Clipe de coșmar, pentru o femeie din municipiul Cluj, care a fost lovită, pe trecerea de pietoni, de o mașină intrată în derivă, după impactul cu un alt autoturism. Speriată de zgomot, victima a reușit să fugă din fața bolidului și a suferit doar răni ușoare.
Sătul de furturile comise în magazinul său, un patron din Focșani s-a gândit să afișeze fotografiile hoților surprinși de camerele de supraveghere pe ușa magazinului. Inițiativa este apreciată de cumpărători.
Anchetă, la Spitalul Județean de Urgență din Vaslui, după ce o femeie a murit, la trei zile de la externare. Conducerea spitalului spune că nu există nicio legătură între boala pentru care femeia a fost internată și decesul acesteia.
Nemulțumiți de închiderea spitalelor, peste 150 de sindicaliști Sanitas au pichetat sediul Ministerului Sănătății și au cerut locuri de muncă pentru angajații redistribuiți. Conducerea ministerului nu a fost, însă, impresionată de scandările manifestanților, iar aceștia au așteptat în zadar să fie invitați la discuții.
Zăpada căzută în ultimele zile a creat probleme în județele Brașov și Prahova, pe DN73A și DN1. Și în Harghita s-a circulat cu dificultate, din cauza stratului gros de omăt.
Atmosfera sărbătorilor pascale și-a făcut deja simțită prezența în Piața Mare a orașului Sibiu, acolo unde comercianți din toată țara participă la târgul de Paște. Cei mai bucuroși sunt copiii, care s-au întâlnit deja cu iepurașul. Acesta nu a veint, însă, singur, ci a adus cu el un ou gigant.
Reducerea taxei pe valoarea adăugată este doar un zvon, susține ministrul de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu, care nu crede nici în posibilitatea diminuării cotei unice. În schimb, guvernantul spune că este posibilă o scădere a contribuțiilor sociale.
Procurorii cer arestarea soferului care a provocat accidentul de la Neamt, în care doi oameni au murit. Barbatul care a incendiat masina după incidentul rutier a fost audiat la Tribunalul Neamt. Tot in fața magistraților a fost adus si unul dintre pasageri, un minor, însotit de tutore. Al doilea pasager, un tânãr în vârstã de 21 de ani, a primit deja mandat pentru 29 de zile, pentru cã l-a ajutat pe sofer sã steargã urmele.
Una dintre persoanele accidentate grav în tragedia de luna trecută de la Iasi, când un tramvai a spulberat mai multe mașini, a ajuns la o clinicã din Germania. Este vorba despre asistenta medicalã de la Penitenciarului de Maximã Siguranțã Iași, care a supraviețuit ca prin minune. Fratele ei s-a împrumutat de bani, ca să o poată trimite la tratament. Femeia a fost transferată la clinica din strainatate cu un avion SMURD.
Autoritãtile încã mai cautã solutii pentru pacientii rãmasi în unele spitale. La spitalul din localitatea constãnteanã Bãneasa, zece bolnavi cu probleme psihice au fost transferati la spitalul Poiana Mare din Dolj. Alti 26 de pacienti asteaptã sã se elibereze paturi din alte spitale.
Ghinion absolut pentru un fost polițist clujean. Omul se judecă de un an cu oamenii legii, pe care-i acuză că l-au bătut, după ce...l-au confundat cu un proxenet! Totul a pornit de la pisica neagrã a bărbatului, pe care o căuta în fața casei într-o zi de 13, în 2010. Din nefericire, în zonă își faceau veacul mai multe prostituate, iar doi polițiști au crezut că bărbatul este protectorul fetelor. El a avut nevoie de 40 de zile de spitalizare după incident, dar polițiștii spun că doar l-au imobilizat.
Localnicii din Comănești, Bacău, încearcă să-și salveze spitalul. Ei au organizat un miting de protest, nemulțumiți că unitatea medicală a fost închisă la începutul lunii.
Senatorii si deputatii ar putea lucra pentru țară într-o "clădire verde"! Si asta dupa ce mai multi experți germani au propus instalarea unor panouri solare în curtea Parlamentului. Potrivit specialiștilor care propun un sistem de încărcare a viitoarelor mașini electrice, parcările ar urma să fie acoperite cu panouri fotovoltaice pentru producerea energiei.
Pe 19 iunie, bucureștenii sunt chemați la vot! Ei trebuie sa se pronunte prin referendum daca sunt sau nu de acord cu Legea Capitalei. Decizia a fost luată de Consiliul General al municipiului București, prin votul a 31 de consilieri ai majorității PD-L-PNG-PRM. Propunerea initiala a edilului-șef, Sorin Oprescu, sprijinit de USL, a fost respinsă. Aceasta presupunea organizarea referendumului pe 29 mai, iar bucureștenii ar fi trebuit să răspundă la o singură întrebare. Astfel, forma după care se va desfășura referendumul din 19 iunie este cea propusă de Partidul Democrat-Liberal.
Tot mai mulți oameni au început să treacă pragul Centrului Județean de Transfuzii din Bacău pentru a dona sânge. Specialiștii spun cã fațã de anul trecut, numãrul donatorilor aproape s-a dublat, și că majoritatea fac acest gest, fie pentru un membru al familiei, fie pur și simplu pentru a ajuta pe cineva.
