Vremea în țară
La noapte
În regiunile sudice și de rãsãrit, înnorãrile vor persista; local, va fi ceațã și izolat burnițã sau ploaie slabã. În restul teritoriului, cerul va fi mai mult senin, iar ceața se va semnala pe arii restrânse, îndeosebi în centrul țãrii, favorizând producerea de polei, în depresiuni. Vântul va sufla slab pânã la moderat cu unele intensificãri în Banat, nordul Moldovei, pe crestele montane și trecãtor, posibil și în deltã. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -7...-6 grade în estul Transilvaniei și 8...9 grade pe litoral și în Dealurile de Vest.
Luni
În regiunile extracarpatice, vremea se va menține predominant închisã; local, va mai fi ceațã sau burnițã. În restul teritoriului, valorile termice vor fi, în continuare, mai ridicate decât cele ce ar fi normale la aceastã datã; cerul va fi mai mult senin dar, pe arii restrânse dimineața și noaptea, se va semnala ceațã. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în Delta Dunãrii, sudul Banatului, nordul Moldovei și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 5 și 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8...-7 grade în depresiunile Carpaților Orientali unde, vor mai fi condiții de producere a poleiului și 6...7 grade pe litoral și în Dealurile de Vest.
Marți
În sudul și în estul țãrii, vremea se va menține închisã și local se va semnala ceațã, burnițã sau ploaie slabã. În restul teritoriului, valorile termice vor fi, în continuare, ușor mai ridicate decât cele specifice perioadei; cerul va fi variabil și doar izolat, dimineața și noaptea, va fi ceațã. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în Delta Dunãrii și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8...-7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 7...8 grade pe litoral.
Miercuri
În regiunile extracarpatice, vremea va fi în continuare închisã și local se va semnala ceațã, burnițã sau ploaie slabã. În restul teritoriului valorile termice, deși în scãdere ușoarã fațã de ziua precedentã, se vor menține mai ridicate decât cele normale pentru aceastã perioadã; cerul va fi variabil și doar izolat, mai ales noaptea, va fi ceațã. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 și 6 grade, mai scãzute în depresiuni pânã în jurul a -8 grade.
Joi
În regiunile extracarpatice, vremea se va menține închisã și local va fi ceațã, asociatã izolat cu burnițã sau ploaie slabã. În restul teritoriului, cerul va fi variabil și pe spații mici, dimineața și noaptea, va fi ceațã, iar valorile termice se vor menține ușor mai ridicate decât cele normale pentru aceastã perioadã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 8 grade în Banat.
Vremea în Capitală
La noapte
Cerul va fi mai mult acoperit și trecãtor se va semnala burnițã. Vor fi condiții de ceațã. Vântul va sufla, în general, slab. Temperatura minimã se va situa în jurul valorii de 6 grade.
Luni
Vremea va fi predominant închisã cu nori, condiții de ceațã și burnițã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar minima va fi de 4...5 grade.
Marți
Vremea se va menține, în general, închisã și vor fi condiții de ceațã, asociatã cu burnițã sau ploaie slabã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimã va fi de 4...5 grade.
Miercuri
Vremea va fi în continuare în general închisã și vor fi condiții de ceațã și burnițã sau ploaie slabã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 10...11 grade, iar minima de 3...5 grade.
Joi
Vremea se va menține în general închisã și vor fi condiții de ceațã, posibil asociatã cu burnițã sau ploaie slabã. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã va fi de 9...10 grade, iar minima de -1...2 grade.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019