Date companie
 
 
 
 

Stiri Social - economic

RSS Știri
 

 

27 Mai 2011


  • Situație alarmantă, la Spitalul Județean din Sibiu

    Soluții extreme, la Spitalului Județean Sibiu, din cauza lipsei de personal. Directorul clinicii, Adrian Șanta, a mărturisit că angajații din subordine se văd nevoiți să lege pacienții de pat, după operații, pentru a-i împiedica să-și scoată perfuziile. Consiliul Județean Sibiu apelează la parlamentari pentru a face rost de bani.

  • Ținutul Secuiesc va avea reprezentanță în Parlamentul European

    Maghiarii din gruparea condusă de Laszlo Tokes își intensifică eforturile pentru obținerea autonomiei teritoriale. Pe data de 31 mai, aceștia vor deschide o reprezentanță a Ținutului Secuiesc chiar în clădirea Parlamentului European de la Bruxelles.

 

26 Mai 2011


  • Borbely propune Guvernului reducerea taxei auto cu 20-30

    Ministrul Mediului a dat o veste bună românilor care vor să-și aducă o mașină din străinătate. Guvernul ar putea să decidă, săptămâna viitoare, reducerea taxei de primă înmatriculare a automobilelor cu 20-30%. Laszlo Borbely vrea să solicite în ședința Executivului această măsură.

  • Descinderi la o grupare de spărgători de mașini și de locuințe din Prahova

    Descinderi în forță în Prahova. Oamenii legii au făcut 14 perchezitii domiciliare la membrii unei grupări specializate în spargeri de mașini și locuințe. Este vorba despre opt persoane, care au ''acționat'' în județele Buzău, Mureș, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Prahova, Ilfov, dar și în București.

  • Contractele cu fimele de construcție a Autostrăzii Moara Vlăsiei-Ploiești nu vor mai fi reziliate

    Lucrările de constructie a tronsonului de autostradă Moara Vlãsiei-Ploiesti vor continua. Si asta după ce, cu doar o lună în urmă, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anuntat că va rezilia contractele pentru constructia acestui tronson cu un consortiu format din firme detinute de oamenii de afaceri Dorinel Umbrãrescu, Dan Besciu si Costel Cãșuneanu.

  • Angajatul unei firme de exploatare a țițeiului s-a împușcat din greșeală

    Un bărbat din Arad s-a împușcat din greșeală cu o armă pe care o deținea ilegal. Vorbim despre angajatul unei firme de exploatare a titeiului, care a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral. Politistii sustin ca omul s-a autoaccidentat, în timp ce încerca sã repare o armã, pe platforma petrolieră pe care lucra.

  • Politiștii de Frontieră constănțeni au luat lecții de la agenții americani din FBI

    Agenții FBI le-au dat lectii politistilor de Frontierã constãnteni! Timp de o jumatate de an, americanii i-au învãtat pe cei care asigurã integritatea granitelor tãrii noastre cum sã detecteze încãrcãturile radioactive ilegale, care pãtrund în România. Si pentru ca misiunea oamenilor legii sã fie mai usoarã, ei au primit aparatura necesarã pentru astfel de interventii. Valoarea investitiei se ridicã la aproape 150 de milioane de dolari si reprezintã o donatie a Guvernului american.

  • In Miercurea Ciuc a plouat cu grindină, iar canalizările nu au făcut față averselor

    Fenomene meteorologice extreme la Miercurea Ciuc. Localnicii au avut parte de o ploaie cu grindină care a afectat toată zona. La ieșirea din localitate, malurile Oltului au fost acoperite de cinci centimetri de gheață, iar în oraș canalizãrile nu au mai făcut față averselor. Mai multe străzi au fost inundate și câteva mașini au rămas în mijlocul apei.

  • Capitala este, conform unor studii, cel mai poluat oraș din Europa

    Bucureștiul este cel mai poluat oraș din Uniunea Europeană. Aproape două milioane de mașini, sute de santiere care nu respectã normele, puține spații verzi - toate duc la o atmosferă aproape irespirabilă.

  • Incidente înainte și în timpul meciului Steaua-Dinamo

    Prima finală a Cupei României dintre Steaua și Dinamo după mai bine de două decenii a fost precedată de câteva incidente între fanii celor două echipe. Mai multi suporteri s-au luat la bătaie în Piața Sfatului din Brașov și au aruncat cu petarde și sticle de bere.

