Date companie
 
 
 
 

Stiri Social - economic

RSS Știri
 

 

3 Iulie 2018


 

2 Iulie 2018


  • INS: Rata șomajului în formă ajustată sezonier a stagnat în mai la 4,6%

    Rata șomajului în luna mai a acestui an a stagnat la 4,6%, date ajustate sezonier, același nivel cu cel înregistrat în luna precedentă, arată datele transmise de Institutul Național de Statistică. Numărul șomerilor a crescut ușor față de luna aprilie precedentă. Pe sexe, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor. Pentru persoanele adulte cu vârste cuprinse între 25 și 74 de ani, rata șomajului a fost estimată la 3,7% și a fost de 4,1% în cazul bărbaților și 3,2% în cel al femeilor. 

  • Un medic pentru 335 de români

    Sistemul de sănătate a înregistrat anul trecut un număr de 58.600 de medici, în creștere ușoară față de anul precedent. Astfel, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, unui medic i-au revenit în medie 335 de locuitori!

  • București: 174 de clădiri reprezintă pericol public în cazul unui seism

    Deși România nu a fost ocolită de cutremure majore, autoritățile se mișcă în pași de melc în consolidarea clădirilor cu risc seismic major. Doar douăzeci de clădiri cu risc seismic din centrul Capitalei se află în proces de reabilitare. 

 

1 Iulie 2018


  • Populația României se reduce cu cinci oameni pe oră

    Populația României se reduce cu cinci oameni pe oră. În anul Centenarului, țara noastră se confruntă cu cel mai mare dezastru demografic de până acum. Datele arată că unde nu scade populația, ea pleacă, deoarece România este pe locul doi la migrație, după Siria.

  • Punctul de pensie crește, de astăzi, cu 10%

    Vești bune pentru pensionari. Punctul de pensie crește, începând de astăzi, cu 10%, de la 1.000 la 1.100 de lei. Astfel, pensia minimă garantată se va majora cu 20%. Anul viitor, punctul de pensie este așteptat să urce cu 15%. Premierul Viorica Dăncilă a afirmat că, tot din 1 iulie, se măresc și prestațiile sociale pentru persoanele cu dizabilități.

  • Cresc tarifele pentru parcarea în centrul Capitalei

    De astăzi, cresc tarifele pentru parcare, în centrul Capitalei. Taxa pe un loc de parcare va ajunge la 10 lei pe oră. Municipalitatea susține că măsura era necesară, întrucât în București au fost depășite valorile-limită stabilite prin legislația Uniunii Europene privind calitatea aerului. 

 

30 Iunie 2018


  • Două noi decese provocate de rujeolă

    Două noi decese provocate de rujeolă. Este vorba despre un copil de un an și o lună din Covasna și de un copil de doi ani și zece luni din Constanța, care nu erau vaccinați antirujeolic, au anunțat reprezentanții Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

  • Cod roșu de inundații

    Ploile nu se dau plecate! Hidrologii au emis o nouă avertizare cod roșu de inundații pentru județele Harghita, Neamț, Bacău și Covasna, pe râurile din bazinul hidrografic Trotuș, valabilă până la ora 24.00.

  • Patru persoane rănite într-un accident grav

    Accident grav în județul Sibiu, pe DN 14. Un microbuz de transport persoane s-a răsturnat la ieșire din localitatea Târnava spre orașul Copșa Mică. La fața locului s-au deplasat o ambulanță SMURD Copșa, o ambulanță SAJ, o autospecială de Descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă și autospecială de stingere cu apă și spumă de la Secția Mediaș.

 

29 Iunie 2018


  • Un nou val de precipitații

    Nu scăpăm de ploi! Meteorologii au emis două noi avertizări cod galben și cod portocaliu de ploi torențiale și instabilitate atmosferică și au extins numărul județelor vizate.

  • Tarife majorate pentru parcarea în centrul Capitalei

    Tarife majorate pentru parcare, în centrul Capitalei! Decizia intră în vigoare de la 1 iulie. Taxa pe un loc de parcare va ajunge la 10 lei pe oră. Municipalitatea susține că măsura era necesară, întrucât în București au fost depășite valorile-limită stabilite prin legislația Uniunii Europene privind calitatea aerului.

 

28 Iunie 2018


  • Vești bune pentru pensionari

    Vești bune pentru pensionari. Premierul Viorica Dăncilă a precizat că de la 1 iulie, punctul de pensie crește cu 10%, de la 1.000 de lei la 1.100 de lei. Aceasta a mai anunțat că va crește și pensia minimă garantată cu 20%, de la 520 de lei la 640 de lei.

  • Constantin Niță, condamnat definitiv la patru ani de închisoare

    Fostul ministru al Energiei, Constantin Niță, condamnat definitiv de instanța supremă la patru ani de închisoare, pentru trafic de influență! Completul de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a menținut, astfel, decizia pronunțată în primă instanță în mai 2017.

  • Cod galben de ploi în 19 județe, până vineri, la ora 21.00

    Avertizarea cod galben de ploi abundente, prelungită până vineri seară, la ora 21.00, pentru 19 județe. Potrivit meteorologilor, în cea mai mare parte a Moldovei, local în estul și în sud-estul Transilvaniei, în Maramureș și în nordul Munteniei și al Olteniei vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ, dar va continua să plouă până sâmbătă în majoritatea zonelor țării. 

 

27 Iunie 2018


 

26 Iunie 2018


  • Marș pe biciclete dedicat Centenarului Marii Uniri

    Marș pe biciclete dedicat Centenarului Marii Uniri. Aproximativ 250 de bicicliști au plecat miercuri din București, Iași, Timișoara și Drobeta Turnu Severin, pentru a se reuni, cinci zile mai târziu, la Alba Iulia, în cadrul celui mai mare marș pe bicicletă dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire - "Pedalăm pentru România”. 

  • Se lansează programul de pregătire școlară, "Grădinițe Estivale"

    O șansă pentru copiii din mediile defavorizate! Programul "Grădinițe estivale", ajuns la a 20-a ediție, a debutat astăzi, în Capitală și în alte 22 de județe.

  • Ziua Drapelului Național

    România sărbătorește astăzi Ziua Drapelului Național! Tricolorul este simbol național, alături de stemă, sigiliu și imn, după cum prevede Constituția României din 1991 modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003.

 

25 Iunie 2018


  • Sediul PSD Satu Mare, atacat cu sticle incendiare

    Sediul PSD Satu Mare, atacat cu sticle incendiare. Potrivit unui mesaj postat de conducerea filialei pe Facebook, două sticle incendiare au fost lăsate duminică la ușa de intrare în sediu, acestea explodând imediat. 

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2