
Miercuri
Vremea va fi deosebit de rece. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în prima parte a zilei, când trecãtor va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimã va fi de 3...5 grade.
Joi
Vremea va fi frumoasã și se va încãlzi semnificativ fațã de ziua anterioarã. Cerul, mai mult senin ziua, va prezenta înnorãri pe parcursul nopții. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 22...23 de grade, iar cea minimã de 8...10 grade, ușor mai coborâtã în zona preorãșeneascã.
Vineri
Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimã va fi de 11...10 grade.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019