Date companie
 
 
 
 

prognoza meteo 1-5 martie

RSS Știri
 
 
Data publicării : 1 Martie 2014
Categorie : Meteo
 

Vremea in tara

La noapte

În sudul și în estul teritoriului cerul va fi mai mult noros și, mai ales în a doua parte a nopții, va ploua pe arii relativ extinse. În celelalte zone înnorãrile vor fi temporare, iar ploile izolate. În special în Carpații Meridionali și Orientali, la peste 1500 m, trecãtor vor fi și precipitații slabe sub formã de lapovițã și ninsoare. Vântul va avea intensificãri în Oltenia, Muntenia, sudul Banatului și la munte. Temperaturile minime se vor situa între -3 grade în depresiuni și 7 grade în Dealurile de Vest. Izolat în zonele joase va fi ceațã.

Duminica

Vremea va fi în general închisã, iar valorile termice, atât cele diurne, dar mai ales cele nocturne, se vor situa peste mediile climatologice caracteristice acestei date, în cea mai mare parte a țãrii. Va ploua pe arii extinse în sudul și în estul țãrii, iar local și în restul teritoriului. Izolat cantitãțile de apã vor depãși 20 l/mp în Oltenia, Muntenia, în Carpații Meridionali și Orientali, precum și în Subcarpații Moldovei. La munte, iar noaptea trecãtor și în zona deluroasã a Moldovei și în estul Transilvaniei, precipitațiile vor fi și sub formã de lapovițã și ninsoare. Vântul va avea intensificãri temporare în regiunile sudice, centrale și la munte, zone în care rafalele vor depãși 50 km/h, cu precãdere în cursul zilei. Temperaturile maxime vor avea valori de la 2 grade în Moldova pânã în jur de 14 grade în regiunile vestice, iar cele minime se vor situa între 0 și 7 grade. Izolat, mai ales dimineața și noaptea vor fi condiții de ceațã.

Luni

Deși vremea se va menține în general închisã, regimul termic va fi în continuare caracterizat, în cea mai mare parte a țãrii, de valori termice ușor mai ridicate decât mediile climatologice specifice acestei date. Local va mai ploua, ziua în special în regiunile estice, iar noaptea cu precãdere în cele sud-vestice și sudice. În zona de munte, dar la începutul intervalului posibil, izolat, și în Moldova, precipitațiile vor fi și sub formã de lapovițã și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri izolate pe crestele munților. Temperaturile maxime vor avea valori de la 4 grade în nordul Moldovei pânã la 13 grade în nord-vestul teritoriului, iar cele minime se vor încadra între -3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 7 grade în sudul Banatului. Pe arii restrânse în zonele joase, mai ales din sud și din est, va fi ceațã.

Marti

Vremea va fi în continuare închisã. Va ploua pe arii extinse în jumãtatea sudicã a țãrii, unde izolat cantitãțile de apã vor fi însemnate și local în rest, iar în zona de munte precipitațiile vor fi și sub formã de lapovițã și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri mai ales ziua în Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 12 grade, iar cele minime se vor încadra între 0 grade în depresiunile intramontane ale Carpaților Orientali și 7 grade în vestul Olteniei. Izolat, dimineața și noaptea se va semnala ceațã.

Miercuri

Vremea se va menține în general închisã, iar valorile termice se vor situa peste mediile climatologice, mai ales în regiunile nord-vestice, centrale, precum și în Dobrogea. Temporar va ploua în cea mai mare parte a țãrii, iar probabilitatea pentru cantitãți de apã însemnate va fi mai mare la munte și în sud-vest. În zona de munte precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane înalte și pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 5 și 13 grade, iar cele minime se vor încadra între -1 și 7 grade. Dimineața și noaptea, izolat se va semnala ceațã.

Vremea in Capitala

La noapte

Cerul va fi noros și temporar va ploua slab. Vântul va deveni moderat. Temperatura minimã va fi de 3...5 grade.

Duminica

Vremea va fi închisã. Temporar va ploua, iar vântul va sufla moderat, cu intensificãri în cursul zilei. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimã va fi de 3...4 grade.

Luni

Cerul va fi noros și trecãtor vor fi ploi slabe și burnițã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 6...7 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 4 grade.

Marti

Vremea se va menține închisã și temporar va ploua. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificãri în cursul zilei. Temperatura maximã va fi de 6...7 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 4 grade.

Miercuri

Vremea se va menține închisã și temporar va mai ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimã va fi de 2...3 grade.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2