Date companie
 
 
 
 

prognoza meteo 21-25 ian

RSS Știri
 
 
Data publicării : 21 Ianuarie 2015
Categorie : Meteo
 

Vremea în țară

La noapte
Cerul va fi variabil în centrul țãrii, dar va avea înnorãri în restul teritoriului. În zonele joase din sud și din est și pe arii mai restrânse în centru se va semnala ceațã, asociatã trecãtor cu burnițã, fiind condiții ca în Moldova, cu totul izolat, sã se producã polei. În regiunile sud-vestice, dar și în Dobrogea va ploua. La munte, la altitudini mari, vor fi precipitații slabe sub formã de lapovițã și ninsoare. Vântul va sufla slab pânã la moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului și pe crestele montane. Temperaturile minime, mult mai ridicate decât cele normale pentru aceastã perioadã din an, se vor încadra între -2 și 6 grade, ușor mai scãzute în depresiunile intramontane, spre -6 grade.

Joi
În cea mai mare parte a țãrii valorile termice se vor situa în continuare mult peste mediile climatologice ale datei. În regiunile intracarpatice cerul va fi temporar noros și va ploua local, ziua în nord-vest, iar noaptea în Banat, iar ceața se va semnala izolat, cu precãdere dimineața. În sud și în est, în special în prima parte a zilei și noaptea, va fi nebulozitate joasã și ceațã, asociate pe arii restrânse cu burnițã sau ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2...3 grade în Moldova și 13...14 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -3 și 7 grade.

Vineri

În cea mai mare parte a țãrii vremea va fi în continuare mult mai caldã decât în mod obișnuit în a doua decadã a lunii ianuarie, dar și în general închisã. Va ploua pe arii extinse în Banat și Oltenia, unde se vor cumula cantitãți de apã mai însemnate. Ploi locale vor fi în Crișana și Maramureș, iar seara și noaptea în Muntenia și Transilvania și doar izolat în rest. În masivele montane înalte, cu precãdere ale Carpaților Meridionali, în cursul nopții va ninge. În est și sud-est, în special în prima parte a zilei, va fi ceațã și burnițã. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri la munte, local în regiunile sudice și pe arii mai restrânse în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 14 grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime între -3 și 6 grade.

Sâmbătă
Deși valorile termice vor marca o scãdere fațã de intervalul precedent, vremea va fi caldã pentru aceastã datã, în cea mai mare parte a teritoriului. Cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații pe arii extinse. Vor predomina ploile, dar în jumãtatea de nord a Moldovei, iar spre sfârșitul intervalului trecãtor și în vest și sud-vest vor fi lapovițe și ninsori. În zona de munte vor predomina ninsorile. Izolat cantitãțile de apã pot fi mai însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri ziua în sudul și în centrul țãrii, precum și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în nordul Moldovei și 11 grade în Dobrogea și sud-estul Munteniei, iar cele minime se vor încadra între -2 și 5 grade.

Duminică
Vremea va fi în general închisã, iar valorile termice vor continua sã scadã ușor. Cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse vor cãdea precipitații slabe, mixte în vestul, centrul și nordul țãrii și mai ales ploi în restul teritoriului. La munte va ninge. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri trecãtoare în sud-vest și pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 9 grade, iar cele minime se vor situa între -4 și 4 grade

 

Vremea în Capitală

La noapte
Vremea va fi în general închisã, cu ceațã și trecãtor burnițã. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimã, mult mai ridicatã decât cea climatologic specificã datei, va fi de 2...3 grade.

Joi
Valorile termice se vor situa peste cele climatologic normale la aceastã datã. Cerul va avea înnorãri, trecãtor vor fi ploi slabe sau burnițã și va fi ceața, mai ales la începutul zilei. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 5...7 grade, iar cea minimã în jurul a 3 grade.

Vineri
Vremea va fi mai caldã decât ar fi normal la aceastã datã. Cerul va fi înnorat și va ploua, mai ales seara și noaptea. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificãri. Temperatura maximã va fi de 10...11 grade, iar cea minimã de 2...4 grade. În orele dimineții vor fi condiții de ceațã.

Sambătă
Vremea va fi închisã și se va rãci ușor. Temporar va ploua, iar vântul va sufla în general moderat în cursul zilei, apoi va slãbi în intensitate. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimã va fi de 2...3 grade.

Duminică
Vremea se va menține închisã. Trecãtor vor fi precipitații slabe, predominant sub formã de ploaie, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 5...6 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 0 grade



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2