Vremea in tara
La noapte
Vremea va fi mai rece decât în noaptea precedentã, cu temperaturi minime cuprinse, în general, între -4 și 2 grade. În estul și în sudul țãrii cerul va fi noros. Trecãtor va ninge slab în zona Carpaților Meridionali, Orientali și local în Moldova, iar precipitații mixte se vor semnala pe arii restrânse în Dobrogea, Muntenia și Oltenia. În celelalte regiuni înnorãrile vor fi temporare și izolat vor fi condiții de ceațã. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri pe litoral.
Luni
Vremea va fi rece pentru aceastã datã, în cea mai mare parte a țãrii. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în nord-est și 9 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -7 și 1 grad, mai scãzute în depresiunile Carpaților Orientali. Cerul va fi variabil în vestul și nord-vestul teritoriului și mai mult noros în rest. Temporar vor cãdea precipitații slabe, sub formã de ninsoare, local în zona de munte și în Moldova și predominant ninsoare, pe arii restrânse în Transilvania, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și numai cu totul izolat în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri pe litoral și în sudul Banatului. Mai ales noaptea, în zonele joase se va semnala ceațã.
Marti
Vremea va fi în continuare rece pentru aceastã perioadã din an. Cerul va fi temporar noros și pe arii restrânse vor cãdea precipitații slabe, sub formã de ninsoare la munte și în nord și mixte, în restul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri la munte, pe litoral și în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 și 7 grade, iar cele minime între -6 și 1 grad, mai scãzute în estul Transilvaniei. În zonele joase, dimineața și noaptea, se va semnala ceațã.
Miercuri
Vremea va fi rece, chiar deosebit de rece pentru aceastã datã în regiunile extracarpatice. Cerul va fi mai mult noros în sudul și în estul țãrii, dar și la munte, însã doar trecãtor și pe arii restrânse se vor semnala ninsori slabe, îndeosebi în jumãtatea nordicã a Moldovei și în zona Carpaților Meridionali. În restul teritoriului, înnorãrile vor fi temporare, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusã. Vântul va sufla slab pânã la moderat, cu unele intensificãri pe litoral. Valorile termice vor marca în general o scãdere ușoarã, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 grade în nordul Moldovei și 7 grade în Banat, iar cele minime se vor încadra, în general, între -7 și -2 grade. În zonele joase vor fi condiții de ceațã.
Joi
Vremea se va menține rece, local chiar deosebit de rece pentru aceastã datã calendaristicã în regiunile extracarpatice. Cerul va fi mai mult noros în estul și în sud-estul țãrii, unde trecãtor vor fi condiții de fulguieli. În restul regiunilor, înnorãrile vor fi temporare, iar precipitații slabe cantitativ, predominant sub formã de ninsoare, vor fi posibile doar spre sfârșitul intervalului în extremitatea sud-vesticã a teritoriului. Vântul va sufla slab pânã la moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 și 7 grade, iar cele minime se vor încadra între -8 și 0 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei.
Vremea in Capitala
La noapte
Cerul va fi noros și trecãtor vor cãdea precipitații slabe, mixte. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi în jur de 1 grad.
Luni
Vremea va fi rece pentru aceastã datã astfel încât temperatura maximã va fi de 3...4 grade, iar cea minimã de -3...-2 grade. Cerul va fi mai mult noros, și trecãtor vor fi posibile precipitații slabe predominant sub formã de ninsoare. Vântul va sufla slab pânã la moderat.
Marti
Vremea va fi în continuare rece pentru aceastã perioadã din an. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 3...4 grade, iar cea minimã în jur de -2 grade.
Miercuri
Vremea va fi deosebit de rece pentru aceastã datã din an, cu o temperaturã maximã de 0...1 grad și o minimã în jurul valorii de -4 grade. Cerul va fi mai mult noros, dar probabilitatea de apariție a ninsorii slabe va fi redusã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Vor fi condiții de ceațã.
Joi
Vremea va fi rece pentru aceastã datã, astfel cã temperatura maximã va fi în jur de 2 grade, iar cea minimã de -4...-3 grade. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab pânã la moderat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019