Vremea in tara
La noapte
Cerul va fi mai mult noros în sudul, estul și centrul țãrii. Pe arii restrânse va ninge slab în zona de munte și în Moldova, iar în Muntenia și Dobrogea vor cãdea precipitații mixte. În restul teritoriului înnorãrile vor fi temporare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri pe litoral. Temperaturile minime se vor încadra între -4 și 4 grade. Izolat, în zonele joase din vestul, sud-vestul și centrul țãrii se va semnala ceațã.
Duminica
Vremea va fi ușor mai rece decât în mod obișnuit în aceastã perioadã din an în majoritatea zonelor. În estul și în sudul țãrii cerul va fi mai mult noros. Trecãtor va ninge slab în zona Carpaților Meridionali, Orientali și în Moldova, iar precipitații mixte vor fi local în Dobrogea și pe arii restrânse în Muntenia și Oltenia. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros și izolat vor fi condiții de ceațã. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 9 grade, iar cele minime între -6 și 3 grade.
Luni
Vremea va fi rece pentru aceastã datã, în cea mai mare parte a țãrii, îndeosebi dimineața și noaptea. Cerul va fi temporar noros și pe arii restrânse vor cãdea precipitații slabe, predominant sub formã de ninsoare în regiunile sudice și estice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri pe litoral și în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 și 9 grade, iar cele minime se vor încadra între -8 și 1 grad, mai scãzute în depresiuni, pânã în jurul a -10 grade. Mai ales noaptea, pe arii restrânse, în zonele joase, va fi ceațã.
Marti
Vremea va fi în continuare rece pentru aceastã perioadã, în majoritatea regiunilor, mai ales dimineața și noaptea. Cerul va fi temporar noros și vor cãdea precipitații slabe, pe arii restrânse sub formã de ninsoare la munte, în Moldova și izolat, mixte în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și 8 grade, iar cele minime între -7 și 1 grad, mai scãzute în estul Transilvaniei. Pe arii restrânse, dimineața și noaptea, se va semnala ceațã.
Miercuri
Vremea se va menține rece mai ales dimineața și noaptea. In sudul și în estul teritoriului cerul va fi temporar noros și izolat vor cãdea precipitații predominant sub formã de ninsoare în Moldova și mixte în rest. În regiunile intracarpatice cerul va fi variabil, iar condițiile de precipitații vor fi reduse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și 7 grade, iar cele minime între -8 și 0 grade, mai scãzute în estul Transilvaniei. Pe arii restrânse, în special în orele dimineților, se va semnala ceațã.
Vremea in Capitala
La noapte
Cerul va fi noros și trecãtor vor fi condiții de precipitații slabe, mixte. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã se va situa în jurul valorii de 2 grade.
Duminica
Cerul va fi noros și trecãtor, mai ales seara și noaptea vor fi precipitații slabe, mixte. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimã va fi de 0...1 grad.
Luni
Vremea va fi rece, mai ales dimineața și noaptea. Cerul va fi temporar noros, iar condițiile de ninsoare vor fi reduse. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimã va fi de -4...-2 grade.
Marti
Vremea va fi rece, în special dimineața și noaptea. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 4...6 grade, iar cea minimã de -4...-2 grade.
Miercuri
Vremea va fi în continuare rece, astfel cã temperatura maximã va fi în jur de 2 grade, iar minima de -4...-3 grade. Cerul va fi temporar noros și vor fi condiții de precipitații slabe predominant sub formã de ninsoare. Vântul va sufla slab pânã la moderat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019