Date companie
 
 
 
 

Prognoza meteo 25-29 sept

RSS Știri
 
 
Data publicării : 25 Septembrie 2016
Categorie : Meteo
 

Vremea în țară

La noapte
Cerul va fi variabil, cu înnorãri în sudul, estul și parțial centrul țãrii. Vor fi ploi sub formã de aversã, local în Oltenia și Muntenia, unde mai pot fi însoțite și de descãrcãri electrice și izolat în Moldova, Transilvania și Dobrogea. În Carpații Orientali și Carpații Meridionali, la peste 1700 m, trecãtor precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 4 și 12 grade. Cu totul izolat în zonele joase de relief vor fi condiții de ceațã.

Luni
În centrul, estul și sudul țãrii, vremea se va menține ușor mai rece decât în mod obișnuit la aceastã datã, în timp ce în restul teritoriului, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare și ploi sub formã de aversã, local în regiunile sudice, unde mai pot fi însoțite și de descãrcãri electrice și pe arii restrânse în rest, cu precãdere în zonele de munte. În Carpații Orientali și Carpații Meridionali, la peste 1900 m altitudine, precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificãri în Bãrãgan și Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 22 de grade, iar cele minime între 3 și 13 grade. Noaptea, în zonele joase de relief izolat va fi ceațã.

Marți
Vremea va deveni în general frumoasã, iar în cea mai mare parte a țãrii, valorile termice diurne vor crește ușor și se vor apropia de normele climatologice specifice ultimei decade a lunii septembrie. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare pe parcursul zilei, dar numai izolat vor mai fi ploi slabe de scurtã duratã, cu precãdere în zonele de munte și în regiunile sudice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane și în estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 23 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 1...2 grade în estul Transilvaniei, unde vor fi condiții de brumã și 12...13 grade pe litoral. Dimineața și noaptea, izolat, în zonele joase de relief va fi ceațã.

Miercuri
Vremea va fi predominant frumoasã, iar regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale pentru aceastã perioadã din an. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri spre searã și noaptea în nordul, centrul și estul țãrii, însã numai izolat sunt posibile ploi slabe, cu precãdere în nordul Moldovei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 24 de grade, iar cele minime între 2 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 14 grade pe litoral. În zonele joase, dimineața și noaptea, pe arii restrânse se va forma ceațã.

Joi
Vremea se va menține predominant frumoasã și se va încãlzi ușor fațã de ziua precedentã în toatã țara. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, dar cu unele înnorãri în prima parte a intervalului în nord-estul teritoriului, unde vor fi condiții sã plouã slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 26 de grade, iar cele minime între 2 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 14...16 grade pe litoral. Dimineața și noaptea în zonele joase, pe arii restrânse se va forma ceațã.

 

Vremea în Capitală

La noapte
Cerul va fi temporar noros și mai ales la începutul nopții, trecãtor va ploua. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de 8...10 grade.

Luni
Valorile termice vor fi în continuare ușor mai coborâte decât cele specifice pentru aceastã datã din an. Cerul va fi temporar noros, iar mai ales dupã-amiaza vor fi posibile ploi de scurtã duratã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 19...20 de grade, iar minima se va situa în jurul valorii de 10 grade.

Marți
Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri ziua, dar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã, ușor mai ridicatã decât în ziua precedentã, se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar minima va fi de 10...11 grade, mai coborâtã în zona preorãșeneascã spre 7...8 grade.

Miercuri
Vremea va fi frumoasã, iar regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de mediile multianuale ale sfârșitului de septembrie. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã va fi de 22...23 de grade, iar minima va fi de 9...11 grade, ușor mai scãzutã în zona preorãșeneascã.

Joi
Vremea va fi frumoasã și se va încãlzi ușor fațã de ziua precedentã. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar minima va fi de 10...11 grade, ușor mai coborâtã în zona preorãșeneascã.

 



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2