Date companie
 
 
 
 

Stiri Social - economic

RSS Știri
 

 

19 Aprilie 2011


  • O fetiță a ajuns la spital, după ce un dulap de metal a căzut peste ea

    Intâmplare nefericită în localitatea sibiană Buia. O fetiță de trei ani a fost rănită grav, după ce un dulap de metal din casă a căzut peste ea. Copila a suferit un traumatism cranian sever. Fratele fetei a plecat cu ea în brațe, în întâmpinarea medicilor. Medicii nu au putut ajunge până la casa victimei, așa că au cerut ajutorul celor de la Salvamont.

  • Ministerul Mediului promoveaza intrarea pe piata a masinilor electrice

    Ministerul Mediului vrea să cumpere mașini electrice, chiar dacă sunt de două ori mai scumpe decât unele obișnuite. Reprezentantii ministerului au anuntat ca va subvenționa cu 5.000 de euro fiecare astfel de autovehicul. De altfel, ministrul Mediului isi indreapta atentia in mod special catre acest gen de masini. La rândul lor, companiile auto vor să își vândă în primul rând autovehiculele electrice tocmai instituțiilor de stat.

  • Ministrul Muncii, Ioan Botis, in pragul demisiei

    Ministrul Muncii, Ioan Botiș, așteaptă decizia Agentiei Nationale de Integritate privind existența unui conflict de interese în cazul său. Inspectorii ANI verifică dacă în cazul ministrului Muncii există un conflict de interese, după ce, luni, în presă, a apărut informația că o asociație din Bistrița, care derulează programe pe piața muncii din fonduri europene și de la Guvern, are sediul într-o clădire care aparține familiei ministrului.

  • Olimpiada nationala de psihologie, in desfasurare, la Bucuresti

    Timp de 5 zile, in perioada 18-22 aprilie, Capitala va gazdui faza finala a olimpiadei nationale de psihologie. In prima zi, elevii participanti au fost primiti in Aula Magna a Universitatii de Drept, unde au aflat si programul concursului. Pe lângă premii, finalistii se vor alege cu multe facilitati. Probele scrise ale examenului vor avea loc la liceul teoretic "Elena Cuza" din Bucuresti.

  • Programul "Rural Activ", accesibil romanilor care traiesc la tara

    Veste buna pentru românii care locuiesc la țară! Ei pot accesa programul "Rural Activ", finantat din fonduri europene, care îi poate ajuta sa demareze o afacere pe cont propriu. Mai precis, persoanele din mediul rural care initiaza o afacere non-agricola vor primi gratuit servicii de consiliere, instruire si informare. Si reprezentanții Agenției pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii laudă acest proiect.

 

18 Aprilie 2011


  • Tinerii clujeni au făcut un picnic într-un mall, în semn de protest față de distrugerea unui parc

    Zeci de tineri au organizat un adevărat picnic in zona unui centru comercial din Cluj! Protestatarii, care nu sunt de acord cu lucrările care se fac în Parcul Feroviarilor, si-au adus pături, sandwich-uri, cărți, apă și sucuri. Tinerii au acuzat abuzurile la care este ''supus'' spațiul verde din oraș. Mai exact, taierea copacilor din parcul clujean, care s-a si închis, pentru construirea unei baze sportive in zonă.

  • Șase răniți într-un accident produs la Clinceni, în județul Ilfov

    Grav accident in localitatea ilfoveană Clinceni. Șase persoane, printre care trei copii, au fost rănite, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat. Incidentul rutier s-a produs din cauza vitezei foarte mari. Ajuns într-o curbă, soferul automobilului a pierdut controlul volanului. Mașina a ieșit pe câmp si a ajuns cu roțile in sus, pe un câmp, la o distanță de 25 metri de carosabil.

  • O fetiță din Mureș, accidentata mortal de o masina

    Dramă pe șosea în localitatea mureșeană Ernei. O fetiță de numai șapte ani, lăsată nesupravegheată, a fost spulberată de o mașină și a murit după câteva minute. Copila a traversat drumul printr-un loc nepermis și fără să se asigure. Fetița se ducea, împreună cu sora ei, la magazinul din sat pentru a cumpăra pâine.

