Vremea in tara
La noapte
Cerul va fi mai mult noros și va ploua, pe arii restrânse, în zonele de munte, în nordul și sud-estul teritoriului. În restul țãrii, ploile se vor semnala cu totul izolat. În nordul Carpaților Orientali, la peste 1500 m, vor fi posibile și precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri, spre dimineațã în sudul Banatului. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 2...3 grade în nordul Moldovei și estul Transilvaniei și 13 grade pe litoral.
Sambata
Vremea va fi predominant închisã, iar valorile termice se vor menține mai scãzute decât cele normale climatologic pentru aceastã perioadã din an. Începând din a doua parte a zilei, ploile se vor intensifica și se vor extinde în jumãtatea sudicã a țãrii. În Banat, Oltenia, nordul Munteniei, se vor cumula cantitãți de apã de 20...25 l/mp și izolat, îndeosebi în Munții Banatului și în Carpații Meridionali, peste 40...50 l/mp. În restul teritoriului, ploile, în general slabe cantitativ, se vor semnala pe arii mai restrânse, îndeosebi spre sfârșitul intervalului. La munte, la peste 1800 m, în cursul nopții, precipitațiile se vor transforma în lapovițã și ninsoare. Vântul se va intensifica în special în sud-vestul și sudul teritoriului, cu viteze la rafalã de 50...55 km/h, iar în sudul Bantului și pe creste, va depãși temporar 70 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 grade în nordul Moldovei și 18 grade, izolat, în regiunile intracarpatice, iar cele minime, se vor situa, în general, între 3 și 13 grade.
Duminica
Procesul de rãcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Cerul va fi noros și vor fi precipitații în toatã țara, iar cantitãțile de apã vor depãși 25 l/mp și izolat 50 l/mp, mai ales în jumãtatea sudicã și în zonele de munte. Vor fi ploi, dar în zona Carpaților Orientali vor predomina ninsorile și se va depune strat de zãpadã. Precipitații sub formã de lapovițã și ninsoare se vor semnala și în zonele montane înalte din restul țãrii, în jumãtatea de nord a Moldovei și trecãtor în estul și sud-estul Transilvaniei. În Dobrogea, trecãtor sunt condiții pentru descãrcãri electrice. Vântul va avea intensificãri în majoritatea regiunilor, depãșind temporar 60...70 km/h, îndeosebi în sud, sud-est și în zonele de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 grade în nordul Moldovei și 18 grade în sudul litoralului, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 12 grade, cu valori ușor mai scãzute în nord-estul teritoriului.
Luni
Vremea va fi în general închisã, iar valorile termice vor continua sã scadã în toate regiunile, astfel încât se vor situa cu mult sub normele climatologice specifice acestei perioade. Cerul va fi mai mult noros și se vor semnala precipitații pe arii relativ extinse, iar cantitãțile de apã vor depãși izolat 20...25 l/mp. Vor fi ploi, însã în zona Carpaților Orientali va ninge, iar pe crestele montane din restul țãrii, precum și în jumãtatea de nord a Moldovei și în estul și sud-estul Transilvaniei vor fi lapovițe și ninsori.
Vântul va avea intensificãri, cu rafale ce vor depãși temporar 60...70 km/h în sud-est și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în Moldova și în estul Transilvaniei și 14 grade pe litoral, iar cele minime se vor încadra între -1 și 7 grade, mai scãzute în depresiunile Carpaților Orientali.
Marti
Vremea va fi în continuare cu mult mai rece decât în mod normal pentru aceastã perioadã în cea mai mare parte a țãrii, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 12 grade, iar cele minime, în general, între -4 și 4 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în cursul zilei. Aria precipitațiilor se va restrânge treptat, acestea semnalându-se doar pe spații restrânse, îndeosebi în regiunile estice, nord-vestice și în zonele montane. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în partea de sud-est a teritoriului. Spre sfârșitul intervalului, local se va semnala brumã, în special în jumãtatea de nord-est a țãrii, iar pe arii restrânse vor fi condiții de ceațã.
Vremea in Capitala
La noapte
Cerul va fi mai mult noros, dar condițiile de ploaie slabã vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimã se va situa în jurul valorii de 9 grade.
Sambata
Vremea va fi închisã și rece pentru aceastã perioadã. Mai ales spre searã și noaptea temporar va ploua, iar vântul se va intensifica, urmând sã depãșeascã la rafalã 40...45 km/h. Cantitãțile de apã vor putea fi însemnate. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimã va fi de 7...8 grade.
Duminica
Procesul de rãcire se va accentua, astfel maxima termicã se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar minima va fi de 4...5 grade. Înnorãrile vor persista, va ploua și se vor cumula cantitãți de apã mai însemnate. Vântul va prezenta intensificãri susținute, cu viteze la rafalã de peste 55...60 km/h.
Luni
Vremea va fi în general închisã și cu mult mai rece decât în mod normal pentru aceastã perioadã, astfel încât temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimã va fi de 3...4 grade. Cerul va fi noros, temporar va ploua, iar vântul va continua sã prezinte intensificãri, în special în prima parte a intervalului.
Marti
Vremea va fi în continuare cu mult mai rece decât în mod caracteristic acestei perioade, astfel încât temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar cea minimã va fi de 0...2 grade. Cerul va mai avea înnorãri, în special în prima parte a intervalului, însã condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019