Vremea în țară
La noapte
Cerul va fi mai mult noros și se vor semnala precipitații în regiunile centrale, sudice, estice, dar pe arii restrânse și în rest. Acestea vor fi sub formã de ninsoare, exceptând în prima parte a intervalului sudul și sud-estul, unde vor fi mixte. Local se va depune și strat de zãpadã, mai consistent în zona montanã. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depãși 80...90 km/h și va fi viscol. În Moldova, Dobrogea și Muntenia, local, vântul va depãși la rafalã 50...60 km/h, viscolind trecãtor ninsoarea. Temperaturile vor scãdea accentuat fațã de intervalul precedent, iar minimele se vor încadra, în general, între -9 și 1 grad.
Marți
Vremea se va rãci accentuat fațã intervalul precedent, iar noaptea va fi ger în nordul, nord-estul și centrul țãrii, local în sud și pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între -8 grade în estul Transilvaniei și 5 grade în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -16 și -6 grade, mai coborâte în depresiuni, pânã în jurul a -21 de grade, dar și ușor mai ridicate pe litoral, pânã la -4 grade. Ziua cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile sudice, unde în prima parte va mai ninge slab, local în Oltenia și doar izolat în Muntenia și sudul Dobrogei. Noaptea cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în jumãtatea de nord a țãrii. Vântul va sufla slab și moderat, dar va continua sã prezinte intensificãri ziua, la munte, unde va spulbera zãpada, dar și în Moldova, Dobrogea și Muntenia (local, la rafalã, se vor depãși 50...60 km/h, iar pe crestele montane și pe litoral 70...75 km/h). Noaptea, cu totul izolat, vor fi condiții de ceațã, cu depunere ce chiciurã.
Miercuri
Vremea va fi rece, geroasã dimineața în nordul, nord-estul, centrul țãrii, local în sud și pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -5 și 5 grade, iar cele minime între -10 și -1 grad, ușor mai coborâte în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare spre searã și noaptea, când vor fi precipitații slabe, mai ales sub formã de ninsoare, în regiunile vestice, nordice și centrale, dar pe arii restrânse și în restul teritoriului. Cu totul izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane și local în nord-estul și sud-vestul țãrii. Vor fi condiții de ceațã, asociatã cu depunere de chiciurã.
Joi
Valorile termice vor fi apropiate de cele climatologic specifice acestei perioade. Cerul va avea înnorãri în regiunile nordice, estice și centrale, precum și la munte unde, mai ales seara și noaptea, temporar va ninge, în general slab cantitativ. Ninsorile se vor semnala pe spații relativ extinse în zona Carpaților Orientali, local în Moldova, Transilvania și în restul zonei montane și pe arii restrânse în Maramureș, Muntenia și Dobrogea. Pe litoral vor fi posibile precipitații mixte, favorizând producerea de polei. În rest, cerul va fi variabil cu înnorãri trecãtoare și numai izolat va fulgui. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri temporare pe crestele montane, viscolind și spulberând ninsoarea, iar spre searã și noaptea și în regiunile estice și sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 și 6 grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între -10 și 0 grade.
Vineri
Valorile termice diurne se vor menține apropiate de cele normale pentru acestã perioadã, dar cele nocturne vor marca o scãdere, astfel cã vremea va deveni geroasã local în nordul și centrul țãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în special în prima parte a intervalului în jumãtatea de est a teritoriului, unde doar pe spații restrânse va ninge slab, iar vantul va mai avea unele intensificãri. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 și 5 grade, iar cele minime se vor încadra între -12 și -2 grade, mai scãzute în depresiuni. Izolat, în zonele joase de relief vor fi condiții de ceațã.
Vremea în Capitală
La noapte
Cerul va fi noros și temporar se vor semnala precipitații, la început sub formã de ploaie și lapovițã, apoi ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri în a doua parte a intervalului, de pânã la 50...55 km/h. Temperatura minimã se va situa în jurul valorii de 0 grade.
Marți
Vremea se va rãci accentuat fațã de intervalul precedent. Temperatura maximã va fi de 1...2 grade, iar cea minimã de -7...-5 grade, mai scãzutã în zona preorãșeneascã pânã în jurul valorii de -9 grade. Cerul va fi mai mult senin, cu înnorãri la începutul intervalului, când vor mai fi condiții sã ningã slab, dar și la sfârșitul acestuia. Vântul va mai avea intensificãri în prima parte a zilei, apoi va slãbi în intensitate.
Miercuri
Vremea va fi rece, mai ales dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare noaptea când vor fi condiții ca trecãtor sã ningã slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimã va fi de -5...-4 grade, mai coborâtã în zona preorãșeneascã.
Joi
Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare noaptea, dar condițiile de ninsoare vor fi reduse. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimã va fi de -3...-2 grade, ușor mai coborâtã în zona preorãșeneascã.
Vineri
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimã va fi de -3...-2 grade, mai coborâtã în zona preorãșeneascã.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019