  • Un grup de turisti a dat nas in nas cu un urs, chiar langa schitul Sf. Ana

    Credincioșii care au urcat spre Schitul Sfânta Ana de la Sinaia, printre care si Petre Roman, au fost la un pas să devină...prânzul unui urs! Ei au dat nas in nas cu patrupedul blănos de aproximativ 350 de kilograme. Spre norocul lor, ursul nu a fost agresiv. Inițial, animalul a încercat să fure rucsacul unui turist, care, insa, și-a salvat bagajul fugind. Speriat, ursul si-a luat si el tălpășița, dar a revenit, chiar dacă a fost lătrat o haită de câini tot timpul.

  • Festivalul Scrumbiei, pe faleza Dunarii din Galati

    Dezlegarea la pește i-a adunat pe gălățeni la traditionalul Festival al Scrumbiei, organizat in fiecare an cu o săptămână înainte de Sărbătorile Pascale. Faleza Dunării a devenit neîncăpătoare, intrucat mii de oameni din Galați și din împrejurimi au venit special pentru concursul de pescuit sau pentru a mânca o scrumbie la grătar.

  • Un tanar din Tr. Severin a folosit arma, ca sa se apere de trei atacatori

    Trei persoane din Drobeta Turnu-Severin au ajuns la spital, dupa ce au fost impușcate cu un pistol cu bile. Un tânăr de 19 ani, din Drobeta Turnu-Severin, a folosit un pistol cu bile, în plină stradă, pentru a se apăra de trei indivizi care îi vandalizau mașina. Acesta susține că atunci când a oprit într-o intersecție, un bărbat băut s-a urcat cu picioarele pe mașina lui.

  • Constantenii saraci primesc in dar pachete cu alimente, pentru Paste

    Obișnuitele cozi ale constanțenilor care primesc pachete cu alimente de la Primărie sunt și mai lungi inainte de Paște. Continutul unui pachet gratuit- un pui, un litru de ulei, un kilogram de zahăr și unul de făină- reprezintă, pentru multi dintre oamenii saraci, tot ceea ce vor putea pune pe masă de Sărbători. Vârstnicii cu pensii mici, persoanele cu handicap și bătrânii fără venituri s-au asezat la rand inca din timpul noptii, să fie siguri că vor primi mâncarea.

 

17 Aprilie 2011


  • Pelerinaj de sarbatoarea Floriilor, în Capitalã

    Peste 5.000 de credincioși ortodocși și preoți au luat parte la pelerinajul de Florii organizat de Patriarhia Română și de Arhiepiscopia Bucureștilor, pe traseul Mânãstirea Radu Vodã - Biserica "Sfântul Spiridon" - Biserica "Sfânta Ecaterina" - Catedrala Patriarhalã. Pelerinajul de Florii a fost reluat în București, în anul 2008, după o pauză de șase decenii. Floriile înseamnă primul praznic împărătesc, numit și Duminica Stâlparilor.

  • Vanzare slaba la flori, de sarbatoarea Floriilor

    Florăresele din Capitală n-au avut spor în Ziua de Florii! Vanzatoarele de flori pun lipsa clienților pe seama crizei și spun că, de la an la an, vânzările sunt tot mai slabe. Și domnii sunt de acord că anul acesta criza i-a lăsat fără bani.

  • Frumusețe și gratie, la expoziția de feline din Capitală

    200 dintre cele mai frumoase pisici din întreaga lume și-au dat întâlnire, în acest weekend, la expoziția "Felina de Primavară", organizată în capitală. Siberiene, siameze, persane, albastre de Rusia sau bengaleze, grațioasele patrupede au încântat atât juriul, cât și publicul prezent la eveniment. Organizatorii expoziției se mândresc și cu o premieră. 

  • Bataie ca-n filme, intre doua clanuri de romi din Clejani

    Bătaie ca-n "Șapte păcate", la Clejani, acolo unde două clanuri de romi și-au ieșit din minți, în urma unei arestări. Altercația s-a soldat cu două victime. Potrivit martorilor, cei doi bărbați răniți au fost loviți în cap cu un par, iar starea lor este destul de gravă. Jandarmii au făcut noapte albă la Clejani, pentru a dezamorsa conflictul.