  • Descinderi în Portul Agigea: oamenii legii au verificat fiecare container cu marfă

    Control de amploare în Portul Constanța Sud-Agigea, unde peste 120 de polițiști de frontieră, jandarmi și vameși au verificat containerele cu marfă. Si asta după ce oamenii legii au aflat că mai multe firme fac evaziune fiscală cu produse care trec prin port. Razia vine după ce 28 de oameni implicați în mafia din zona verificată au fost arestați preventiv.

 

25 Mai 2011


  • Doua localitati din judetul Buzau, izolate din cauza ploilor torentiale

    Peste 1.500 de oameni din judetul Buzãu au rãmas izolati din cauza ploilor torentiale. Apa a distrus în totalitate singura cale de acces cãtre douã sate. Apele râului Slãnic s-au umflat si au rupt drumul pe o portiune de 30 de metri. Prăbușirea unui versant a izolat peste 400 de gospodãrii din satele Terca si Plostina, care aparțin de comuna Lopătari.  Autoritãtile locale spun că nu au bani sã refacã drumul.

  • Examenul de bacalaureat va fi supravegheat video

    Examenul de bacalaureat din acest an se va desfãsura sub supraveghere video si cu observatori. Toleranța va fi zero față de orice tentativã de fraudare- amenință ministrul Educației, Daniel Funeriu. Elevii vor fi supraveghati si de observatori neutri, desemnati de ONG-urile acreditate de Inspectoratele scolare judetene. Cei care vor fi prinsi copiind vor fi dati afarã din concurs si nu vor mai avea posibilitatea sã se înscrie la examenul de maturitate timp de douã sesiuni.

  • Jaf armat în Capitală

    Jaf armat in sectorul 4 al Capitalei. Mai multi atacatori mascați au prădat douã persoane, a cãror masinã au blocat-o în trafic. Incidentul s-a produs pe Șoseaua Giurgiului. Victimele tocmai scoseseră de la o sucursală bancară 200 de mii de lei. Au plecat apoi cu un autoturism, pe care jefuitorii l-au blocat insa cu două mașini. Sub amenintarea armei, hoții, care purtau cagule și erau echipați în combinezoane, au furat o borsetă in care se aflau banii si s-au facut nevazuti.

  • Fanus Neagu, plans de oamenii din localitatea copilariei sale

    Rude, prieteni, vecini, intr-un cuvant localnici din comuna brãileanã Grãdiștea, unde s-a nãscut si a copilãrit Fãnus Neagu, îl plâng pe marele scriitor, dispărut marti dintre noi. El a murit marți dimineață, la Spitalul Elias din Capitală, la vârsta de 79 de ani. Fănuș suferea de cancer la prostată în fază terminală, cu multiple metastaze. Ca un omagiu adus scriitorului, oamenii din comună au decis sã aranjeze casa memorială asa cum a fost înainte de a fi reparată.

  • Doi pacienti au murit intr-un accident, chiar in timp ce erau transportati la dializa

    Dramă pe Drumul Național 56 A, în județul Mehedinți! Doi bolnavi care erau transportați cu o ambulanță la un centru de dializă din Drobeta Turnu Severin au murit, după ce masina Salvării s-a izbit de un capăt de pod. Din cauza vitezei excesive, ambulanța a derapat într-o curbă, a intrat pe contrasens și a lovit in plin un parapet de beton. Un al treilea pacient, dar și șoferul Salvării, au ajuns la spital, în stare gravă.

  • Arestări preventive în dosarul corupției din Portul Constanța

    Peste 16 ore de audieri, oboseală cât încape, pledoarii ale avocaților la Inalta Curte de Casație și Justiție. Aceasta a fost tabloul analizei dosarului corupției din Portul Constanța. Toți cei 28 de reținuți în acest caz, acuzați de trafic de influență, luare și dare de mită și constituire de grup infracțional, au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Decizia Instanței Supreme, care vine după ce acuzatii fuseseră reținuți 24 de ore, a fost atacată cu recurs.