Povestea licitației pentru manuscrisele lui Emil Cioran, recuperate de România cu ajutorul omului de afaceri George Brăiloiu, a provocat un scandal de proporții. Regizorul Sorin Ilieșiu, cel care a realizat împreună cu Gabriel Liiceanu documentarul "Apocalipsa după Cioran", susține că licitația a fost una frauduloasă. Si asta pentru că arhiva s-a aflat în permanență în țara noastră și a fost scoasă recent spre a fi vândută ''pe blat''.
O fetita in vârstã de opt ani, din localitatea dâmboviteanã Gura Sutii, a ajuns în comã la spital, dupã ce a fost lovitã de o autoutilitarã. Medicii de la spitalul din Târgoviste au decis transferul micutei paciente la spitalul Bagdasar Arseni din Capitala, dupa ce au constatat ca fetita era in stare foarte grava. In momentul producerii accidentului, copila se intorcea de la scoala, impreunã cu o colegã.
In vreme ce in cateva localitati din tara continua protestele fata de hotararea de transformare a spitalelor in camine de batrani, in alte zone unitatile sanitare se redeschid, pe raspunderea medicilor. La Codlea, cadrele medicale au decis să meargă la serviciu fără salariu, dupa exemplul colegilor din Bozovici, Caraș-Severin sau Bălcești, Vâlcea. De altfel, sunt spitale în țară care nu au respectat decizia Ministerului Sănătății și acordă îngrijiri medicale de urgența.
Adrian Minune a intrat in vizorul Agenției Naționale pentru Integritate. ANI a sesizat ANAF și Oficiul de Combatere a Spălării Banilor, în cazul averii cântărețului. Adi Minune ar fi realizat tranzacții bancare suspecte de aproximativ 900 de mii de euro și nu poate justifica încă o sută de mii de euro. In februarie 2010, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea pentru verificarea lui Adi Minune, suspectat de fals în declarații.
Șoferul care a fugit de la locul accidentului produs la inceputul la inceputul saptamanii, în județul Neamț a fost prins la Târgu Jiu. Suspectul fusese dat în consemn la frontieră după ce două cadavre au fost găsite de localnici pe un câmp din comuna Ion Creangă, județul Neamțdin. Unul, carbonizat, se afla sub autovehiculul incendiat, iar celălat pe câmp.
Pretul din ce in ce mai piparat al carburantilor nu ii sperie pe guvernanti, dar le da fiori proprietarilor de autovehicule. O lege în vigoare încă de acum 13 ani permite, insa, Guvernului să înghețe prețul benzinei. Ca sa aplice o astfel de masura, executivul ar avea nevoie doar de avizul Consiliului Concurenței, susține președintele acestei instituții. Cu toate ca pretul carburantilor creste fara oprire, Guvernul ezita să ia măsuri. Intre timp, benzinarii anunță ca e posibila o nouă scumpire.
Sute de localnici au ieșit în stradă, la Buftea, in județul Ilfov, nemulțumiți de hotararea Ministerului Sanatatii de închidere a spitalului din localitate. La protest au participat și angajați ai spitalului, locuitori din zona, dar și reprezentanți ai autorităților locale, inclusiv primarul din Buftea. Ca și în alte spitale din țară aflate în această situație, personalul medical de la Buftea asigură în mod voluntar primirea de urgențe. Chiar dacă nu mai sunt plătite de la 1 aprilie, asistentele continuă să lucreze la spital, în ture.
Dramă în Dolj. Un fost polițist, Nelu Gruia, și-a împușcat mortal soția, și-a rănit grav fiica, după care a încercat să se sinucidă. Totul, in urma unui conflict in familie. Fostul șef al Serviciului de Arme și Muniții din IPJ Dolj a murit pe masa de operație. Bărbatul a folosit o armă pe care o deține în mod legal, mai ales că era directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi. Medicii SMURD, sositi la locuința familiei dintr-un cartier rezidențial din Craiova, au găsit-o pe nevasta asasinului fără suflare.
Senatorul PSD Cătălin Voicu, judecat pentru trafic de influență, rămâne în arest preventiv. Decizia a fost luată de Înalta Curte de Casatie și Justiție. După mai bine de un an de încarcerare a parlamentarului, completul de 5 judecători a admis recursul procurorilor DNA la hotararea prin care a fost admisă cererea lui Voicu de liberare provizorie sub control judiciar. Astfel, sentința Secției Penale a Curții Supreme a fost respinsă, iar decizia rămâne definitivă.
Două cabane turistice au fost mistuite de flăcări pe Valea Măriilor, in judetul Bistrița-Nãsãud. Incendiul a cuprins una dintre cabane înainte de miezul nopții. Focul s-a extins imediat și la o alta, aflată in apropiere. Clădirea de la care a pornit incendiul a fost recent renovată și avea piscină, restaurant, sală de sport și 12 camere pentru cazarea turiștilor. Pompierii au încercat timp de patru ore sã stingã flãcãrile.
Curs valutar : Marți, 21 Mai. 2019