Date companie
 
 
 
 

prognoza meteo 5-9 septembrie

RSS Știri
 
 
Data publicării : 5 Septembrie 2014
Categorie : Meteo
 

Vremea in tara

La noapte

În jumãtatea de sud-vest a țãrii cerul va mai avea înnorãri și va ploua slab pe arii restrânse în Oltenia și Banat și izolat în sudul Munteniei. În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va continua sã prezinte intensificãri locale în sud și sud-est, precum și la munte. Temperaturile minime se vor încadra între 6...8 grade în depresiunile intramontane și 20...21 de grade pe litoral.

Sambata

În majoritatea zonelor țãrii, vremea va fi predominant frumoasã, cu cer variabil, iar regimul termic în orele amiezei va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele obișnuite ale perioadei. Excepție vor face sud-vestul teritoriului, unde va fi o vreme rãcoroasã, în condiții de înnorãri persistente și ploi pe arii restrânse, dar și Dobrogea unde vor fi rafale de vânt, mai ales la începutul intervalului. În celelalte regiuni vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificãri la munte, iar în primele ore local în Muntenia. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 29 de grade, iar cele minime între 5...7 grade în depresiunile intramontane și 19...20 de grade pe litoral.

Duminica

Vremea va fi în general frumoasã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare în regiunile vestice, unde izolat vor fi ploi slabe, de scurtã duratã. Vântul va fi în diminuare ca intensitate fațã de zilele precedente, totuși în zona litoralului se va menține în general moderat. Temperaturile maxime, mai ridicate decât cele climatologic normale în prima decadã de septembrie, se vor încadra între 23 și 30 de grade, iar cele minime se vor situa între 5...6 grade în depresiuni și 20...21 de grade pe litoral.

Luni

Vremea va fi în general frumoasã și mai caldã decât ar fi normal la aceastã datã. Cerul va avea înnorãri temporare în regiunile vestice și la munte, unde, îndeosebi dupã-amiaza și seara, pe arii restrânse va ploua. În restul teritoriului, cerul va fi variabil și doar cu totul izolat vor fi condiții sã plouã slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 31 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime între 6...7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 19...21 de grade pe litoral.

Marti

În regiunile intracarpatice și la munte vor fi înnorãri temporare și, mai ales ziua, local va ploua. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru aceastã perioadã, astfel cã temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 și 31 de grade, iar cele minime se vor încadra între 7...9 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 19...21 de grade pe litoral.

Vremea in Capitala

La noapte

Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificãri. Temperatura minimã va fi de 16...18 grade.

Sambata

Vremea va fi predominant frumoasã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimã va fi de 13...15 grade.

Duminica

Vremea va fi frumoasã, cu cer variabil și vânt slab pânã la moderat. Temperatura maximã, mai ridicatã decât în mod obișnuit în aceastã perioadã din an, se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar cea minimã va fi de 14...16 grade.

Luni

Vremea se va menține frumoasã și caldã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 29...30 de grade, iar cea minimã de 14...16 grade.

Marti

Vremea va fi în continuare frumoasã și caldã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã va fi de 30...31 de grade, iar minima de 16...17 grade, ușor mai scãzutã în zona preorãșeneascã, spre 14 grade.



« înapoi la toate știrile

 
 

Adaugă comentariu



 
 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2