  • Procesiuni de Florii, la Ploiesti si la Iasi

    Sărbătoarea Floriilor a fost întâmpinată cum se cuvine și la Iași și Ploiești, acolo unde preoții și credincioșii au rememorat drumul parcurs de Mântuitorul Christos, de la mormântul lui Lazãr pânã la intrarea în Ierusalim. Procesiunile desfășurate la Iași au atras peste 1.000 de credincioși. Aproximativ 1000 de ploieșteni s-au reunit in procesiune, de sarbatoarea Floriilor.

  • Scandal cu împușcături, la Călărași

    Scandal cu focuri de arme, între două bande rivale din Călărași! Una dintre cele patru persoane rănite a ajuns la spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală, cu răni grave la cap și la coloana vertebrală.  În timpul conflictului a fost distrusă și o mașină.

  • Metale grele, în mâncarea pentru bebeluși

    Atenție, părinți! Specialiștii unui laborator din Stockholm au descoperit metale grele, peste norma admisă, în mâncarea pentru bebeluși, produsă de câteva companii renumite la nivel internațional. Pe lista neagră a cercetătorilor suedezi se află laptele cu orez și cerealele, produse comercializate și în magazinele din România. 

  • Obiceiul Lazăriței, respectat de comunitatea bulgară din Târgoviște

    Comunitatea de bulgari din Târgoviște nu a uitat obiceiul străbun al Lazăriței. În ajunul Floriilor, de Sfântul Lazăr, grupuri de cinci sau șase fete colindă din casă în casă, pentru a vesti revenirea la viață a naturii. Lazărița este un colind la care participă doar fetele. Ele aduc vestea învierii lui Lazăr din mormânt, iar gospodarii le răsplătesc cu bunătăți.

 

16 Aprilie 2011


  • Pompierii suceveni au salvat un caine

    Alertați în urma unui apel primit la numărul unic de urgență 112, pompierii suceveni au reușit să salveze un cățel, care, de patru zile, rămăsese izolat pe un pilon al podului care traversează râul Suceava, în cartierul Ițcani. Militarii au recuperat animalul, cu ajutorul unei bărci pneumatice, și l-au adus în siguranță la mal. Unul dintre localnici l-a adoptat imediat și a promis că va avea grijă să nu-i lipsească nimic.

  • Ploile abundente au provocat inundații în Moldova

    Precipitațiile abundente căzute în ultima perioadă au inundat zeci de gospodării din județul Iasi. Cel mai multe probleme s-au înregistrat la Târgu Frumos, Bârnova și la periferia Iașului. Peste 700 de familii din comuna Ivănești au rămas izolate, după ce un pârâu a rupt podul de legătură dintre două localități.

  • Politia Vrancea a scos la vânzare murãturile de la popotã

    600 de kilograme de murãturi a scos la licitatie Politia Vrancea, din propria cãmarã. Motivul: popota a fost închisã, dupa ce s-a imbolnavit bucãtãreasa! Ghinion, insa! Douã licitatii au organizat politistii, dar gogonelele au ramas tot nevandute. Murãturile politistilor au avut trecere doar la jandarmi, care au cumpãrat 50 de kilograme.

  • Polițistă agresată în timpul misiunii, la Turnu Severin

    O polițistă de la Combaterea Crimei Organizate Mehedinți a ajuns la spital, după ce a fost lovită în cap cu un obiect metalic, în timpul unei descinderi la Drobeta-Turnu Severin. Agresorul este un recidivist extrem de periculos, care fusese condamnat pentru tentativă de omor și eliberat condiționat. Infractorul a reușit să fugă și este căutat de polițiști.

  • Bursa locurilor de munca, luata cu asalt de mii de someri

    Șomerii au luat cu asalt bursa locurilor de muncă, organizată, vineri, în mai multe orașe din țară. Oamenii au venit cu mult timp înainte de deschiderea târgurilor, pentru a-și mări șansele de a obține job-ul dorit. Șomerii din Suceava și Slobozia și-au încercat și ei norocul, mai ales că unii dintre ei nu aveau loc de muncă de mai bine de doi ani. La nivel național, au fost puse la bătaie peste 16.000 de posturi.

 
 
 
National TV Stana de Vale cam 1 National FM - Muzica romaneasca Stana de Vale cam 2