  • Majorarea TVA-ului a fost o balba guvernamentala, sustine Mugur Isarescu

    Majorarea TVA fost o bâlbă a Guvernului care a împiedicat economia să iasă din recesiune. Cel putin asa a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Seful Bancii Nationale a Romaniei l-a mustrat pe primul ministru, Emil Boc, pentru decizia de anul trecut, care a atras după sine explozia prețurilor, afectând astfel toată populația.

  • Accident tragic, la Poarta Alba

    Accident tragic la Poarta Albă, din cauza neatentiei la volan. Un constănțean a murit in coliziunea dintre masina pe care o conducea si un alt autovehicul. S-a intamplat chiar în timp ce mergea la cimitir, la mormântul fiului său. Victima nu s-a asigurat in momentul in care a vrut să intre cu masina pe Drumul Național 22C și asta i-a fost fatal. Martorii la accident spun că impactul a fost atât de puternic, încât șoferul neatent a fost proiectat prin parbrizul masinii sale, sub roțile celuilalt autovehicul.

 

24 Mai 2011


  • O poștăriță din Timișoara, care ducea banii pentru pensii și alocații, a fost tâlhărită

    Atac asupra unei poștărițe din Timisoara! Doi barbati au lasat zeci de oameni fara banii de pensii si alocatii, dupa ce au sarit asupra femeii, au batut-o si au fugit cu geanta in care se aflau 36 de mii de lei. Cand si-a revenit, victima le-a spus politistilor cã a fost lovitã cu un obiect metalic și nu a reușit sã-i vadã bine pe atacatori. Politistii au organizat filtre si ii cauta acum pe cei doi atacatori.

  • 28 de ploieșteni au făcut toxiinfecție alimentară, după ce au mâncat prăjituri de la cofetarie

    Aproape 30 de persoane au fost infestate cu stafilococul auriu, după ce au mâncat prăjituri de la un lanț de cofetării din Ploiesti. 6 dintre cei 16 intoxicați care au avut nevoie de internare sunt copii. Pânã la terminarea anchetei epidemiologice, medicii de la Directia de Sanatate Publica au suspendat activitatea cofetãriei.

  • Fiul consulului onorific al României la Boston si-a pierdut viata în Munții Șureanu

    Sfarsit tragic pentru fiul consulului onorific al României la Boston, Nicholas Dimăncescu! Tanarul in varsta de 26 de ani, cu dublă cetățenie, americană și română, a murit in urma unui accident produs în zona Munților Șureanu. Plecat singur, pe ploaie, din tabăra de lângă peștera Cioclovina, băiatul a cãzut într-o prăpastie de peste 150 de metri adâncime. 

  • Accident de munca, la Spitalul Judetean Baia Mare

    Accident de muncă, la Spitalul Județean din Baia Mare. Trei muncitori, care lucrau la reabilitarea și renovarea unei aripi a cladirii in care functioneaza spitalul, au fost răniți de o bucată de tavan de câteva sute de kilograme, care s-a prăbușit peste ei. Placa, de 12 metri pătrați, a căzut de la balconul etajului patru. Tavanul era construit din ciment și plasă metalică, după standardele anului 1969, când a fost inaugurat spitalul. Inspectoratul Teritorial de Muncă s-a autosesizat și a deschis deja o anchetă.

  • Audieri-maraton, in dosarul de contrabandă din Portul Constanța

    Zeci de persoane au primit mandate de reținere în dosarul de contrabandă din Portul Constanța. Printre cei reținuți pentru 24 de ore se numără fostul secretar de stat din ministerul de Interne, Laurențiu Mironescu, șeful Vămii Constanța, Cadâr Sunai, dar și directorul adjunct al Grupului Nave al Poliției de Frontieră Constanța, Adrian Pătrașcu.

  • Senatorul Banias, urmarit penal pentru aderare la un grup infracțional organizat, trafic de influență si instigare la delapidare

    Senatorul Mircea Banias are interdicție de a părăsi țara în următoarele 30 de zile. Procurorii DNA au luat această măsură preventivă intrucât, in cazul parlamentarului democrat-liberal, au reținut infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat, trafic de influență si instigare la delapidare. Deși anchetatorii au inceput urmarirea penală, Banias nu a fost retinut, pentru că are imunitate parlamentară. Mircea Banias a declarat la Senat că acuzațiile care i se aduc sunt neîntemeiate.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2