Vremea în țară
La noapte
Vremea va fi rece în majoritatea zonelor, astfel cã temperaturile minime vor fi cuprinse între -10 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 6...7 grade în Dealurile de Vest și pe litoral. Cerul va fi variabil la senin, dar spre dimineațã, în zonele joase din vestul, sudul și centrul teritoriului, local se vor forma nori joși, stratiformi și pe arii restrânse ceațã. Vântul va sufla slab pânã la moderat.
Marți
Vremea va fi în general frumoasã, îndeosebi la deal și la munte. Temperaturile maxime, mai ridicate decât cele normale pentru aceastã datã, se vor încadra între 9 și 19...20 de grade, cu cele mai ridicate valori în zona de deal din Oltenia și Muntenia. Cerul va fi mai mult senin, dar dimineața și noaptea, în zonele joase de relief din vestul teritoriului și local în rest, va fi ceațã sau nebulozitate joasã, posibil persistentã în special în Câmpia de Vest. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -10 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 9 grade în Dealurile de Vest și în Delta Dunãrii.
Miercuri
Pe fondul vremii predominant frumoase, temperaturile maxime se vor menține mai ridicate decât cele normale pentru aceastã perioadã a anului, în special la deal și la munte și se vor situa între 11 și 21 de grade. Cerul va fi mai mult senin, dar în zonele joase de relief, mai ales dimineața și noaptea, pe arii restrânse va fi ceațã sau nebulozitate joasã, posibil persistentã în vestul țãrii. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperaturile minime se vor încadra între -3 și 9 grade, mai scãzute în depresiunile intramontane spre -8...-9 grade.
Joi
Vremea va fi predominant frumoasã și mai caldã decât în mod normal pentru aceastã perioadã în zonele de deal și munte, unde cerul va fi mai mult senin. În restul teritoriului, local se va semnala ceațã sau nebulozitate joasã, în special dimineața și noaptea, iar izolat, mai ales la sfârșitul intervalului, vor fi condiții de burnițã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 10 și 18 grade, iar cele minime se vor încadra între -6 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 9 grade în nordul litoralului și în Dealurile de Vest.
Vineri
În zonele de deal și de munte, vremea se va menține predominant frumoasã, iar cerul va fi mai mult senin. În restul teritoriului se va semnala ceațã sau nebulozitate joasã, în special dimineața și noaptea, iar izolat va ploua slab sau va burnița. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperaturile maxime, în scãdere fațã de ziua precedentã în cea mai mare parte a țãrii, vor fi cuprinse, în general, între 6 și 14 grade, iar cele minime se vor încadra între -4 și 6 grade.
Vremea în Capitală
La noapte
Vremea va rãmâne rece, cu o minimã termicã de 2...3 grade, mai coborâtã în zona preorãșeneascã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab.
Marți
Deși dimineața vremea va fi rãcoroasã, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme ușor mai caldã decât în mod obișnuit pentru aceastã perioadã a anului. Cerul va fi mai mult senin, dar mai ales spre sfârșitul nopții va crește probabilitatea de apariție a norilor joși sau a ceții. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã va fi de 16...17 grade, iar cea minimã de 2...4 grade, mai coborâtã în zona preorãșeneascã.
Miercuri
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele înregistrate în mod obișnuit în aceastã perioadã a anului, cu o maximã ce se va situa în jurul valorii de 17 grade și o minimã de 1...3 grade. Cerul va fi mai mult senin, dar dimineața și noaptea vor fi condiții de ceațã. Vântul va sufla în general slab.
Joi
Cerul va fi variabil și se va semnala ceațã sau nebulozitate joasã dimineața, dar mai ales noaptea. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã va fi de 16...17 grade, iar cea minimã, de 4...5 grade, mai coborâtã în zona preorãșeneascã.
Vineri
Cerul va avea înnorãri și, mai ales dimineața și noaptea, se va semnala ceațã, posibil asociatã cu burnițã. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã, în scãdere fațã de ziua precedentã, se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimã va fi de 4...5 grade.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019