Vremea în țară
La noapte
Va fi o vreme foarte rece, cu temperaturi în jurul a 0 grade și chiar ușor negative în vest, centru și nord, dar și în dealurile sudice, zone unde local se va produce brumã, iar la nivelul întregii țãri minimele se vor încadra între -2 și 5 grade, mai scãzute în depresiuni. Cerul se va degaja treptat în cea mai mare parte a țãrii, însã în primele ore vor mai fi înnorãri la munte, unde vor mai fi posibile precipitații mixte și în sud-est, unde pe spații mici va ploua. Vântul va avea intensificãri la munte, în special în Carpații Meridionali și în Munții Banatului, cu rafale ce vor depãși 70 km/h la peste 1800 m, trecãtor spulberând zãpada, iar în restul teritoriului va sufla slab pânã la moderat.
Luni
În cea mai mare parte a țãrii vremea se va menține mai rece decât în mod obișnuit în aceastã perioadã din an, în special dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în cursul zilei în nordul, centrul și estul țãrii, unde pe arii restrânse vor fi averse de ploaie. În Moldova, Dobrogea și estul Munteniei se pot semnala și descãrcãri electrice. În zona montanã vor fi precipitații slabe, mixte, mai ales ninsori la altitudini mari. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri izolate în timpul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 grade în estul Transilvaniei și 17...18 grade în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 5 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali. Noaptea, local se va produce brumã.
Marți
Vremea va fi predominant frumoasã și se va încãlzi, astfel încât valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza și seara în zonele de munte precum și în vestul și nord-vestul țãrii, unde izolat vor fi condiții pentru ploi slabe, de scurtã duratã. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri la munte, îndeosebi în zona înaltã, dar local și în Banat, Crișana, Dobrogea și Moldova. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 și 23 de grade, iar cele minime, în general, între 2 și 10 grade. În zonele joase de relief, izolat se va semnala ceațã, iar în estul Transilvaniei vor mai fi condiții de brumã.
Miercuri
Vremea se va menține predominant frumoasã și va continua sã se încãlzeascã ușor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în cursul dupã-amiezii în zonele montane, unde izolat vor fi averse, posibil însoțite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri la munte, dar local și temporar, cu precãdere în cursul zilei și în regiunile vestice, centrale și estice. Temperaturile maxime se vor situa între 16 și 25 de grade, mai scãzute pe litoral, iar cele minime se vor situa între 1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei și 12...13 grade în Dealurile de Vest. În zonele joase din sudul, centrul și estul țãrii, dimineața și noaptea, pe arii restrânse vor fi condiții de ceațã, iar în depresiunile din estul Transilvaniei, noaptea vor fi condiții de brumã.
Joi
Vremea va fi mai caldã decât în mod obișnuit pentru sfârșitul lunii aprilie, în cea mai mare parte a țãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în vestul, nord-vestul și centrul teritoriului, precum și la munte, unde mai ales spre searã și noaptea, local vor fi averse, posibil însoțite și de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificãri în zona montanã înaltã și temporar în regiunile vestice, centrale și estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 și 27 de grade, mai scãzute pe litoral, iar cele minime se vor situa între 3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 15 grade în Banat.
Vremea în Capitală
La noapte
Vremea va fi mai rece decât ar fi normal la aceastã datã, astfel cã temperatura minimã va fi de 1...3 grade. Cerul va mai avea înnorãri în primele ore, când sunt condiții pentru averse, apoi se va degaja. Vântul va sufla în general slab.
Luni
Vremea va fi încã rece dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorãri trecãtoare și condiții de ploaie slabã, de scurtã duratã. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximã va fi de 16...17 grade, iar cea minimã de 2...4 grade, ușor mai scãzutã, spre 0 grade, în zona preorãșeneascã unde vor fi condiții de brumã.
Marți
Vremea va fi frumoasã și se va încãlzi, devenind normalã din punct de vedere termic. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 20...21 de grade, iar minima de 6...7 grade, ușor mai scãzutã în zona preorãșeneascã.
Miercuri
Vremea se va menține frumoasã și va continua sã se încãlzeascã ușor. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 22...23 de grade, iar cea minimã de 5...7 grade.
Joi
Vremea va fi frumoasã și caldã pentru aceastã datã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimã va fi de 7...8 grade.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019